Întâlnirea Eparhială AGRU Oradea[2021-06-12]Prin intermediul platformei Zoom a avut loc Întâlnirea Eparhială AGRU, marţi, 8 iunie 2021. La eveniment, au fost alături de membrii AGRU Preasfinţitul Virgil Bercea, Vicarul general pr. Mihai Vătămănelu, Vicarul cu preoţii pr. Antoniu Chifor, responsabilul cu pastoraţia adulţilor şi a familiilor pr. Mihai Tegzeş, părinţi protopopi, membri ai Biroului Pastoral, laici, dornici de a fi alături de Episcop în apostolatul bisericii şi de a-l aduce aproape oamenilor prin cuvânt şi fapte, pe Cristos, bunul Păstor, în cadrul planului pastoral Eparhial, conform statutelor proprii. Invitaţii speciali ai evenimentului, cărora le mulţumim pe această cale, au fost prof. Ciprian Ghişa, coordonatorul AGRU naţional, delegat al PF Lucian Mureşan, care a insistat pe importanţa colaborării şi comuniunii în cadrul AGRU naţional, precum şi Codruţa Fernea, preşedinte a Acţiunii Catolice din România, care a prezentat rolul şi misiunea AGRU în viaţa Bisericii locale.Cuvântul de învăţătură a fost rostit de către pr. Mihai Vătămănelu, pe tema: „Comunitatea ca lucrarea a lui Dumnezeu”, pornind de la mesajul biblic cuprins în prima Epistolă către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, cap. 3, vers. 5-15. Părintele a subliniat cât este de important a-l pune în centrul oricărei acţiuni a noastre pe Cristos, orice acţiune a noastră să aibă la bază înmulţirea şi folosirea cu înţelepciune a talanţilor, care reprezintă trăirea şi transmiterea iubirii frăţeşti! Important e ca fiecare să ne folosim propriul dar, atât cât este, în slujba Bisericii, spre lauda şi mărirea lui Dumnezeu spre mântuirea sufletelor. Valeriu Domuţa, preşedinte eparhial AGRU, înainte de a da cuvântul participanţilor care au dorit să se înscrie la cuvânt, a prezentat celor prezenţi din documentele Bisericii referitoare la implicarea laicilor în biserică, propunând soluţii pentru reluarea activităţilor asociaţiei în contextul acestei perioade, când s-au diminuat restricţiile sanitare. După dezbateri, concluzii, rugăciune şi binecuvântarea dată de Preasfinţitul Virgil Bercea, la final, cei prezenţi au putut urmări un film documentar despre Episcopul greco-catolic de Oradea Demetriu Radu, după care au ascultat Imnul Martirilor. Ne rugăm, după intenţia şi la îndemnul Preasfinţitului nostru Episcop, ca AGRU să acţioneze astfel încât să aducă cuvântul Domnului cât mai aproape de oameni, iar pe oameni să îi aducă cât mai aproape de Cristos, la o apropiere de fiecare preot şi la implicare cât mai mare a laicilor în activitatea misionară a Bisericii în fiecare parohie. Le mulţumim tuturor pentru participare, mulţumim lui Dumnezeu pentru acest timp preţios de rugăciune, de aprofundare a mesajului biblic, de comuniune şi de împărtăşire, trăind cu încrederea că tot mai mulţi credincioşi vor înţelege cât de important este să îşi înţeleagă misiunea de creştini şi să fie aproape de preoţi în apostolatul lor. (Laura Ologu pentru EGCO.ro) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 539, Ultimul acces: 2026-09-23 03:13:55
|
Timp total: 0.03s...
[]:1