Vizitează Serbia cu Agenția de pelerinaje Basilica Travel! - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Vizitează Serbia cu Agenția de pelerinaje Basilica Travel!

[2024-02-05]
de Ștefana Totorcea

Agenția de Pelerinaje a Patriarhiei Române propune anul acesta un nou circuit: în Serbia, pe urmele Împăratului Constantin cel Mare, născut pe acest teritoriu, și ale sfinților sârbi.
Primul oraș sârb vizitat este vechiul Naissus, astăzi Niș. Pelerinii vor putea vedea locul de naștere al Împăratului Constantin cel Mare, cel care a dat libertate de manifestare pentru creștinii din Imperiul Roman.
Tot la Niș va mai fi vizitată fortăreața construită în secolul al XVIII-lea și turnul Celle Kula, în care sunt încastrate craniile eroilor bătăliei de la Cegar din anul 1878.
Pelerinii Basilica Travel vor putea vizita în 2024 mormântul Starețului Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Serbia. Foto: X.com / Aleksandar Matic
Credincioșii se vor putea închina apoi la mănăstirile Ravanica, construită între anii 1375-1377 de Prințul Lazăr al Serbiei, ulterior canonizat, Manasija, construită pe locul unde sârbii i-au învins pe turci în 1406, și Vitovnita, care adăpostește mormântul Starețului Tadei.
Interiorul Catedralei din Belgrad, dedicată Sf. Sava al Serbiei. Foto: Pexels
În capitala Serbiei, la Belgrad, vor fi vizitate Fortăreața Kalemegdan din cea mai veche parte a orașului, Biserica „Sfânta Parascheva” și Biserica Ruzica, Catedrala „Sfântul Sava” și Biserica Sfântul Marcu.
În a cincea zi a circuitului în Serbia, pelerinii vor merge și pe urmele Sfântului Nicolae Velimirovici, la Mănăstirea Lelic, unde sunt moaștele lui, apoi la Mănăstirea Jicea (Zica).
La Lelic se află moaștele unui sfânt recent: Sf. Nicolae Velimirovici. Foto: Wikimedia / Mickey Mystique
Pe drumul de plecare și de întoarcere vor fi vizitate cele mai importante sfinte lăcașuri din Craiova, respectiv Vidin.
Primul grup pentru Serbia pleacă în 11 iunie 2024.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 222, Ultimul acces: 2026-07-23 14:28:45