Fraţi şi surori în Cristos[2005-10-29]pr. Ernest Munachi EzeoguUn grup de misionari africani au fost trimişi într-o Dieceză din Zambia. La sosire au descoperit faptul că aproape toţi misionarii din Dieceză erau americani. Aceştia, în stil americănesc, vorbeau cu şi despre Episcopul, de origine africană, folosindu-i numele mic. Noii misionari s-au gândit să i se adreseze cu "Domnule". Aşa că i-au învăţat pe credincioşi să îi spună Episcopului "Domnule". Era ceva nou pentru ei, dar s-au adaptat. Într-o zi o femeie păstorită de aceşti noi misionari s-a întâlnit cu un misionar mai vechi. Din curtoazie l-a întrebat: "Ce mai face Domnul nostru?", la care preotul misionar i-a răspuns vesel: "E bine, Domnul este în Ceruri alături de Tatăl." Conciliul Vatican II a adus multe schimbări şi înnoiri în Biserică. Dar este interesant că în domeniul titlurilor şi al modurilor de adresare către liderii bisericii practic nu s-au înregistrat mari diferenţe. Un preot este încă numit "Preacucernice Părinte", unui Episcop i se spune "Preasfinţia Voastră" sau "Excelenţa Voastră", Cardinalului ne adresăm cu "Eminenţă", iar capului unui ordin religios cu "Superior". Ne-am putea întreba cum de Biserica permite folosirea acestor titluri sonore, dat fiind faptul că Biserica a citit dintotdeauna Evanghelia de astăzi, care avertizează relativ la folosirea titlurilor ce reflectă o relaţie de superior-inferior. Desigur, nu trebuie să luăm cuvintele lui Isus prea ad literam. Mesajul lui Cristos are mai degrabă de-a face cu atitudinile şi cu comportamentul nostru, decât cu folosirea cuvintelor şi cu terminologia. Să luăm cazul unuia care ar fonda o biserică şi le-ar cere credincioşilor să îi spună "Frate", dar el stă pe tron şi cere "fraţilor şi surorilor" să vină spre el în genunchi. Sau să ne gândim la cazul oficialilor guvernamentali cărora le spunem miniştri, ceea ce literal vorbind înseamnă slujitori, fapt ce nu îi face câtuşi de puţin să aibă o atitudine umilă. Legea lui Cristos are de-a face mai degrabă cu atitudinile şi cu comportamentul, decât doar cu vorbele. Ataşarea de putere şi de stima socială - adică a-ţi place locul de onoare la ospeţe şi cel mai bun loc în sinagogă, a vrea să fi salutat cu respect în piaţă şi ca oamenii să îţi spună rabbi (Matei 23,6-7) - compromite mărturia după modelul lui Cristos de slujitori ai lui Dumnezeu. Dar aici vine vestea bună: aceasta nu anulează autoritatea divină a funcţiei. Persoana ocupând o funcţie de învăţător al poporului lui Dumnezeu poate să fie ea însăşi necredincioasă, să nu practice ceea ce spune. Dar Dumnezeu garantează că funcţia de învăţare nu este contaminată cu erori, astfel că învăţătura rămâne solidă şi validă. Cărturarii şi fariseii s-au aşezat pe catedra lui Moise. Faceţi şi împliniţi tot ce vă spun ei, dar nu faceţi după faptele lor, pentru că ei spun şi nu fac. (versetele 2-3). Chiar dacă am întâlni din ghinion unii lideri creştini la fel de ipocriţi ca amintiţii cărturari şi farisei din Evanghelia de astăzi, provocarea pentru noi va fi să încercăm să facem distincţia între ce învaţă ei, lucruri bune poate, şi cum trăiesc ei, poate nu tocmai exemplar. Abuzurile în exerciţiul funcţiunii nu anulează validitatea funcţiei în sine. Nu arunca copilul cu tot cu apa murdară din covata în care l-ai spălat, spune o vorbă. Cei care se îndepărtează de Biserică pentru că au auzit sau au văzut un comportament nepotrivit din partea unor oameni ai ei, aruncă într-adevăr apa din covată cu tot cu copil. Lectura se încheie cu chemarea la umilinţă evanghelică, adresată conducătorilor creştini. Ce este umilinţa evanghelică? Este recunoaşterea faptului că cei pe care îi evanghelizăm sau îi păstorim nu sunt sub noi, ci, de fapt, sunt egali cu noi în ochii lui Dumnezeu. Cu această umilinţă, predicarea din vorbit de sus devine împărtăşire cu ei în încercarea noastră comună de a înţelege şi de a trăi Cuvântul lui Dumnezeu. Cu umilinţă evanghelică, relaţia dintre preoţi şi poporul lui Dumnezeu se transformă din tată-fiu sau învăţător-elev, în frate-frate, frate-soră sau prieten-prieten. Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Cristos Isus. [...] Aşadar nu mai este nici iudei, nici grec, nici sclav, nici om liber, nici bărbat şi nici femeie: voi toţi sunteţi una în Cristos Isus. (Galateni 3,26-28) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 985, Ultimul acces: 2026-10-26 04:48:00
|
Timp total: 0.04s...
[]:1