Anunțuri din Dieceza de Oradea[2021-07-20]Dieceza de Oradea1. Concert simfonic în grădina Palatului Episcopal Joi, 22 iulie 2021, de la ora 20.00, cu sprijinul Episcopiei Romano-Catolice de Oradea, Filarmonica de Stat Oradea va susține un concert simfonic în grădina Palatului Episcopal. Dirijor Vladimir Lungu, pian Mihai Diaconescu. Programul concertului: P. I. Ceaikovski 1., Concert pentru pian în Si minor, Uvertura Romeo și Julieta 2. Pelerinajul Diecezei de Debrecen-Nyíregyháza la Máriapócs În mod tradițional, în ultima duminică din luna iulie, a.c., 25 iulie 2021, se organizează pelerinajul Diecezei Romano-Catolice de Debrecen-Nyíregyháza la Máriapócs, un eveniment la care sunt așteptați mii de pelerini care vor ajunge pe jos, cu biciclete sau cu alte mijloace de transport. Celebrantul principal al Sfintei Liturghii în acest an va fi László Böcskei, Episcop de Oradea. 3. Ziua Mondială a Bunicilor și Bătrânilor În acest an Papa Francisc a decretat Ziua Mondială a Bunicilor și Bătrânilor, care va fi sărbătorită în a patra duminică a lunii iulie, duminica cea mai apropiată de sărbătoarea liturgică a Sfinților Ioachim și Ana, bunicii lui Isus. Tema zilei mondiale: Eu sunt cu tine în toate zilele. (Mt 28,20). Duminică, 25 iulie 2021, în cadrul Liturghiei de la orele 11.30, în Catedrala romano-catolică din Oradea, ca semn de mulțumire și prețuire, bunicii vor fi întâmpinați cu un program muzical-poetic. 4. Binecuvântarea vehiculelor pe Șirul Canonicilor Duminică, 25 iulie 2021, de sărbătoarea Sfântului Cristofor (Christophoros purtătorul lui Cristos) patronul călătorilor, după Liturghia de la ora 18.00 vor fi binecuvântate mașinile parcate pe Șirul Canonicilor, lângă Catedrala romano-catolică. Episcopia Romano-Catolică Oradea Oficiul de presă tel. 0259-411180 http://stiri.varad.org Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 498, Ultimul acces: 2026-07-30 01:03:27
|
Timp total: 0.05s...
[]:1