Intalnirea slujbasilor din Dobrogea[2005-11-04](Roland Paraschiv / AARC Muntenia)Sambata 29 octombrie a avut loc intalnirea conducatorilor Conferintei Muntenia cu slujbasii bisericilor adventiste de pe intreg teritoriul dobrogean. Gazda acestui eveniment a fost biserica Speranta din Constanta. Au mai fost astfel de ocazii si in alte judete, dar ceea ce s-a intamplat la Constanta poate primi calificativul de eveniment special din mai multe motive. In primul rand participarea slujbasilor a fost foarte numeroasa, venind chiar si din cele mai indepartate locuri ale judetului Tulcea. Au fost circa 150 de slujbasi, unii dintre ei fiind insotiti chiar de alte persoane din biserici care nu au slujbe speciale. Secretarul Conferintei Muntenia, Georgel Pirlitu declara la vreo doua zile dupa eveniment: ,,Pana acum, s-au desfasurat deja patru astfel de intalniri cu slujbasii. Dar la Constanta a fost de departe cea mai buna prezenta si un interes mare in comunicarea cu Conferinta. In al doilea rand, efectul prezentei conducerii Conferintei Muntenia a fost foarte mare. A contribuit si predica de dimineata, prezentata de Romica Sarbu, director al Departamentului Educatie si Libertate Religioasa. Seara, dupa incheierea intregului eveniment se auzeau remarci de genul: ,,ar trebui sa se organizeze mai des ne-am simtit cu adevarat hraniti vom avea ce sa prezentam bisericilor noastre . Slujbasii au apreciat tineretea conducatorilor Conferintei Muntenia si devotamentul lor pentru cauza lui Dumnezeu. Un slujbas din biserica Dumbrava Rosie din Constanta spunea: ,,Toti vorbeau cu insufletire si cu pasiune despre domeniile pe care le prezentau in fata noastra. Se completau foarte bine si am plecat cu o viziune mai buna asupra activitatii Bisericii. In al treilea rand trebuie spus ca unele initiative au starnit reactii diverse. Unii dintre cei prezenti au apreciat noile initiative de organizare a unor servicii religioase din Sabat, altii si-au manifestat neincrederea sau chiar surprinderea. Cert este ca dupa aceasta ocazie, anumite aspecte ale pazirii Sabatului si ale serviciilor religioase din Sabat vor putea fi reevaluate pentru a primi stralucirea de la inceput. Dezbaterile legate de Sabat au ocupat o mare parte din timpul comunicarii cu slujbasii, dovedind cat de utile sunt astfel de intalniri. Sursa: www.Intercer.ro Contor Accesări: 980, Ultimul acces: 2026-07-19 07:44:39
|
Timp total: 0.03s...
[]:1