Moşii de vară: Zi de pomenire a celor adormiţi în nădejdea Învierii - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Moşii de vară: Zi de pomenire a celor adormiţi în nădejdea Învierii

[2021-06-19]
de Iulian Dumitraşcu

Biserica Ortodoxă a rânduit ca sâmbăta aceasta să se facă pomenirea celor adormiţi, zi cunoscută în tradiţia românească şi ca „Moşii de vară”.
În toate locaşurile de cult, după Sfânta Liturghie, este oficiat parastasul pentru cei trecuţi la Domnul.
Biserica şi-a manifestat întotdeauna grija faţă de cei care au plecat în veşnicie, consacrându-le ziua de sâmbătă pentru pomenirea generală a morţilor, rânduind cântări speciale în amintirea acestora.
De asemenea, în special, sâmbăta dinaintea Înfricoşătoarei Judecăţi, Sâmbăta Rusaliilor şi prima sâmbătă a lunii noiembrie sunt rânduite pentru pomenirea moşilor şi strămoşilor noştri cei din veac adormiţi, zile care poartă denumirea de moşii de iarnă, moşii de vară şi moşii de toamnă.
În Postul Mare avem şi Sâmbăta Sfântului Teodor sau Sâmbăta Colivelor, zi în care sunt pomeniţi cei trecuţi la Domnul. Sâmbăta aceasta are un rol special în cadrul Postului Mare. Ea încheie prima săptămână a Păresimilor, una de asceză profundă şi nevoinţă intensă.
Această sâmbătă este închinată Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron din mai multe considerente. Deşi martirul este pomenit în fiecare an pe 17 februarie, motivele pentru care cinstirea martirului se face în prima sâmbătă a Postului Mare sunt în principal două.
În primul rând, pentru că sfântul era foarte popular şi data prăznuirii lui era în preajma Postului sau chiar în Post, prima sâmbătă i-a fost dedicată. Al doilea motiv ţine de o minune a mucenicului, care a avut loc în timpul domniei Împăratului Iulian Apostatul.
În zilele de pomenire a morţilor se oficiază Sfânta Liturghie, unde sunt pomeniţi cei adormiţi, fapt pe care Sfântul Grigorie de Nyssa îl numeşte folositor şi plăcut lui Dumnezeu.
Slujbele de pomenire a celor adormiţi poartă numele de parastas, cuvânt de provenienţă greacă, care înseamnă înfăţişare înaintea cuiva, mijlocire, deci, prin acest serviciu religios se mijloceşte înaintea lui Dumnezeu pentru cei morţi.
Cu acest prilej se aduc la biserică prinoase (colivă, vin, colaci) care, după ce sunt binecuvântate, se împart pentru sufletele celor adormiţi.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 800, Ultimul acces: 2026-09-25 05:42:13