Fiecare este indatorat sa fie urmator Cuvantului lui Dumnezeu, a indemnat Arhiepiscopul Aradului in Pastorala de Pasti - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Fiecare este îndatorat să fie următor Cuvântului lui Dumnezeu, a îndemnat Arhiepiscopul Aradului în Pastorala de Paști

[2026-04-06]
de Mihail Pătrășcanu

„Fiecare este îndatorat să fie următor Cuvântului lui Dumnezeu prin mișcarea voinței spre bune împliniri în toate cele trebuitoare vieții obștești”, a transmis Arhiepiscopul Timotei al Aradului în Pastorala de Paști.
În mesajul adresat clerului, monahilor și credincioșilor din eparhie, Înaltpreasfinția Sa a amintit că temelia credinței creștine este mărturisirea dumnezeirii Mântuitorului, exprimată în cuvintele Evangheliei de la Ioan: „La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul” (In. 1,1).
Arhiepiscopul Aradului a făcut referire și la tâlcuirea oferită de Sfântul Vasile cel Mare, subliniind profunzimea acestor cuvinte și rolul lor în apărarea credinței: „Dacă te vei ține cu tărie de aceste cuvinte, cu nimic nu te vor vătăma maeștri relelor învățături”.
„Cuvântul rostit de Mântuitorul este Evanghelia sau Vestea Bună a mântuirii pe care o aduce. Vorbind, El descoperă pe Tatăl și voia Lui”, a subliniat Înaltpreasfinția Sa.
Viața creștină în familie
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a evidențiat viață creștină concretă trăită în familie și societate, în contextul Anului omagial-comemorativ al pastorației familiei creștine și al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame).
„Începând din cadrul familiei, fiecare membru și toți laolaltă să cultive sentimentele de solidaritate și prietenie spre o conviețuire aleasă, modelatoare, pentru mersul înainte, cu succes, al societății, în care să domnească pacea lumii și roada a tot ceea ce este tuturor de folos”.
Pastorala poate fi citită integral pe site-ul Arhiepiscopiei Aradului.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 3, Ultimul acces: 2026-04-18 20:57:01