Persoane private de libertate de la Penitenciarul Iași s-au întâlnit cu familiile lor la Biserica „Sf. Haralambie” - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Persoane private de libertate de la Penitenciarul Iași s-au întâlnit cu familiile lor la Biserica „Sf. Haralambie”

[2026-03-13]
de Alexandru Boboc

Penitenciarul de Maximă Siguranță din Iași a organizat joi o activitate prin care persoane private de libertate s-au întâlnit cu familiile lor la Biserica „Sf. Haralambie” din municipiu.
Grupul a fost întâmpinat de părintele Cristian Șurpănelu, preotul unității de detenție, care a subliniat c㠄iertarea este poarta libertății interioare”.
​După un scurt moment de rugăciune, grupul s-a retras la cantina parohiei, unde au putut petrece timp cu membrii familiei.
„​Această inițiativă subliniază misiunea echipei de la Penitenciarul de Maximă Siguranță Iași de a sprijini omul în efortul său de reabilitare”, a subliniat instituția de detenție.
Prin efortul conjugat al coordonatorului activității, pr. Cristian Șurpănelu, alături de toți colegii din sectoarele de siguranță și reintegrare, persoanele custodiate au primit certitudinea că drumul spre libertate începe întotdeauna cu o inimă deschisă către cei dragi, a transmis Penitenciarul Iași.
Evenimentul a fost organizat cu binecuvântarea Mitropolitului Teofan al Moldovei și Bucovinei și cu sprijinul părintelui Radu Brînză, coordonator al Departamentului Pro Vita al Arhiepiscopiei Iașilor.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 118, Ultimul acces: 2026-07-19 15:28:12