Președintele unei asociații caritabile a primit o importantă distincție a Mitropoliei Basarabiei[2024-01-25]de Ștefana TotorceaÎnaltpreasfințitul Părinte Petru i-a oferit lui Plamen Milanov, Președintele de onoare al Asociației pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului (ASICS) din Republica Moldova, ordinul Ștefan cel Mare și Sfânt, gradul II, una dintre cele mai importante distincții din eparhie. Ordinul a fost acordat în semn de apreciere pentru susținerea Bisericii și pentru proiectele desfășurate de ASICS în sprijinul credincioșilor și al persoanelor vulnerabile social. Vă mulțumim foarte mult pentru ceea ce faceți. Lucrați prin noi și noi lucrăm prin alții, îi ajutăm pe cei care au nevoie. Este un lucru frumos că putem să-i ajutăm pe cei nevoiași, a precizat Mitropolitul Petru la ceremonia de înmânare a ordinului. Pentru mine, această distincție înseamnă că Mitropolia Basarabiei a văzut în noi un partener de încredere, dar și un prieten care va fi mereu alături de Biserică, a spus Plamen Milanov. Le suntem recunoscători celor de la Mitropolia Basarabiei, deoarece ei știu mai bine cine are nevoie de susținere. Totodată, ne propunem să lansăm o altă campanie. Să colectăm haine și încălțăminte, iar cu ajutorul Mitropoliei Basarabiei le vom împărți oamenilor nevoiași. O altă propunere a Asociației este de a oferi suport financiar veteranilor propuși de Mitropolia Basarabiei. În octombrie 2023, ASICS a semnat cu Mitropolia Basarabiei un acord de parteneriat prin care asigură săptămânal zeci de prânzuri calde persoanelor vulnerabile din punct de vedere social. Hrana este distribuită atât la biserici, cât și la domiciliul beneficiarilor. Plamen Milanov a primit recent și titlul de Omul anului 2023 în Republica Moldova. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 330, Ultimul acces: 2026-05-24 21:11:34
|
Timp total: 0,35s...
[]:1