„O pildă despre doi oameni credincioşi”: PS Paisie propune o privire mai atentă către vameş şi fariseu

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

„O pildă despre doi oameni credincioşi”: PS Paisie propune o privire mai atentă către vameş şi fariseu

[2024-02-25]

de Sorin Ioniţe

Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul a slujit duminică la Paraclisul Catedralei Naţionale şi a explicat că Parabola vameşului şi a fariseului este „o pildă despre doi oameni credincioşi”:
„Amândoi cred în acelaşi Dumnezeu, amândoi aparţinând aceleiaşi religii, amândoi erau credincioşi practicanţi care veneau zilnic la templu pentru a-şi spune rugăciunile. Dar ce vedem? La sfârşitul rugăciunii, unul dintre ei se întoarce la casa sa cu pacea lui Dumnezeu în suflet, iar celălalt nu”, a subliniat PS Paisie.
Pentru înţelegerea pildei, Preasfinţia Sa i-a invitat pe cei prezenţi la paraclis să descopere cine erau fariseii şi cine erau vameşii.
Cine erau fariseii
PS Paisie a precizat că fariseii aparţineau elitei religioase a timpului şi, împreună cu cărturarii şi arhiereii templului erau consideraţi „sfinţii vremii”. Fariseii se considerau pe ei înşişi „neprihăniţi” şi îşi bazau atitudinea aceasta de superioritate spirituală pe împlinirea cu rigurozitate a ritualurilor, a Legii şi pe respectarea aparenţelor exterioare.
„S-ar putea să ne surprindă să aflăm că fariseii erau de fapt nişte persoane foarte disciplinate şi pioase, evlavioase”, a adăugat ierarhul, indicând exemplul cel mai elocvent: dreptul Nicodim, care era şi el fariseu şi chiar membru al sinedriului şi credea că Iisus este Mesia.
„Când fariseul din parabolă spune: «Eu nu sunt ca ceilalţi oameni: hrăpăreţi, nedrepţi, adulteri, sau ca vameşul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din ceea ce câştig», el nu glumeşte!”, a evidenţiat Preasfinţitul Părinte Paisie.
„Puţini dintre creştinii de astăzi se pot lua la întrecere cu standardele înalte fixate de farisei”.
„De aceea, Iisus nu a declarat nule faptele bune ale fariseului: postul, milostenia etc., ci l-a condamnat pentru atitudinea lui dispreţuitoare faţă de semeni, fiindcă nu Dumnezeu are trebuinţă de faptele bune ale omului, ci ceilalţi oameni. Cheia care ne deschide uşa spre Dumnezeu este aproapele”.
Cine erau vameşii
Vameşii, pe de altă parte, erau în general priviţi „ca oamenii cu cele mai joase nivele de moralitate, aparţineau categoriei de păcătoşi publici”, a continuat PS Paisie.
„Deşi evrei de neam, vameşii lucrau de partea stăpânirii romane ca funcţionari publici, fiind numiţi pe o perioadă de cinci ani. Rezilierea sau înnoirea contractului depindea de felul în care îşi îndeplineau obligaţiile faţă de stăpânire. Pentru faptul că adesea adunau taxe, chiar mai mari decât cele prevăzute de stăpânire, pentru a-şi «cumpăra» astfel un nou contract de muncă, erau consideraţi ca fiind vânzători de neam”.
„Totuşi, unii vameşi, precum Zaheu, Levi, sau cel din Evanghelia de azi, ştiau că vocea oamenilor nu este întotdeauna vocea lui Dumnezeu. Ei sperau în mântuirea lor, nu din meritele vreunor realizări religioase ori morale, ci în baza milei lui Dumnezeu”, a explicat ierarhul.
Judecata se răstoarnă
În continuare, Preasfinţia Sa a analizat atitudinea celor doi, la templu.
„Debordant în privinţa siguranţei de sine, a propriei capacităţi de a respecta poruncile, a propriilor merite şi a propriilor virtuţi, fariseul este concentrat doar asupra lui însuşi. Drama acestui om este faptul că urmărind doar litera Legii a devenit lipsit de iubire, de dragoste. Însă, chiar şi cele mai mari virtuţi, dacă nu sunt dublate de dragoste nu pot folosi la nimic”.
Pe de altă parte, „rugăciunea vameşului ne ajută să înţelegem ce anume este plăcut lui Dumnezeu. Spre deosebire de fariseu, vameşul nu se compară cu alţii. Se recunoaşte păcătos înaintea lui Dumnezeu şi îi cere iertare. El nu începe cu înşiruirea meritelor, ci porneşte de la ce îi lipseşte; nu începe prin a-şi etala bogăţia faptelor bune, ci lipsa lor, sărăcia, nu sărăcia economică – deoarece, cum am spus, vameşii erau înstăriţi şi uneori, prin câştiguri nedrepte, erau mai bogaţi decât proprii lor conaţionali – ci e vorba de o sărăcie a vieţii sufleteşti, pentru că nu se trăieşte nicicând bine în stare de păcat”.
PS Paisie a subliniat că vameşul se recunoaşte pe sine ca fiind „sărac în fapte bune” înaintea lui Dumnezeu, iar Domnul îi ascultă rugăciunea alcătuită din doar din cinci cuvinte, dar rostite din inimă: „Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosul!”.
„Pentru Mântuitorul Iisus am văzut cât de importantă este atitudinea celor doi care vin la templu să se roage; atât de importantă încât ne-o ilustrează într-o antiteză paradoxală, contradictorie, punându-i alături, în pilda rostită de El, pe cel mai pios şi mai evlavios om al timpului – fariseul – şi pe păcătosul public prin excelenţă – vameşul”.
„Şi judecata se răstoarnă: cel care se considera bun şi drept eşuează, pentru că era prezumţios, fudul, încrezut; iar cel care era păcătos şi se considera nevrednic, este înălţat de Dumnezeu, tocmai pentru smerenia lui”, a spus PS Paisie.
Suntem şi vameşi, şi farisei
„Dacă noi privim în sufletul nostru cu sinceritate, îi vedem în noi pe amândoi, şi vameşul şi fariseul! Suntem uneori vameşi, pentru că suntem păcătoşi şi uneori recunoaştem asta, şi suntem uneori farisei, pentru că suntem încrezuţi, vanitoşi, capabili să ne îndreptăţim, să ne justificăm pe noi înşine înaintea lui Dumnezeu!”.
„Să ne ajute Dumnezeu ca, intrând în aceste săptămâni pregătitoare pentru Postul Sfânt, luminaţi de lecturile minunate ale Evangheliei care vor fi oferite în duminicile următoare, să ne pregătim cu adevărat pentru trecerea vrednică a Postului Mare, menită să ne ajute să aducem adevărată pocăinţă lui Dumnezeu, să ne cercetăm vieţile, greşelile şi păcatele noastre, neapărat în scaunul de spovedanie, prin îndeplinirea conştiincioasă a postului, a milosteniei, a iubirii aproapelui”, a îndemnat Episcopul vicar patriarhal.

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 247, Ultimul acces: 2026-07-28 00:23:45

Timp total: 0.03s...

[]:1