Iubirea lui Isus aduce mângâiere şi responsabilitate[2005-10-26]Cristos pe cruce este cea mai elocventă şi mai grandioasă manifestare a iubirii lui Dumnezeu pentru fiecare persoană, spune Papa Benedict al XVI-lea. "Isus vă iubeşte", a spus spontan Papa când s-a adresat celor peste 50.000 de persoane adunate în Piaţa Sf. Petru pentru audienţa generală de miercuri, 26 octombrie 2005."Acest cuvânt de tandreţe este o mare mângâiere pentru noi, dar în acelaşi timp, o mare responsabilitate, zi după zi", a adăugat Sfântul Părinte. Aceste cuvinte ale Papei au venit la sfârşitul comentariului său asupra cântării din capitolul 2 al Epistolei Sf. Paul către Filipeni, versetele 6-11. Cântarea spune despre Isus Cristos: "Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o ştirbire a fi El întocmai cu Dumnezeu ci S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om". "În acest imn", a spus Papa Benedict al XVI-lea, "referinţa la scandalul crucii... este legată şi culminează cu evenimentul Învierii. Ascultarea sacrificială a Fiului este urmată de răspunsul glorificator al Tatălui, care se uneşte cu adorarea din partea omenirii şi a creaţiei. "Unicitatea lui Cristos vine din rolul său de Domn al lumii răscumpărate, care i-a fost acordat datorită ascultării sale perfecte `până la moarte`." Astfel, a continuat Papa, "planul mântuirii este mai întâi împlinit în Fiul şi credincioşii sunt invitaţi - mai presus de toate în Liturghie - să îl proclame şi să trăiască roadele lui". La sfârşit, Sfântul Părinte a lăsat deoparte hârtiile şi i-a invitat pe cei prezenţi să înveţe să aibă "aceleaşi sentimente pe care le-a avut Isus, pentru a ne conforma modul nostru de a gândi, de a decide, de a acţiona cu sentimentele lui Isus." "Să mergem pe acest drum dacă dorim să ne conformăm sentimentele cu acelea ale lui Isus", a mai spus Papa. "Să mergem pe drumul cel bun." Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1037, Ultimul acces: 2026-10-27 12:36:50
|
Timp total: 0.04s...
[]:1