Primăvara românească la Seghedin[2024-03-22]Consulatul General al României la Szeged a găzduit în data de 21 martie 2024, la sediul misiunii, o manifestare culturală multiplă, sub genericul Primăvara românească la Seghedin. Manifestarea a fost organizată de reprezentanța românească la Szeged în colaborare cu Catedra de Limba și Literatura Română a Facultății de Pedagogie Juhász Gyula din cadrul Universității din Szeged și Școala Generală Lucian Magdu Bătania.Cuvântul de deschidere a aparținut d-lui Florin Vasiloni, consulul general al României la Szeged. Această manifestare a marcat la Szeged, venirea primăverii, primăvară care începe cu ziua de 1 Martie, Mărțișorul Românesc, element ce a devenit parte a patrimoniului cultural imaterial universal, recunoscut de UNESCO. Diplomatul român a amintit de Ziua Internațională a Femeii, sărbătorită în fiecare an la data de 8 martie, zi ce scoate în evidență importanța femeii în societate, dar și lungul drum al luptei pentru drepturile politice, sociale și economice ale femeii. De asemenea, această manifestare a marcat Ziua Internațională a Francofoniei, sărbătorită anual la data de 20 martie. Cele 75 de țări membre ale Organizației Internaționale a Francofoniei, printre care și România,, celebrează Ziua Internațională a Francofoniei. La peste 30 de ani de la aderare, România este un adevărat campion al promovării Francofoniei și a valorilor sale. Un cuvânt de salut a transmis conf. dr. Mihaela Bucin, șefa Catedrei de Limba Română din Seghedin. Punctul central al manifestării cultural-științifice l-a constituit conferința cu tema Ioan Slavici, între loialismul dinastic și devotamentul național, susținută de prof. univ. dr. Ioan Bolovan, profesor universitar la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca; cercetător științific I la Centrul de Studii Transilvane al Academiei Române, director al Institutului de Istorie George Barițiu al Academiei Române; membru corespondent al Academiei Române. Despre Ioan Slavici au vorbit și studenții Catedrei de Limba Română din Seghedin, coordonați de prof. Iudit Călinescu și asist. univ. Eva Iova-Șimon, directorul publicației Foaia Românească din Gyula, membru a prezidiului Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria. Cei prezenți au fost încântați de momentul cultural artistic prezentat de elevii Școlii Generale Lucian Magdu din Bătania, sub coordonarea prof. Andrea Szenes. De asemenea, a vorbit prof. Gheorghe Petrușan, fost șef al Catedrei, renumit eminescolog. Au transmis cuvinte de salut deputatul Ioan Mang și pr. Zaharia Pereș, reprezentantul Mitropoliei Ortodoxe a Banatului. La manifestare au participat membri, reprezentanți și conducătoriai comunității românești din Ungaria, oficialități ungare și oaspeți de seamă din România. Au fost prezenți Beata Condoroș, vicepreședintele Autoguvernării Românești din Gyula, deputat a Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU); prof. Mihaela Bucin, șefa Catedrei de Limba și Literatura Română a Facultății de Pedagogie Juhász Gyula din cadrul Universității din Szeged; prof. Gheorghe Petrușan, fost șef al Catedrei, renumit eminescolog; Tiberiu Boca, coordonator al redacției în lb. română a Studioului Radio-TV din Szeged, membru al prezidiului UniuniiCulturale a Românilor din Ungaria (UCRU); reprezentanți ai Asociației Culturale a Românilor din Seghedin; pr. Aurel Becan, protopop ortodox de Szeged, alte cadre didactice, reprezentanți ai mediului univesitar, ai mediului de afaceri, etnici și cetățeni românicare locuiesc la Szeged, Hodmezovasarhely, Asotthalom, ș.a. A fost prezent Jeremy Floutier, consul onorific al Franței la Seghedin. Din România au participat printre alții Ioan Mang, deputat în Parlamentul României, chestor Tiberiu Giurea, comandantul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara; Adela Gorcea, reprezentant a Universității de Vest Vasile Goldiș din Arad (UVVG), pr. Zaharia Pereș, protopop ortodox de Timișoara, delegatul Mitropoliei Ortodoxe a Banatului cu sediul la Timișoara, ș.a. Cei prezenți au participat la o recepție, oferită de Consulatul General al României la Szeged, la care s-au degustat vinuri românești din podgoria Mocrea-Ineu, jud. Arad. Manifestarea se încadrează în demersurile misiunii diplomatice românești din Szeged de promovare a României, a valorilor culturii și tradițiilor românești; de întărire a coeziunii întreetnicii români din Ungaria; de coagulare a comunității românești din jud. Csongrad-Csanad, în vederea menținerea identității culturale, etnice, lingvistice și religioase a românilor de aici, precum și de stabilire a unor bune relații ale misiunii cu autoritățile ungare. ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]()
Sursa: Vasiloni Trandafir Florin Contor Accesări: 241, Ultimul acces: 2026-07-26 03:06:29
|
Timp total: 0.03s...
[]:1