Cardinalul Parolin: Razboaiele preventive risca sa incendieze lumea

Acasă > Ştiri > Top Ştiri Actuale

Timp stanga: 0,38s...

Ştiri şi Evenimente

Cardinalul Parolin: Războaiele preventive riscă să incendieze lumea

[2026-03-04]

Cardinalul Pietro Parolin (foto: Vatican Media)
„Această erodare a dreptului internaţional este cu adevărat îngrijorătoare: justiţia a cedat locul forţei; forţa legii a fost înlocuită de legea forţei.” Cardinalul Pietro Parolin, secretar de stat al Vaticanului, a vorbit miercuri pentru Vatican News despre războiul în curs din Orientul Mijlociu. În interviul următor, şi-a exprimat îngrijorarea că „un multipolarism marcat de primatul puterii şi de autoreferenţialitate se instalează în mod periculos”.

– Eminenţa voastră, cum trăiţi aceste ore dramatice?
– Cu mare tristeţe, pentru că popoarele din Orientul Mijlociu – inclusiv comunităţile creştine deja fragile – au fost scufundate încă o dată în oroarea războiului, care sfărâmă brutal vieţi umane, aduce distrugere şi antrenează naţiuni întregi în spirale de violenţă cu rezultate incerte. Duminică, la Angelus, Papa a vorbit despre o „tragedie de proporţii enorme” şi despre riscul unui „abis ireparabil”. Acestea sunt cuvinte mai mult decât elocvente pentru a descrie momentul prin care trecem.
– Ce credeţi despre atacul SUA şi al Israelului asupra Iranului?
– Cred că pacea şi securitatea trebuie cultivate şi urmărite prin posibilităţile oferite de diplomaţie, în special de diplomaţia exercitată în cadrul organismelor multilaterale, unde statele au posibilitatea de a soluţiona conflictele într-un mod fără vărsare de sânge şi mai corect. După cel de-al Doilea Război Mondial, care a provocat aproximativ 60 de milioane de morţi, părinţii fondatori, prin crearea Organizaţiei Naţiunilor Unite, au dorit să îi scutească pe copiii lor de ororile pe care ei înşişi le-au trăit. Din acest motiv, în Carta ONU, ei au încercat să ofere orientări clare privind gestionarea conflictelor. Astăzi, aceste eforturi par să fi fost anulate. Nu numai atât, dar, aşa cum Papa a amintit corpului diplomatic la începutul anului, „diplomaţia care promovează dialogul şi caută consensul între toţi este înlocuită de o diplomaţie a forţei, a indivizilor sau a grupurilor de aliaţi”, iar oamenii cred că pacea poate fi urmărită „prin intermediul armelor”.
Atunci când vorbim despre cauzele unui război, este complex să determinăm cine are dreptate şi cine nu. Ceea ce este sigur, însă, este că războiul va produce întotdeauna victime şi distrugeri, precum şi efecte devastatoare asupra civililor. Din acest motiv, Sfântul Scaun preferă să reamintească necesitatea de a utiliza toate instrumentele oferite de diplomaţie pentru a rezolva disputele dintre state. Istoria ne-a învăţat deja că numai politica – prin munca grea de negociere şi atenţia acordată echilibrului intereselor – poate creşte încrederea între popoare, promova dezvoltarea şi menţine pacea.
– Justificarea atacului a fost prevenirea producţiei de noi rachete – pe scurt, un „război preventiv”.
– După cum se menţionează în Carta ONU, recurgerea la forţă trebuie să fie considerată doar ca ultima şi cea mai gravă soluţie, după ce au fost utilizate toate instrumentele dialogului politic şi diplomatic, după evaluarea atentă a limitelor necesităţii şi proporţionalităţii, pe baza unei verificări riguroase şi a unor motive bine întemeiate şi întotdeauna în cadrul guvernanţei multilaterale. Dacă statelor li s-ar recunoaşte dreptul la „război preventiv”, în funcţie de propriile criterii şi fără un cadru juridic supranaţional, întreaga lume ar risca să fie cuprinsă de flăcări. Această erodare a dreptului internaţional este cu adevărat îngrijorătoare: justiţia a cedat locul forţei; forţa legii a fost înlocuită de legea forţei, cu convingerea că pacea poate apărea numai după anihilarea inamicului.
– Ce greutate au demonstraţiile masive de stradă din ultimele săptămâni, care au fost reprimate sângeros în Iran? Pot fi uitate?
– Cu siguranţă că nu; şi acesta a fost un motiv de profundă îngrijorare. Aspiraţiile popoarelor trebuie să fie luate în considerare şi garantate în cadrul juridic al unei societăţi care asigură că fiecare îşi poate exprima liber şi public ideile – iar acest lucru se aplică şi dragului popor iranian. În acelaşi timp, ne putem întreba dacă cineva crede cu adevărat că soluţia poate veni prin lansarea de rachete şi bombe.
– De ce dreptul internaţional şi diplomaţia cunosc astăzi un asemenea punct de declin?
– Ceea ce s-a pierdut este conştientizarea faptului că binele comun este cu adevărat în beneficiul tuturor – adică binele celuilalt este şi un bine pentru mine şi, prin urmare, dreptatea, prosperitatea şi securitatea sunt realizate în măsura în care toţi pot beneficia de ele. Acest principiu stă la baza creării sistemului multilateral şi a unui proiect îndrăzneţ precum Uniunea Europeană. Această conştiinţă a slăbit, iar odată cu ea a crescut apetitul pentru propriile interese. Acest lucru are şi o altă consecinţă: sistemul diplomaţiei multilaterale în relaţiile dintre state trece printr-o criză profundă, printre altele din cauza neîncrederii statelor faţă de constrângerile juridice care le limitează acţiunea. O astfel de atitudine reprezintă cealaltă faţă a voinţei de putere: dorinţa de a acţiona liber, de a impune altora propria ordine, evitând munca dramatică, dar nobilă, a politicii, alcătuită din discuţii, negocieri, avantaje pentru sine şi concesii pentru alţii. Un multipolarism marcat de primatul puterii şi de autoreferenţialitate se instalează în mod periculos.
Din păcate, principii precum autodeterminarea popoarelor, suveranitatea teritorială şi regulile care guvernează războiul însuşi (ius in bello) sunt repuse în discuţie. Întregul corpus de drept internaţional construit în domenii precum dezarmarea, cooperarea pentru dezvoltare, respectarea drepturilor fundamentale, proprietatea intelectuală, comerţul şi tranzitul este pus sub semnul întrebării şi treptat pus deoparte. Şi, mai presus de toate, pare să se fi pierdut din vedere ceea ce scria Immanuel Kant în 1795: „O încălcare a dreptului într-o parte a lumii este resimţită în toate părţile”. Chiar mai gravă, în anumite privinţe, este invocarea dreptului internaţional în funcţie de propria convenienţă.
– La ce vă referiţi?
– Mă refer la faptul că există cazuri în care comunitatea internaţională este indignată şi se mobilizează, şi cazuri în care nu o face – sau o face mult mai slab – dând astfel impresia că există încălcări ale dreptului care trebuie pedepsite şi altele care trebuie tolerate, victime civile care trebuie jelite şi altele care trebuie considerate „daune colaterale”. Nu există morţi de clasa întâi şi de clasa a doua, nici oameni care au mai mult drept la viaţă decât alţii doar pentru că s-au născut pe un continent şi nu pe altul sau într-o anumită ţară. Aş dori să reamintesc importanţa dreptului umanitar internaţional, a cărui respectare nu poate depinde de circumstanţe sau de interese militare şi strategice. Sfântul Scaun îşi reiterează cu fermitate condamnarea oricărei forme de implicare a civililor şi a structurilor civile – cum ar fi case, şcoli, spitale şi lăcaşuri de cult – în operaţiuni militare şi solicită ca principiul inviolabilităţii demnităţii umane şi al sacralităţii vieţii să fie întotdeauna protejat.
– Ce perspective pe termen scurt vedeţi pentru această nouă criză?
– Sper şi mă rog ca apelul la responsabilitate pe care Papa Leon al XIV-lea l-a adresat duminică să fie luat în seamă şi să străpungă inimile celor care iau decizii. Sper că zgomotul armelor va înceta curând şi că ne vom putea întoarce la negocieri. Nu trebuie să golim negocierile de sensul lor: este esenţial să acordăm timpul necesar pentru ca acestea să ajungă la rezultate concrete, lucrând cu răbdare şi determinare. În plus, trebuie să recunoaştem că ordinea internaţională s-a schimbat profund faţă de cea concepută acum optzeci de ani, odată cu înfiinţarea ONU. Fără nostalgia trecutului, este necesar să rezistăm oricărei delegitimări a instituţiilor internaţionale şi să promovăm consolidarea normelor supranaţionale care ajută statele să rezolve disputele în mod paşnic, prin diplomaţie şi politică.
– Ce speranţă există în faţa tuturor acestor lucruri?
– Creştinii speră pentru că au încredere în Dumnezeu făcut om, care, în Ghetsimani, i-a poruncit lui Petru să îşi pună sabia înapoi în teacă şi care, pe Cruce, a trăit în mod direct oroarea violenţei oarbe şi fără sens. Ei speră, de asemenea, pentru că, în ciuda războaielor, a distrugerilor, a incertitudinilor şi a unui sentiment larg de dezorientare, din multe părţi ale lumii continuă să se ridice voci care cer pace şi dreptate. Popoarele noastre cer pace! Acest apel ar trebui să îi cutremure pe cei care conduc naţiunile şi pe toţi cei care lucrează în contextul relaţiilor internaţionale, îndemnându-i să îşi multiplice eforturile pentru pace.

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 161, Ultimul acces: 2026-04-30 00:09:20

Timp total: 0,39s...

[]:1