ASCOR Iași vrea să dăruiască 500 de ursuleți de pluș micilor pacienți de la Spitalul „Sfânta Maria” - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

ASCOR Iași vrea să dăruiască 500 de ursuleți de pluș micilor pacienți de la Spitalul „Sfânta Maria”

[2025-11-24]
de Mihail Pătrășcanu

Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR), filiala Iași, a lansat campania prin care își propune să ofere 500 de ursuleți de pluș copiilor internați la Spitalul „Sfânta Maria”.
Campania „Moș Crăciun la copiii din spitale”, ajunsă la ediția a cincea, își propune să aducă bucurie micilor pacienți în perioada sărbătorilor, când internarea este cu atât mai dificilă pentru copii și familiile lor.
Voluntarii ASCOR Iași vor merge, în preajma Crăciunului, pe holurile spitalului pentru a oferi darurile, însoțiți de colindători, care vor aduce atmosfera specifică sărbătorii Nașterii Domnului.
La ediția precedentă, peste 420 de copii au primit ursuleți de pluș. Asociația a transmis atunci un mesaj care sintetizează motivația continuării proiectului: „Momente greu de descris, dar bucuria de pe chipurile copiilor, părinților și cadrelor medicale ne face ca și la anul să revenim”.
Pentru ediția din 2025, ASCOR Iași îndeamnă la donații, astfel încât toți cei 500 de copii internați să primească un ursuleț de pluș.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 118, Ultimul acces: 2026-09-19 15:55:25