Bogatul şi Lazăr

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.04s...

Ştiri şi Evenimente

Bogatul şi Lazăr

[2005-10-29]

pr. Anthony M. Coniaris
Episodul cu bogatul şi cu Lazăr, ascultat în Evanghelia de astăzi, a marcat radical viaţa lui Albert Schweitzer. Schweitzer a mers în Africa în 1913. În 1921 el explica cum această parabolă spusă de Isus l-a făcut să părăsească funcţia de profesor la Universitatea din Strasbourg, să renunţe la activitatea sa literară şi la cântatul la orgă, pentru a merge în Africa Ecuatorială ca medic. Pentru Schweitzer, bogatul din această parabolă era omul alb, binecuvântat de roadele culturii şi ştiinţei, iar Lazăr era negrul exploatat şi oprimat, lipsit de asistenţă medicală în boala şi durerea sa. Pe scurt, Africa era cerşetorul aflat la porţile Europei.

Ce minunat să vezi cum această teribilă şi tristă poveste pe care a spus-o Isus i-a inspirat unui mare om o viaţă de slujire. Schweitzer a fondat un spital în Africa unde a servit ca medic timp de cincizeci de ani. Gândindu-se la această parabolă, el l-a găsit pe Lazăr de la porţile sale. Să examinăm această minunată parabolă ca pe o dramă în trei acte.

Actul întâi

"Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porţii lui, plin de bube, poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar şi câinii venind, lingeau bubele lui." Primul act se deschide cu o imagine a modului în care bogatul şi Lazăr trăiau pe pământ. Bogatul trăia o viaţă luxoasă. "Se îmbrăca în porfiră şi vison." Adică era îmbrăcat în haine de mii de lei, când majoritatea oamenilor câştigau câţiva lei pe zi. El se veselea "în toate zilele în chip strălucit". Domnul dă de înţeles că bogatul ducea o viaţă de gurmand, cu mâncăruri scumpe.

Domnul nu l-a criticat deloc pe bărbat pentru că a fost bogat. Nu l-a numit vreodată înşelător al săracilor sau chiar lacom. A fost un om foarte de succes, o persoană respectabilă, căreia îi plăceau lucrurile bune ale vieţii. Domnul nu l-a condamnat pentru aceasta.

Afară, la poarta palatului celui bogat, stătea un biet cerşetor. Numele lui era Lazăr, care înseamnă "Dumnezeu este ajutorul meu". Şi de fapt nimeni, în afară de Dumnezeu, nu îi acorda atenţie. Era flămând. Era bolnav. Trupul său era acoperit de bube. Era atât de slăbit şi de neajutorat încât nu se putea apăra de câinii ce veneau să îi lingă rănile. Câinii de atunci nu erau animale de casă, ci bestii murdare. Lazăr trăia din resturile de pâine aruncate de bogat. În acea vreme nu existau şerveţele la masă. Oaspeţii îşi foloseau degetele pentru a rupe bucăţi din pâine, iar resturile le aruncau în stradă pe fereastră. Aceasta era pâinea "ce cădea de la masa bogatului". Iată deci imaginea din actul întâi: un bogat învelit în porfiră şi vison; Lazăr acoperit de bube urâte. Unul petrecea în fiecare zi; altul încerca să supravieţuiască cu resturi. Unul avea tot felul de servitori să-i împlinească poftele; altul avea doar câini să îi lingă rănile.

Actul al doilea

Al doilea act povesteşte despre moartea a doi oameni: "Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat." Slăbit, bolnav şi înfometat, era de aşteptat că Lazăr nu va mai trăi mult. Nu se spune nimic despre înmormântare. Era prea sărac pentru a-şi permite aşa ceva. Şi de fapt nu avea nici un prieten. Totuşi, el care nu a putut avea parte nici măcar de o înmormântare decentă, el care nu a avut ca prieteni decât câinii, tocmai el este ridicat în ceruri de îngeri. "Şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avram." Situaţia pentru bogat este diferită. El "a murit şi a fost înmormântat". Aici parabola ne precizează existenţa înmormântării. Trupul a fost întotdeauna important pentru acest bogat, deci putem fi siguri că a avut parte de o înmormântare la fel de fastuoasă ca viaţa trăită. El a trăit mai mult decât Lazăr, pentru că Dumnezeu, în mila sa, i-a permis o viaţă mai lungă pentru ca să aibă timp să se pocăiască.

Actul al treilea

Al treilea act ne prezintă soarta celor doi după moarte. "Şi în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el (bogatul adică) a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui." Amândoi se trezesc conştienţi pe lumea cealaltă. Deşi nu se cade să construim o teologie a vieţii de apoi pe baza acestei parabole, există totuşi unele fapte importante ce reies de aici. În primul rând vedem că moartea nu distruge conştiinţa. Bogatul şi Lazăr nu dorm şi nici nu sunt incapabili să ştie ce se întâmplă cu ei. Sunt conştienţi. În al doilea rând, moartea nu distruge identitatea. Lazăr este tot Lazăr, iar bogatul este tot bogatul. Moartea nu poate schimba personalitatea. Eul personal supravieţuieşte morţii. În al treilea rând, moartea nu distruge memoria. Bogatul îşi aminteşte de viaţa sa pe pământ. Îşi aminteşte şi de Lazăr, precum şi de fraţii săi. În fine, moartea nu poate distruge destinul nostru. Pe pământ, bogatul şi Lazăr au mers pe căi diferite. Au făcut alegeri diferite. Au trăit în lumi diferite. Aceleaşi lumi diferite se regăsesc şi în eternitate. Ei sunt în cele două lumi ale raiului şi iadului.

Parabola ne spune că bogatul s-a trezit în iad, iar Lazăr, săracul, în rai. Întrebarea este: de ce? De ce s-a trezit bogatul în iad? Ce a făcut de a meritat o asemenea soartă? Răspunsul este: nu a făcut nimic. Nu a făcut nimic pentru Lazăr. Nu l-a persecutat niciodată. Nu l-a lovit niciodată trecând pe lângă el. Nu l-a alungat niciodată de la poarta sa. Doar l-a ignorat. L-a acceptat pe Lazăr ca parte a peisajului inevitabil al vieţii. Lazăr era chiar acolo, la poarta bogatului, dar acesta nici nu îl mai sesiza. Când Maria Antoaneta s-a căsătorit, a dat poruncă să fie îndepărtaţi toţi cerşetorii de pe străzile de-a lungul cărora urma să treacă procesiunea ei de nuntă. Ea nu a dorit ca vreo privelişte urâtă sau tristă să îi strice fericirea. Era cel puţin conştientă de existenţa cerşetorilor. Nu se poate spune acelaşi lucru şi despre bogatul din parabolă. El era conştient de existenţa unei singure persoane: el însuşi. Acesta a fost păcatul lui.

Parabola nu va nici un efect în viaţa noastră dacă nu ne vedem pe noi înşine în ea exact aşa cum a făcut-o Albert Schweitzer. Să nu îndrăznim să ne aşezăm altundeva decât lângă omul bogat. "Dar", veţi spune, "eu nu sunt bogat!" Sunteţi însă, în comparaţie cu cineva care are mult mai puţin decât aveţi Dvs. Există întotdeauna cineva mult mai sărac decât Dvs. În timp ce luaţi masa, 417 oameni mor de foame în întreaga lume. Aceasta înseamnă 7 morţi în fiecare minut. 417 în fiecare oră. 10.000 morţi în fiecare zi. Majoritatea dintre ei copii. Ce pot însă să fac? Sunt multe lucruri pe care le puteţi face. Puteţi face o donaţie la una dintre multele agenţii care asigură hrană celor flămânzi, sau să iniţiaţi o campanie în propria Dvs. parohie, pentru a se colecta hrană pentru cei flămânzi. Putem fi suficient de conştienţi pentru a fi preocupaţi.

Însă bogăţiile nu se limitează la posesiunile materiale. Suntem bogaţi în iubire, în înţelegere, în simpatie, în compasiune, în iertare. Peste tot în jurul nostru - şi chiar pe pragul nostru - zace o lume înfometată tocmai de aceste lucruri: iubire, înţelegere, iertare.

De multe ori suntem şocaţi de o sinucidere sau de o cădere nervoasă din cartierul nostru sau din parohia noastră. Deodată realizăm faptul că aici a fost o persoană care a cedat din cauza lipsei de iubire a noastre a tuturor; aici a fost o persoană care a trăit în tenebre. Şi noi înşine am ocolit-o. Am simţit o oarecare teamă şi stinghereală în prezenţa sărăciei şi a amărăciunii sale. Aşa că pur şi simplu am împins-o într-o mai adâncă singurătate. Şi nu a fost nimeni care să o iubească pentru a o scoate din izolarea şi din rătăcirea sa.

Fiecare dintre noi are un Lazăr la uşa sa. Cel defavorizat, cel flămând, cel nedorit, şomerul, cel bolnav, cel întristat, cel închis în sine, cel nesigur, cel singur, cel neiubit - toţi zac la uşa noastră având nevoie de iubirea lui Dumnezeu şi a noastră. Au nevoie de mai mult decât fărâmiturile de la masa noastră.

Nu este un păcat să fii bogat. Părintele Avraam, în al cărui sân a ajuns Lazăr, a fost unul dintre cei mai bogaţi oameni ai timpului său. Era bogat însă nu doar în posesiuni materiale, ci şi în credinţă şi iubire. Nu este un păcat să fii bogat, însă este un păcat să fii bogat şi să nu îţi pese, să nu iubeşti, să nu fi preocupat, să nu fi conştient, să nu observi, să nu ajuţi.

"Trimite pe Lazăr"

Fiind în chinuri, bogatul experimentează pentru prima oară ceva asemănător cu iubirea. Se gândeşte la cei cinci fraţi ai săi şi îi cere lui Avraam să îl trimită pe Lazăr înapoi pe pământ pentru a-i avertiza cu privire la soarta care îi aşteaptă dacă nu îşi îndreaptă căile. El îi spune lui Avraam: "Rogu-te, dar, părinte, să-l trimiţi în casa tatălui meu, căci am cinci fraţi, să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin"

Nu este o iubire adevărată aceea care îl face pe bogat să se gândească la fraţii săi. Insinuează că el însuşi nu a fost avertizat în mod corespunzător. Încearcă să se justifice pe sine acuzându-l pe Dumnezeu că este nedrept. "Dacă aş fi fost suficient avertizat, dacă aş fi ştiut că acest loc va fi sfârşitul vieţii mele pământeşti, nu aş fi venit aici. Dar fă acum ca cel puţin fraţii mei să fie avertizaţi".

"Nu", i-a spus Avraam, "au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei."

"Nu", a spus bogatul, "ci, dacă cineva dintre morţi se va duce la ei, se vor pocăi."

Însă Avraam a spus: "Dacă nu ascultă de Moise şi de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morţi"

Minunea mare este că după Moise şi profeţi, Dumnezeu a trimis într-adevăr pe cineva dintre morţi să ne avertizeze. L-a trimis pe Cristos. Asemenea lui Lazăr, Cristos a fost "dispreţuit şi cel din urmă dintre oameni". Asemenea lui Lazăr, a stat la poarta lumii atunci când s-a născut în peştera din Betleem. Asemenea lui Lazăr, trupul său a fost acoperit de răni. A fost "străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre". A venit ca unul dintre noi - un frate - pentru a ne avertiza şi a ne salva pe noi, cei cinci fraţi ai săi. Să nu ne aşteptăm ca Dumnezeu să dea un semn mai mare decât acesta; nu există nici unul mai mare. "Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut l-a dat ca orice crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică."

Ascultaţi aşadar cu atenţie atunci când Cristos vă spune cuvântul lui Dumnezeu. Priviţi la viaţa voastră pentru a vedea unde zace Lazărul Dvs. Dumnezeu l-a aşezat acolo pe pragul Dvs. pentru a vă ajuta să ajungeţi în rai!

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 951, Ultimul acces: 2026-10-28 00:23:55

Timp total: 0.04s...

[]:1