PS Cornel Damian la hramul parohiei Sf. Apostol Andrei din Mangalia - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

PS Cornel Damian la hramul parohiei Sf. Apostol Andrei din Mangalia

[2022-12-02]
Miercuri, 30 noiembrie 2022, parohia Sfântul Apostol Andrei din Mangalia a îmbrăcat haine de sărbătoare cu ocazia hramului. Preasfințitul Cornel Damian, Episcop auxiliar de București, a fost prezent în mijlocul comunității, unde a prezidat Sfânta Liturghie si a rostit cuvântul de învățătură, îndemnându-i pe credincioși să fie vestitori ai cuvântului lui Dumnezeu, asemenea Sfântului Apostol Andrei.

Alături de Preasfințitul Cornel Damian, au concelebrat Mons. Iacob Ieronim, vicar episcopal pentru Dobrogea, pr. Antici Cristian, parohul comunității și Decan de Constanța, și numeroși preoți din decanat și din București. Credincioșii din Mangalia au fost prezenți în număr mare și au umplut biserica cu suflete calde, primindu-i cu bucurie și pe oaspeții veniți din alte locuri. După Sfânta Liturghie a hramului, PS Cornel Damian și preoții prezenți au mers să sfințească noua casă parohială a bisericii din Mangalia. (Roberto Daniel Enășel pentru ARCB.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 455, Ultimul acces: 2026-07-27 18:29:57