Credință, rugăciune și pelerinaj la sărbătoarea Sfintei Brigita, în Kildare, Irlanda[2026-02-05]de basilica.roParohia Pogorârea Sfântului Duh și Sfântul Colman din Kildare, Irlanda, a organizat la finalul săptămânii trecute, un program duhovnicesc în care credința, rugăciunea și pelerinajul s-au împletit pentru a marca sărbătoarea Sfintei Brigita din Kildare. Zilele Sfintei Brigita Candela ortodoxiei pe pământ irlandez au debutat sâmbătă, cu proiecția filmului Unde ești, Adame?. Evenimentul a continuat cu slujba Vecerniei unite cu Litia și o agapă frățească. Duminică, în ziua de prăznuire a Sfintei Brigita, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul Irlandei și Islandei. Preasfinția Sa a vorbit despre Pilda Vameșului și a Fariseului, arătând că mântuirea începe acolo unde încetează judecarea aproapelui: Rugăciunea vameșului este poarta prin care harul intră în inimă. Pelerinaj și procesiune Vorbind despre Sfânta Brigita, PS Nectarie a subliniat felul în care viața ascetică a acesteia oglindește perfect virtuțile necesare creștinului în drumul spre Înviere. La momentul rânduit, Preasfințitul Părinte Nectarie l-a hirotesit ipodiacon pe Daniel Costea, un membru al comunității. De asemenea, Episcopul Irlandei și Islandei a sfințit noile icoane ale parohiei. Sărbătoarea a continuat cu o vizită la Muzeul Silverware din Kildare. Membrii comunității de credință au pornit, apoi, într-un pelerinaj la moaștele Sfintei Brigita, aflate într-o catedrală romano-catolică. Evenimentele s-au încheiat cu o procesiune la izvorul Sfintei Brigita. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 134, Ultimul acces: 2026-07-25 13:54:28
|
Timp total: 0.04s...
[]:1