Materic digital: Sfintele lunii ianuarie (II)

Acasă > Ştiri > Arhivă Ştiri

Timp stanga: 0,52s...

Ştiri şi Evenimente

Materic digital: Sfintele lunii ianuarie (II)

[2026-01-20]

de Raluca-Emanuela Ene

În cel de-al doilea articol dedicat prezentării sfintelor lunii ianuarie veţi găsi exemple de femei, atât din primele secole ale creştinismului, cât şi din perioada modernă, modele de mărturisitoare, cuvioase sau nebune pentru Hristos.
Sf. Mc. Agnia din Roma – 21 ianuarie
Sfânta Agnia s-a născut în secolul al III-lea, într-o familie de creştini din Roma. A ales să ducă o viaţă curată, care se reflectă şi în numele pe care îl purta şi care în limba greacă înseamnă „curat, pur”. Numele ei a fost asociat şi cu termenul latin „agnus”, adică miel, simbol al curăţiei, reprezentat adesea în icoanele sfintei.
Sfânta Agnia L-a mărturisit pe Hristos la o vârstă fragedă de 12 sau 13 ani, după ce a refuzat să se lepede de El în faţa prefectului Romei. Drept răzbunare, a fost dezbrăcată şi dusă la o casă de desfrânare, dar Dumnezeu a ocrotit-o. A făcut să-i crească părul care i-a acoperit trupul şi de asemenea, i-a oprit în mod minunat pe bărbaţii care doreau să se apropie de ea.
Unul dintre aceştia, după unele surse chiar fiul prefectului, a murit pe loc, lovit de puterea unui înger. Dar cu rugăciunile Sfintei Agnia, tânărul a înviat. Văzând această minune, în jur de 160 de păgâni au devenit creştini.
Alţi închinători la idoli au cerut însă moartea ei, iar după mai multe chinuri, sfânta a primit cununa muceniciei. Părinţii ei i-au îngropat trupul pe Via Nomentana, unde mai târziu fiica Sfântului Constantin cel Mare, Constanţia, a ridicat o biserică, după ce s-a vindecat. Biserica există şi în prezent şi este cunoscută drept „Sant’Agnese fuori le mura” (Sfânta Agnia din afara zidurilor), unde se păstrează moaştele ei. Sfântul său cap se păstrează în Biserica „Sant’Agnese in Agone”, din Piazza Navona, Roma, unde se pare că ar fi locul martiriului său.
De asemenea, la mormântul Sfintei Agnia a fost mucenicită şi prietena sa, Sfânta Emerenţiana, care a fost omorâtă cu pietre şi care este pomenită în data de 23 ianuarie.
Sf. Ambrozie al Mediolanului a compus în cinstea Sfintei Agnia un imn, care constituie şi o sursă de informaţii cu privire la biografia ei.
Sf. Cuv. Xenia din Petersburg – 24 ianuarie
Sfânta Xenia a trăit în secolul al XVII-lea ca o „nebună pentru Hristos”. După moartea soţului său, a renunţat la tot confortul lumesc şi a ales să străbată străzile cartierelor sărace ale Petersburgului, desculţă, îmbrăcată, vară şi iarnă, în haine ponosite, fără adăpost deasupra capului, precum Mântuitorul.
Însă Dumnezeu o însoţea peste tot şi prin ea săvârşea numeroase minuni. Când sfânta intra într-un magazin, câştigul zilei creştea, când săruta un copil bolnav, acesta se însănătoşea.
În prezent, Sfânta Xenia este îndrăgită de numeroşi credincioşi pentru grabnicul ei ajutor în rezolvarea multor probleme actuale ale oamenilor şi în vindecarea suferinţelor trupeşti. Credincioşii vin să-i ceară ajutorul la mormântul său din Cimitirul Smolensk (Sankt Petersburg), de unde iau pământ sau ulei de la candelă.
Sfânta Xenia este recunoscută ca grabnică ajutătoare pentru găsirea unui loc de muncă şi pentru întemeierea unei familii.
Sf. Cuv. Paula de la Roma – 26 ianuarie
Descendentă a unei familii de seamă din cetatea Romei, Sfânta Paula s-a născut în 347. A fost căsătorită de timpuriu şi a avut cinci copii, între care Sfânta Blesila, pomenită în 22 ianuarie.
La vârsta de 32 de ani a rămas văduvă şi a decis să urmeze exemplul Sfintei Marcela, o altă văduvă din Roma, care îşi transformase palatul într-o mănăstire. De asemenea, a stabilit o legătură duhovnicească cu Fericitul Ieronim şi Sfântul Epifanie din Salamina, care, prin istorisirile lor despre monahii din Egipt şi Palestina, au aprins în sufletul femeii dorinţa de viaţă pustnicească.
După moartea neaşteptată a Sfintei Blesila, a pornit în călătoria către Ţara Sfântă, unde urma să-şi împlinească chemarea. Alături de fiica Eustochia şi de alte fecioare, a mers mai întâi în pelerinaj prin Cipru, Antiohia, Siria şi Palestina, aflându-se sub îndrumarea Fericitului Ieronim.
În Ţara Sfântă, i-a cercetat pe pustnici o lungă vreme, apoi s-a stabilit la Betleem, unde a înfiinţat trei aşezăminte monahale pentru femei şi unul pentru bărbaţi, fiind inspirată de exemplul Sfintei Melania de pe Muntele Măslinilor.
A stabilit o rânduială în obştile de maici, a învăţat ebraică şi a continuat studiul Scripturii sub îndrumarea Fericitului Ieronim, care a vieţuit în mănăstirea de bărbaţi întemeiată de ea. Sfânta Paula a fost cunoscută pentru milostenia pe care o făcea şi pentru grija pe care o arăta celor bolnavi sau săraci.
A îndurat şi o mucenicie de zi cu zi din cauza unei boli şi a altor încercări, precum pierderea a încă doi copii.
După mai bine de 20 de ani petrecuţi în asceză în Ţara Sfântă, a trecut la Domnul în anul 404, la vârsta de 56 de ani. Ultimele sale cuvinte au fost: „Vremea secerişului a venit. Cred că voi vedea bunătăţile Domnului, în pământul celor vii.” (Psalmul 26:13).
Fericitul Ieronim a scris viaţa Sfintei Paula la scurt timp după trecerea la Domnul, fiind adresată fiicei ei, Eustochia, şi comunităţilor monahale pe care le înfiinţase în Betleem.
Sf. Maria din Gatchina – 26 ianuarie
Sfânta Maria s-a născut în familia unui negustor din Sankt-Petersburg spre finalul secolului al XIX-lea, fiind botezată cu numele Lidia. Suferinţele au început de la o vârstă fragedă. Când avea trei ani, şi-a pierdut tatăl, iar pe când era încă elevă s-a îmbolnăvit de encefalită, apoi de boala Parkinson, reumatism şi gută, astfel încât a fost nevoită să îşi susţină examenele în scaunul cu rotile.
Sora mai mică, Iulia, şi fratele, Vladimir, i-au fost alături în anii de suferinţă care au urmat. Pentru a facilita îngrijirea ei, s-au mutat în afara oraşului, într-o localitate mai mică, Gatchina. În 1922, la metocul din Gatchina al unei mănăstiri, Lidia a fost tunsă în monahism cu binecuvântarea Mitropolitului Venianim de Petrograd, care a devenit la rândul lui sfânt, fiind martirizat de bolşevici.
Trupul ei era complet imobilizat şi cea mai mică atingere îi provoca durere, dar nu s-a plâns niciodată. Boala a făcut-o mai blândă, smerită şi ascultătoare. A determinat-o să se retragă în sine şi să se roage mai mult. Singurul lucru pe care îl putea face era să vorbească, însă cu greutate. Astfel, Domnul i-a oferit darul de a-i consola pe ceilalţi, în special pe cei care sufereau de depresie. Un profesor mărturiseşte despre oameni depresivi care ieşeau de la întâlnirea cu sfânta luminoşi şi veseli, el însuşi fiind vindecat de o depresie teribilă, ca şi cum o „tumoare duhovnicească” ar fi fost îndepărtată din sufletul său.
Sf. Maria, pe patul de suferinţă. Sursa foto: soborgatchina.tilda.ws
În fiecare zi, mulţimi de oameni veneau să-i ceară ajutorul, aşteptându-şi răbdători rândul. Mulţi îi aduceau bani şi mâncare, pe care sfânta le împărţea celor săraci.
Pe data de 19 februarie 1932, Sfânta Maria şi fratele ei au fost arestaţi de poliţia politică a regimului bolşevic, fiind acuzaţi de acţiuni contrarevoluţionare. Cu toate că era paralizată, braţele i-au fost răsucite la spate şi a fost trasă de la patul ei până la camionetă. Fratele ei a fost trimis într-un lagăr din Siberia timp de 5 ani, iar sfânta a trecut la Domnul la scurt timp de la arestare.
Celor care îi aduceau pachete la închisoare li s-a spus într-o zi că maica „a murit în spital”, însă este cunoscut faptul că prizonierii vulnerabili erau mai degrabă exterminaţi.
A fost înmormântată în Cimitirul Smolensk din Sankt Petersburg, într-un loc iniţial necunoscut. Moaştele sale au fost găsite abia în martie 2007 şi mutate în Catedrala „Sfântul Pavel” din Gatchina.
Sf. Marciana Împărăteasa – 27 ianuarie
Se cunosc puţine informaţii despre viaţa Sfintei Marciana, iar cele despre originea sa se află sub semnul întrebării. Conform unei scrieri a unui consul roman, aceasta ar fi provenit dintr-un mediu modest şi ar fi avut un alt nume. S-a căsătorit cu viitorul împărat Iustin I, iar această alianţă a impus schimbarea numelui cu unul mai semnificativ, Eufimia. De altfel, ambii soţi erau susţinători ai deciziilor Sinodului de la Calcedon, unde Sfânta Muceniţă Eufimia înfăptuise o minune.
Când Iustin I a urcat pe tronul de la Constantinopol, în 518, atât el, cât şi soţia lui aveau deja o vârstă înaintată. Ca împărăteasă, a primit titlul Flavia Aelia Marcia, de unde şi numele sub care este cunoscută în sinaxare, Marciana. Din corespondenţa împărătesei cu episcopii Romei se mai desprinde o trăsătură a acesteia, evlavia, întărită de ridicarea unei biserici în cinstea Sfintei Eufimia, unde a fost şi îngropată. De asemenea, în unele sinaxare este menţionată ca „soţia lui Iustin Întâiul, care multă milostenie a făcut”.
Sursele hagiografice menţionează că nu ar fi avut copii, de aceea Sf. Marciana l-a susţinut pe nepotul său ca moştenitor al tronului, viitorul împărat Iustinian I.
Se pare că Sfânta Marciana a trecut la Domnul în 523 sau 524, fiind urmată la scurt timp de soţul său, în 527.
Sf. Cuv. Pelaghia cea nebună pentru Hristos de la Diveevo – 30 ianuarie
În copilărie a suferit de o boală care a ţinut-o la pat o vreme îndelungată. După ce şi-a revenit, a început să se comporte straniu, ca şi cum ar fi fost o altă persoană. Mai târziu, mama ei a înţeles că aşa se manifesta încă de atunci nebunia ei pentru Hristos.
La vârsta de 19 ani a fost obligată să se căsătorească. Dorind să o ajute cu aparenta sa boală psihică, soţul Pelaghiei a dus-o la Sfântul Serafim de Sarov. Cuviosul a avut o lungă conversaţie privată cu ea, iar la final a îndemnat-o să meargă la mănăstirea Diveevo pentru a avea grijă de „orfanele” lui.
Sfânta Pelaghia a continuat să se comporte ca mai înainte: se ruga în faţa uşilor închise ale bisericii, dădea toţi banii pe care îi avea săracilor, petrecea nopţile în rugăciune, hoinărea pe străzi şi era adesea batjocorită.
În 1837, după moartea Sfântului Serafim, a fost primită în obştea mănăstirii Diveevo, unde şi-a continuat nevoinţa ca nebună pentru Hristos: spărgea geamurile chiliilor, se dădea cu capul de pereţii clădirilor, mergea desculţă, se hrănea numai cu pâine şi apă şi nu lua niciodată parte la mesele de obşte. Unele maici şi-au dat seama de taina ei şi o cinsteau numindu-o „mămică”, iar maica stareţă se sfătuia adesea cu ea.
Fotografie a Sfintei Pelaghia din arhiva Mănăstirii Diveevo
Sfânta Pelaghia a fost înzestrată cu multe daruri prin care îi ajuta pe ceilalţi. A vindecat bolnavii, a prorocit, a stins un foc de la distanţă, iar, după cuvântul Sfântului Serafim de Sarov, „multe suflete s-au salvat prin mijlocirea ei”.
După 20 de ani de asceză, la sfatul Sfântului Serafim de Sarov care i s-a arătat, s-a retras într-o chilie pentru linişte şi rugăciunea inimii. A trecut la Domnul în 30 ianuarie 1884, după ce s-a învrednicit să primească Sfânta Împărtăşanie de la un înger.
În timp, a devenit cunoscută drept un „al doilea Serafim” sau „Serafimul Sfântului Serafim”.
Sf. Cuv. Marcela din Roma – 30 ianuarie
Sfânta Marcela s-a născut într-o familie nobilă din Roma, în jurul anului 325. A fost căsătorită, dar a rămas văduvă după numai şapte luni.
Auzind de la Sf. Atanasie cel Mare, care era exilat la Roma, despre vieţuirea monahilor din Est, precum Sf. Antonie sau Sf. Pahomie, aceasta a hotărât să ducă o viaţă ascetică în mijlocul cetăţii.
Şi-a transformat palatul într-o mănăstire şi a trăit acolo alături de alte văduve şi fecioare, care o considerau maica lor duhovnicească. Prin exemplul ei, mai multe case sau palate din cetate s-au transformat în astfel de spaţii dedicate ascezei şi dobândirii virtuţilor, astfel încât unele sinaxare spun că Roma “a devenit un al doilea Ierusalim”.
Un alt aspect important din viaţa ei este întâlnirea cu Fericitul Ieronim, care i-a tâlcuit pasaje din Sfânta Scriptură şi care i-a devenit îndrumător şi prieten. Sursele hagiografice menţionează că uneori rolurile se inversau, cuvioasa având la rândul ei multe cunoştinţe. Aceştia au purtat o corespondenţă din care se mai păstrează nouăsprezece scrisori ale Fericitului Ieronim către Sfânta Marcela.
Sfânta Marcela a fost una din victimele invaziei goţilor, care au torturat-o fără să ţină cont de vârsta ei înaintată. Sfânta a primit aceste încercări cu pace, temându-se doar pentru tânăra sa ucenică, Sf. Principia, în braţele căreia se spune că a trecut la Domnul, în jurul vârstei de 85 de ani.
Se mai păstrează de asemenea o scrisoare a Fericitului Ieronim către Sf. Principia, datată în 412, în care acesta laudă virtuţile Cuvioasei Marcela.
Sf. Mc. Aura – 30 ianuarie
Se găsesc puţine informaţii despre viaţa Sfintei Aura sau Hrisi, după cum este cunoscută în sinaxarele greceşti. Aura, care în latină înseamnă „adiere”, „strălucire” şi, Hrisi, care în greacă înseamnă „cea de aur”, desemnează aceeaşi idee de lumină şi strălucire.
Se pare că Sfânta Aura provenea dintr-o familie nobilă şi a trăit în secolul al III-lea, în vremea împăratului Claudiu al II-lea.
Aceasta era creştină în ascuns şi se îngrijea de creştinii prigoniţi. A fost, la rândul ei, arestată, iar sinaxarele greceşti menţionează că a trecut printr-o serie de chinuri cumplite: maxilarele i-au fost sparte cu pietre, spatele i-a fost străpuns cu bile de plumb, iar rănile arse cu lumânări aprinse.
Sfânta Aura a fost martirizată alături de alţi creştini, precum Sf. Mc. Ipolit, papă al Romei. Acestora li s-au legat mâinile şi picioarele şi au fost aruncaţi în adâncurile mării.

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 169, Ultimul acces: 2026-04-13 19:31:53

Timp total: 0,55s...

[]:1