IPS Varsanufie la Mănăstirea Dintr-un Lemn: Prăznuim astăzi nașterea aceleia care este mai sfântă decât toți sfinții[2024-09-09]de Alexandru BobocNașterea Împărătesei cerului și a pământului, ca rod al rugăciunii, al milosteniei și al facerii de bine, câștigată de la Dumnezeu de Sfinții Părinți Ioachim și Ana, o prăznuim astăzi, a spus duminică Arhiepiscopul Varsanufie al Râmnicului la hramul Mănăstirii Dintr-un Lemn. Se cinstește nașterea Împărătesei îngerilor. Nu maică de împărat pământesc se naște, ci însăși Maica Domnului și Dumnezeului slavei. Astăzi, Împărăteasa făpturii și Doamna lumii, din pântece sterp și neroditor a răsărit și se cădea ca fecioria cea născută pe sine din curăție să se aducă trupește pe sine însăși luminii celei uneia născute, așa cum ne încredințează de Dumnezeu cuvântătorul Ioan Damaschin, a explicat Înaltpreasfinția Sa. Ierarhul a amintit că de-a lungul veacurilor, proorocii au vestit taina Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, dar Sfatul cel mai înainte hotărât al lui Dumnezeu, Cel ce a făcut veacurile, avea să hotărască momentul nașterii Celei care, cu adevărat, mai cinstită decât toată zidirea s-a făcut, căci din aceasta, pârga frământăturii noastre, S-a întrupat Mântuitorul Hristos. Taina cea ascunsă din veac și de îngeri neștiută, prin Născătoarea de Dumnezeu, Dumnezeu S-a arătat pe pământ, în unire neamestecată întrupat. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a fost învrednicită să fie ușă a Luminii și izvor al Vieții, vasul sfințit în care avea să Se sălășluiască Cuvântul lui Dumnezeu, Cel Care pe toate le-a zidit. Pentru aceasta, s-a îmbrăcat în buna-cuviință a faptelor bune și s-a împodobit cu darul Duhului, a cărei slavă este înlăuntrul ei, însă, a fost cinstită deopotrivă de către îngeri și oameni: Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine! Binecuvântată ești tu între femei!. La finalul predicii, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a subliniat: Preacurata Fecioară, prin care S-a întrupat Mântuitorul Hristos, a fost scara pe care Dumnezeu S-a coborât pe pământ și a devenit pentru noi puntea pe care urcăm la cer. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 156, Ultimul acces: 2026-07-21 15:03:32
|
Timp total: 0.16s...
[]:1