Simpozion dedicat legaturii dintre arta si medicina in opera lui Constantin Brancusi, organizat de Academia Romana - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Simpozion dedicat legăturii dintre artă și medicină în opera lui Constantin Brâncuși, organizat de Academia Română

[2026-01-28]
de basilica.ro

Academia Română organizează, miercuri, simpozionul „Când arta îmbrățișează medicina – ecorșeul și lucrările de tinerețe ale lui Constantin Brâncuși”.
Potrivit Academiei Române, evenimentul va debuta la ora 10:00, cu un cuvânt al președintelui forului, acad. Ioan-Aurel Pop, intitulat: „Omagiul Academiei Române la 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși”.
Vor avea loc comunicări susținute de dr. Doina Lemny, pe tema „Brâncuși: de la acordurile viorii la armonia corpului uman”, prof. univ. dr. Cristian Velescu, care va vorbi despre „Ecorșeul lui Brâncuși și cultura clasică: repercusiuni asupra stilisticii brâncușiene”, și Sever Voinescu, redactor-șef al revistei Dilema, cu prezentarea „Brâncuși – arta și mușchii”.
De asemenea, lector univ. dr. Elena Dumitrescu va susține comunicarea „Ecorșeul Brâncuși–Gerota între creația artistică și rigoarea anatomică II”, prof. univ. dr. Andy Chirculescu va aborda tema „Ecorșeul Gerota–Brâncuși și școala de anatomie de la București”, iar acad. Irinel Popescu va vorbi despre „Dimitrie Gerota – anatomist și chirurg de renume mondial, mecena și mentor al lui Brâncuși”.
Foto credit: Academia Română
Constantin Brâncuși a fost ales membru post-mortem al Academiei Române în anul 1990.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 104, Ultimul acces: 2026-04-19 14:07:32