Vizită pastorală în comuna Horoatu Crasnei - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Vizită pastorală în comuna Horoatu Crasnei

[2024-09-02]
foto: EGCO.ro / Eugen Ivuț
Astăzi, 1 septembrie 2024, Preasfinția Sa, Virgil Bercea a celebrat Sfânta Liturghie în parohia cu hramul „Schimbarea la faț㔠din Horoatu Crasnei. La Liturghie au fost prezenți numeroși preoți, călugări, persoane consacrate, Dinu Iancu-Sălăjanu, președinte al Consiliului Județean Sălaj, și Marian Mirișan, primarul comunei Horoatu Crasnei, alături de comunitatea de credincioși.

Înaintea Sfintei Liturghii, Ierarhul a sfințit grota Sfintei Fecioare, aflată în lateralul bisericii, icoana Cinei celei de taină și icoanele împărătești de pe iconostasul lăcașului. La finalul liturghiei, PS Virgil împreună cu întreaga comunitate l-au sărbătorit pe Ioan Tulbure, fost cantor al bisericii, care a împlinit onorata vârstă de 100 de ani, iar părintelui paroh Mihai i-a oferit, în semn de recunoștință și deosebită prețuire, o cruce pectorală.
De asemenea a luat cuvântul și președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu: „Grota prezentă lângă biserică este semnul că suntem creștini […] să ne aducem aminte de cuvintele Cardinalului Iuliu Hossu: credința noastră este viața noastră”. La finalul sărbătorii, întreaga comunitate a fost invitată la căminul cultural al comunei pentru o agapă, semn al comuniunii. (Ciulea Cristian, Biroul de presă EGCO)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 166, Ultimul acces: 2026-07-31 07:15:20