Spania: La 15 ani de la fondare, Parohia Torrejon începe să-și construiască biserica proprie - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Spania: La 15 ani de la fondare, Parohia Torrejon începe să-și construiască biserica proprie

[2024-05-27]
de Sorin Ionițe

Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a pus duminică piatra de temelie pentru o nouă biserică în orașul Torrejon de Ardoz, din apropiere de Madrid. Lăcașul de cult va fi construit de Parohia româneasc㠄Sfântul Pantelimon”, fondată în orașul spaniol în urmă cu cincisprezece ani.
Comunitatea parohială a obținut recent un teren, în concesiune pentru 75 de ani, de la Primăria Torrejon de Ardoz.
Preotul paroh Cătălin Mihai Savu a declarat pentru publicația Românul din Spania că această veste „frumoasă ca o Înviere” vine „după cincisprezece ani de rugăciune, de așteptare, de negoicere, de îndelungă-răbdare”.
„Slujba în care a fost pusă piatra de temelie”, a afirmat Episcopul Timotei, „este de fapt slujba prin care acea biserică începe să se constituie. Prima piatră pusă la temelia Bisericii, Îl simbolizează pe Domnul nostru Iisus Hristos. Aceasta este piatra cea tare pe care noi trebuie să ne zidim viața noastră”.
PS Timotei i-a oferit domnului Alejandro Navarro Prieto, primarul orașului Torrejon de Ardoz Ordinul „Sfântul Apostol Iacob cel Mare”, iar domnului arhitect al noii biserici, o icoană cu Sfântul Pantelimon, ocrotitorul sfântului lăcaș ce urmează a se construi.
După așezarea pietrei de temelie, a fost oficiată Sfânta Liturghie pe un altar amenajat pe terenul viitoarei biserici. Ziua a continuat cu un eveniment festiv intitulat „Maratonul bucuriei”, organizat de parohie și primărie în colaborare cu Asociația Rumanos juntos (Românii împreună).
Terenul pe care se construiește noua biserică se află în zona Poligono Los Almendros pe Calle .Margarita Salas, nr. 9.

Sursa: www.basilica.ro


Contor Accesări: 232, Ultimul acces: 2026-07-27 02:25:54