Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca va fi restaurată integral - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca va fi restaurată integral

[2024-01-12]
de Andrei Ursulean

Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca va fi restaurată integral, proiectul a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2024 și va avea o durată de 60 de luni, anunță Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului.
În valoare de 56.895.027,45 lei, proiectul este finanțat în baza contractului semnat între Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, și Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului.
Intitulat „Reabilitare, restaurare și introducere în circuitul turistic a Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca”, proiectul vizează reabilitarea structurilor de arhitecturale și de rezistență, reabilitarea spațiilor interioare și a subsolului, continuarea lucrărilor de pictură în mozaic și realizarea elementelor decorative, precum și conservarea și restaurarea tâmplăriei metalice.
De asemenea, proiectul are ca scop includerea Catedralei Mitropolitane în circuitul turistic al regiunii, motiv pentru care va fi realizat un ansamblu de scări și pasarele ce urmează a fi amplasat pe elementele de beton armat prezente pe traseu.
Proiectul a fost prezentat în data de 22 decembrie la Reședința Mitropolitană din Cluj. Alături de ierarhii eparhiei, la întâlnire au participat Marcel-Ioan Boloș, ministrul finanțelor, Emil Radu Moldova, președintele Consiliului de Dezvoltare Regională Nord-Vest, Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, Petru Alboi-Șandru, șeful Autorității de Management pentru Programul Regional Nord-Vest 2021-2027.
Foto credit: Ziarul Lumina
Din valoarea totală de 56.895.027,45 lei, 28.706.269,02 lei provin din Fondul European de Dezvoltare Regională iar 5.065.812,19 lei din bugetul național și diferența din cofinanțare, conform unui comunicat al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 447, Ultimul acces: 2026-07-28 13:21:12