Papa la Liturghia din Timorul de Est: Copiii ne arată importanța la a ne face mici[2024-09-10]foto: Vatican MediaMarți, Papa Francisc a celebrat o Liturghie în aer liber în Taci Tolu, o câmpie de coastă din Timorul de Est. Potrivit autorităților locale, aproximativ 600.000 de persoane sau aproape jumătate din populația țării au fost prezente. Un dans tradițional timorez a deschis celebrarea Sfintei Liturghii. Apoi, la lăsarea serii, Sfântul Părinte a rostit o omilie în spaniolă, făcând o pauză pentru a permite unui preot local să traducă cuvintele sale, secțiune cu secțiune, în tetum, una dintre limbile oficiale ale țării. Pontiful și-a început predica reflectând asupra cuvintelor profetului Isaia din prima lectură: Un copil s-a născut nouă, un fiu ne-a fost dat. Aceste cuvinte, a spus el, au fost adresate locuitorilor Ierusalimului și au venit într-o perioadă prosperă pentru acest oraș, dar caracterizată și de o mare decadență morală. În ciuda marii bogății a orașului, săracii erau abandonați și flămânzi, infidelitatea era răspândită, iar practica religioasă din ce în ce mai redusă la un simplu formalism. Din acest motiv, a spus Papa, profetul Isaia a venit să proclame un nou orizont deschis de Dumnezeu. Cu toate acestea, Dumnezeu nu îi va salva cu puterea armatelor, a armelor și a bogățiilor, ci mai degrabă prin darul unui fiu. În fiecare parte a lumii, a continuat Suveranul Pontif, nașterea unui copil este un moment strălucit de bucurie și sărbătoare, insuflând dorința de bine, o întoarcere la puritate și simplitate. Cât de minunat, a continuat el, că aici, în Timorul de Est, există atât de mulți copii: sunteți o țară tânără și putem vedea fiecare colț al țării voastre plin de viață. Acest lucru, a subliniat Sfântul Părinte, este un mare dar, însă și un semn, un memento al importanței la a face loc copiilor, celor mici, a-i primi, a avea grijă de ei. Nașterea unui copil este, de asemenea, o lecție, a spus Papa, despre importanța de la a ne face mici. Să nu ne fie frică, a îndemnat el, să ne facem mici în fața lui Dumnezeu și a celorlalți, să nu ne fie frică să ne dăruim timpul, să ne revizuim planurile sacrificând ceva pentru ca un frate sau o soră să se facă bine și să fie fericit. Să nu ne fie teamă, a continuat, să ne redimensionăm proiectele atunci când este necesar nu pentru a le diminua, ci pentru a le face și mai frumoase prin darul nostru și prin primirea celorlalți. La sfârșitul Sfintei Liturghii, Papa Francisc a subliniat din nou importanța îngrijirii copiilor, ținând un discurs scurt liber. A vorbit despre un sat timorez prin care a trecut în timpul șederii sale în țară, spunând că cel mai bun lucru a fost zâmbetul copiilor săi. O localitate care îi învață pe acești copii să zâmbească, a spus Papa, este o localitate cu viitor. Cu toate acestea, a lansat și un avertisment, îndemnându-și ascultătorii să se ferească de crocodilii care vor să vă schimbe cultura, vor să vă schimbe istoria. Sper că veți continua să aveți mulți copii, a conchis Sfântul Părinte. Aveți grijă de copiii voștri, dar aveți grijă și de bătrânii voștri, care sunt memoria acestui pământ. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 163, Ultimul acces: 2026-07-26 10:29:51
|
Timp total: 0.03s...
[]:1