Episcopul Melchisedec Ștefănescu a fost comemorat în Arhiepiscopia Dunării de Jos - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Episcopul Melchisedec Ștefănescu a fost comemorat în Arhiepiscopia Dunării de Jos

[2024-05-17]
de Andrei Ursulean

Episcopul Melchisedec Ștefănescu a fost comemorat joi la Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie din Galați prin lansarea a două volume de corespondență ale ierarhului.
Evenimentul a fost organizat de Centrul de cercetare teologică și interdisciplinar㠄Sfinții Trei Ierarhi” și Cercul de patristică și liturgică din cadrul Departamentului de Teologie al instituției de învățământ universitar din Galați.
Manifestarea, prezidată de Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos, a fost prilejuită de împlinirea a 132 de ani de la trecerea la Domnul a Episcopului Melchisedec Ștefănescu, cel care a înființat Eparhia Dunării de Jos.
Volumele, intitulate „Epistole – făclii luminoase ale apostolului epistolar”, au fost scrise de pr. Eugen Drăgoi și prefațate de Înaltpreasfințitul Părinte Casian.
Foto credit: Arhiepiscopia Dunării de Jos
În cadrul manifestării, Înaltpreasfinția Sa a evocat viața Episcopului Melchisedec Ștefănescu și contribuția acestuia la înființarea Eparhiei Dunării de Jos, dar și la îndeplinirea evenimentelor istorice naționale din a doua jumătate a secolului 19: Unirea Principatelor, independența de stat și Autocefalia Bisericii Ortodoxe Române.

Sursa: www.basilica.ro


Contor Accesări: 194, Ultimul acces: 2026-07-27 11:16:39