Preotul care îi slujeşte pe hipoacuzicii din Rep. Moldova: Am fost deseori ucenicul lor (Interviu)

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Preotul care îi slujeşte pe hipoacuzicii din Rep. Moldova: Am fost deseori ucenicul lor (Interviu)

[2021-06-19]

de Gheorghe Anghel

Unicul cleric din Republica Moldova care oficiază slujbe în limbajul mimico-gestual, pr. Viorel Cojocaru a oferit un interviu pentru Basilica.ro despre misiunea pe care o desfăşoară în rândul celor cu deficienţe de auz. Părintele Cojocaru slujeşte la Biserica „Inimii Tăcute” cu hramul „Sf. Vasile cel Mare” din Chişinău.
Basilica.ro: Ce înseamnă limbajul semnelor şi cum l-aţi descrie pentru cei care nu ştiu cum se comunică prin intermediul lui?
Pr. Viorel Cojocaru: În viaţa cotidiană utilizăm diverse tipuri de comunicare, iar rezultatul comunicării eficiente ţine nemijlocit de abilitatea descifrării limbajelor. În lumea persoanelor cu deficienţe de auz şi vorbire există formată această abilitate, a descifrării limbajului nonverbal. Comunicarea în semne pentru spaţiul european este considerată drept o formă uzual-comunicativă normală, nu consecinţa unei deficienţe, deoarece şi comunicarea verbală şi paraverbală este însoţită de mimică şi gesturi. Foarte mulţi dintre oamenii auzitori nici nu-şi dau seama cât de aproape sunt de a însuşi semnele mimico-gestuale, deoarece comunicarea noastră este axată abundent pe mimică şi gesturi.
Doar că în această situaţie necesită îmbogăţirea limbajului nonverbal cu semnele gestuale lipsă, aşa cum noi dorim să ne aprofundăm într-o limbă străină, utilizând un vocabular bogat. Învăţarea şi utilizarea mai multor semne mimico-gestuale ne va permite să avem o comunicare eficientă între noi şi persoana cu deficienţă de auz şi vorbire, astfel aducându-i bucurie dublă: îi considerăm limbajul lui comunicativ drept o limbă străină, astfel recunoscându-l pe el ca un om ca şi noi, şi bucuria de a mai avea un nou prieten, aspect indispensabil activităţilor pastorale a Bisericii.
Cu ce diferă o slujbă în limbajul semnelor, faţă de una obişnuită?
Pr. Viorel Cojocaru: O slujbă în limbajul semnelor practic nu se deosebeşte cu nimic de cea obişnuită, doar că preotul este nevoit să-şi prezinte mesajul în limbaj mimico-gestual, cu faţa spre credincioşi, chiar şi în timpul dumnezeieştii liturghii. Mesajul necesită a fi adaptat la înţelesul acestei categorii de creştini, tocmai din acest motiv la Piteşti s-au elaborat diverse programe de pregătire pastorală adiţională acestei misiuni, dar şi diverse dicţionare ale semnelor mimico-gestuale religioase. Dacă în slujbele pentru auzitori ne mângâie urechile cu dulcile cântări bisericeşti, atunci în limbajul semnelor se prezintă mesajul într-o formă ritmico-artistică reuşind să-l împodobim asemenea cu melodiilor vocale. Bucuria noastră este că în oficierea slujbelor divine în limbajul mimico-gestual răspunsurile generale le dau toţi enoriaşii din biserică, astfel implicându-i pe toţi cei prezenţi să participe activ.
Ce v-a determinat să abordaţi misiunea în rândul persoanelor cu deficienţe de auz?
Pr. Viorel Cojocaru: E greu să răspund la această întrebare dacă nu revin la momentul cum am ajuns să mă ocup de această categorie de creştini din Republica Moldova. La iniţiativa profesorului meu de teologie dogmatică al Academiei de Teologie Ortodoxă din Chişinău, Veaceslav Goreanu, azi PS Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, mi-a cultivat dorinţa de a face misionarism inedit în Chişinău, propunându-mi să merg la Piteşti, să-mi continui studiile de rigoare în acest aspect. Preasfinţia Sa este persoana care a născut ideea unei misiuni de acest gen în Republica Moldova, cunoscând efectul spiritual benefic deja experimentat în România, mai ales la Piteşti. Astfel că, am ajuns să fiu ucenicul părintelui profesor Constantin Onu, de la Piteşti, care mi-a aprofundat această dorinţă. Cea mai grea perioadă a fost nu în procesul didactic, al pregătirii pentru o asemenea misiune, ci în procesul implementării acesteia în Republica Moldova.
Comparativ cu alţi colegi preoţi din România, antrenaţi în această misiune, eu nu aveam nici rude, nici cunoştinţe sau apropiaţi cu asemenea deficienţe, bai mai mult, se adăuga şi fobia faţă de surdo-muţi, implantată încă din copilărie. Tot cu sprijinul actualului Episcop Veniamin, care mi-a făcut cunoştinţă cu doi fraţi surdo-muţi, astfel începând practic activitatea misionară, apoi împreună cu unii membrii ai Asociaţiei Surzilor din Republica Moldova am continuat-o, desigur cu diverse obstacole şi greutăţi. Misiunea în rândul creştinilor surdo-muţi nu înseamnă doar oficierea slujbelor în limbaj mimico-gestual, ci şi implicarea activă în soluţionarea diverselor probleme cu care se confruntă această comunitate. Am desfăşurat activităţi filantropice, culturale, am organizat diverse programări şi întâlniri medicale, am consiliat persoanele cu deficienţe de auz şi vorbire în penitenciare, am organizat tabere pentru copii şi pelerinaje, trei ani consecutiv am organizat împreună cu Şcoala Specială pentru copii hipoacuzici nr. 12 din Chişinău spectacolul de caritate „Ajută-mă să te aud”, etc.
Aţi studiat limbajul mimico-gestual în România. Diferă faţă de cel din Republica Moldova?
Pr. Viorel Cojocaru: Unul din obstacole întâlnite a fost şi diferenţa mare de limbaj mimico-gestual românesc (european) şi de cel rusesc, uzual Republicii Moldova. Adaptarea limbajului românesc laic cel autohton m-a învăţat acei doi fraţi, iar eu respectiv i-am învăţat limbajul mimico-gestual liturgic (religios). Datorită influenţelor social-politice în Republica Moldova există diverse dialecte ale limbajului mimico-gestual autohton, astfel că devine salutabilă iniţiativa Asociaţiei Surzilor din Republica Moldova, care doreşte să uniformizeze un set general de semne.
Un aspect ce m-a impresionat ţine de familia unui bărbat surdo-mut din Chişinău, de etnie ucrainean, care l-au adus copiii la activităţile noastre, el neputând descifra nici un tip de limbaj uzual nouă. Am aflat apoi că este fiul unui cântăreţ de biserică din Ucraina, iar în 1923 a fost deportat în Siberia cu întreaga familie şi el. În acea zonă nu exista niciun fel de instituţie de învăţământ specializată acestei deficienţe, părinţii împreună cu el fiind nevoiţi să elaboreze propriile semne de comunicare. Acest rudiment de limbaj mimico-gestual particular îl cunoşteau doar el, părinţii şi apoi copiii. Acest bătrân foarte credincios mi-a fost o sursă de curaj în această activitate, mai ales că dânsul dorea să fie de ajutor bisericii, astfel că o perioadă de câţiva ani era cel mai în vârstă şi cel mai enigmatic voluntar al parohiei noastre.
I-am sincronizat o activitate misionar-voluntară în parohia noastră. În fiecare duminică dimineaţa mergea la un bloc din vecinătatea parohiei şi conducea la biserică o enoriaşă oarbă, apoi după slujbă o conducea înapoi acasă. Acest moment a trezit în rândul enoriaşilor auzitori multe sentimente de solidaritate faţă de aceste persoane. Dacă am pomenit de acest bătrân curajos, chiar în această săptămână m-au invitat copiii şi am oficiat taina Sf. Maslu împărtăşindu-l cu trupul Domnului, pregătindu-l la vârsta de 96 de ani de întâlnirea cu Hristos.
Cum a fost prima interacţiune cu cei din comunitate?
Pr. Viorel Cojocaru: Nu pot să vorbesc de prima întâlnire într-o comunitate. Eu am încercat să-i caut pe ei atât prin Asociaţia Surzilor, cât şi prin instituţiile de învăţământ special, prin prieteni şi cunoscuţi, etc. După o perioadă de mai bine de jumătate de an s-a închegat o mică comunitate, apoi am crescut prin implicarea lor în diverse proiecte pastorale: pelerinaje, catehizări, concursuri, jocuri, etc. Toată susţinerea mi-a oferit-o parohia din Chişinău a Mitropoliei Basarabiei, biserica ortodoxă română „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, a cărui paroh este protoiereul Petru Buburuz, unde până astăzi ne continuăm activităţile. Un factor pozitiv este că suntem în mijlocul unei parohii mari de auzitori, având prilejul de a învăţa reciproc. Azi, cu părere de rău, sub influenţa exodului basarabenilor, numai am în comunitate nicio persoană care m-a susţinut în procesul formării parohiei, au plecat peste hotarele ţării. Oricum ne revedem ori de câte ori revin acasă şi ţinem legătura prin diverse mijloace de comunicare online.
Ce vă inspiră în misiunea pe care o desfăşuraţi în rândul celor fără de auz?
Pr. Viorel Cojocaru: Bucuria de a fi util şi de a vorbi acestei lumi despre Dumnezeu şi pronia Lui. Nu există în activitatea pastorală o mai mare încurajare decât uzualitatea pe care ţi-o inspiră creştinul. Eu am fost deseori ucenicul lor, învăţând solidaritatea faţă de cei suferinzi, la care probabil, eram corigent, dar şi puterea de a depăşi cu demnitate ispitele şi necazurile acestei vieţi. Ei formează în societatea noastră o altă lume, deoarece noi aşa i-am izolat. Îmi doresc ca în comunitatea unde slujesc şi la auzitori să-i învăţ a comunica elementar cu această categorie de creştini. Noi avem nevoie de ei pentru mântuire, iar ei au nevoie de noi pentru a nu fi singuri.
Cum intenţionaţi să dezvoltaţi misiunea în rândul persoanelor cu aceste deficienţe? Aveţi voluntari care vă sunt alături în activitate?
Pr. Viorel Cojocaru: Îmi doresc să avem comunităţi nu doar la centrul, ci şi la nordul şi sudul ţării. În activitatea didactică desfăşurată în calitate de profesor de religie la Şcoala Specială pentru copii hipoacuzici nr. 12 din Chişinău, încercăm să încurajăm tineri slabi auzitori, care să-şi continue studiile în domeniu teologiei. Au fost asemenea tineri, dar după absolvirea Seminarului Teologic şi-au continuat studiile superioare în alte domenii. Oricum nădăjduiesc la Dumnezeu să identificăm asemenea persoane care să continue misiunea implicându-se activ în procesul pastoral al creştinilor surdo-muţi din Republica Moldova.
***
Pr. Viorel Cojocaru
A studiat Teologia în Republica Moldova şi în România. A fost hirotonit preot în anul 2006 şi este fondatorul Parohiei Ortodoxe „Biserica Inimii Tăcute”, cu hramul „Sf. Vasile cel Mare”, parohie destinată persoanelor cu deficienţe de auz şi vorbire din Republica Moldova.
Din anul 2014 este lector superior la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „N. Tesdtimiţeanu”, Chişinău, Catedra Filosofie şi Bioetică.

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 821, Ultimul acces: 2026-09-19 04:18:42

Timp total: 0.04s...

[1]:1