Vizita seminariştilor orădeni la Satu Mare[2021-06-25]Duminică, 20 iunie 2021, comunitatea Seminarului „Sfinţii Trei Ierarhi” din Oradea s-a rugat şi s-a bucurat de Sfânta zi a Rusaliilor, a Pogorârii Spiritului Sfânt, alături de comunitatea parohiei „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Satu Mare.Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost celebrată de către părintele rector Anton Cioba, împreună cu părintele protopop Dumitru Roman, paroh şi păstor al comunităţii, şi cu părintele Laurenţiu Costin, fiind animată de vocile corului format din seminariştii orădeni care, împreună cu enoriaşii parohiei, s-au lăsat binecuvântaţi de Spiritul Sfânt, asemenea apostolilor şi ucenicilor. Totodată, această binecuvântare s-a văzut în mod concret prin primirea Primei Sfinte Împărtăşanii de către copiii din parohie.Sensul vieţii noastre este să primim darurile Spiritului, în fiecare zi tot mai mult, şi să folosim aceste daruri în folosul aproapelui nostru. În ziua de Rusalii are loc întemeierea în chip văzut a Bisericii creştine, peste apostoli coborându-se în chip de limbi de foc Spiritului Sfânt, ca, mai apoi, ei sa meargă în toata lumea şi să vestească Cuvântul la toate neamurile. Însuşi îndemnul Domnului este să primim în fiecare zi tot mai mult Spirit, pentru că Spiritul niciodată nu îl putem defini, căci Dumnezeu nu dă Spiritul cu măsură (în mod limitat), ci în fiecare zi El dă tot mai mult. Acest fapt e specific iubirii: ori creşte, ori nu e iubire. Şi astfel, în fiecare zi primim tot mai mult Spirit Sfânt şi în fiecare zi suntem tot mai scufundaţi în această iubire a Tatălui faţă de Fiul, şi a lui Dumnezeu Treime faţă de noi toţi. Aşadar, noi reuşim să împlinim misiunea lui Isus. Acest îndemn l-au primit şi Valentin şi Anca, cei doi miri care au ales să îşi unească destinele, devenind una, un singur trup, în această sfântă zi. Cerând Darurile şi ajutorul Spiritului Sfânt, care să vină asupra lor să îi călăuzească, să le ofere înţelepciune, înţelegere şi frică de Dumnezeu, îndrumându-le paşii în această călătorie minunată împreună, ei s-au arătat cu adevărat dornici să trăiască conform Legii divine, fiind asemenea lui Cristos cu Mireasa Sa, Biserica, devenind adevărate modele pentru toţii invitaţii prezenţi la această frumoasă sărbătoare. Domnul Dumnezeu să îi ocrotească şi să le călăuzească paşii, oferindu-le toate darurile necesare în drumul lor, ţinându-i în grija Sa mereu, iar nouă să ne dea harul de care avem nevoie pentru a fi fraţi cu adevărat în Trupul Mistic al lui Cristos. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 579, Ultimul acces: 2026-09-23 23:02:45
|
Timp total: 0.07s...
[]:1