Sărbătoarea Înălţării Domnului în Catedrala greco-catolică din Cluj-Napoca[2021-06-11]În ziua de joi, 10 iunie 2021, în care Biserica de rit bizantin a sărbătorit Înălţarea Domnului, Preasfinţia Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla a revenit în Catedrala „Schimbarea la Faţă” din Cluj-Napoca, după ce s-a întâlnit şi a făcut cunoştinţă cu o parte dintre credincioşii ce i-au fost încredinţaţi în păstorire, în cadrul mai multor vizite pastorale efectuate, pentru început în parohiile clujene. Sfânta Liturghie arhierească a fost celebrată în Catedrală cu participarea mai multor preoţi. Între aceştia, pr. Marius Cerghizan, Vicarul general, împreună cu preoţi slujitori în catedrală: pr. Anton Crişan, pr. Daniel Avram şi pr. Lazăr Teodor; de asemenea, la celebrare au ajutat diaconii: Marius Cîmpean, Rareş Urian, Vlad Pupăză. Răspunsurile liturgice le-au dat studenţii Seminarului Teologic „Sf. Ioan Evanghelistul”.„Ne aducem aminte, ascultând lecturile, de momentul în care Isus se înalţă la Cer”, a amintit PS Claudiu, în cuvântul de învăţătură, motivul sărbătorii. Şi, în timp ce Domnul se înalţă, se îndepărtează în aparenţă, Preasfinţia Sa a invitat: „Avem nevoie să rămânem în «Ierusalim», să stăruim în rugăciune, să citim Sfânta Scriptură care ne luminează mintea, ne aprinde inimile; să aşteptăm întotdeauna darul Spiritului Sfânt, să fim îmbrăcaţi cu putere de sus”, pentru că, „dacă facem ceea ce Evanghelia ne sfătuieşte, ceea ce Isus le spune ucenicilor, atunci înţelegem sensul vieţii noastre cu Dumnezeu şi sensul lumii în care trăim”. „Trebuie să rămânem ancoraţi în viaţa noastră, în Galileea noastră, dar, după Învierea Domnului, după Înălţarea Sa la Cer, nu mai suntem aceiaşi oameni, nu mai aparţinem acestui pământ, suntem parte a comuniunii Sfintei Treimi”, a spus Ierarhul. După Înviere, Isus se arată ucenicilor şi le dovedeşte că are un trup din carne şi oase: „se lasă atins de ei”, „mănâncă împreună cu ei”. Apoi, la Înălţarea la Cer „Isus se întoarce la Tatăl, în sânul Sfintei Treimi, dar se întoarce cu umanitatea noastră. Noi, ca oameni, participăm, prin momentul Înălţării şi al întoarcerii Domnului în Sânul Tatălui, la comuniunea de iubire dintre Tatăl, Fiul şi Spiritul Sfânt. (…) De aceea ne bucurăm în acest moment, în care, Isus, pare că se îndepărtează de la noi, ne părăseşte”, a arătat Preasfinţia Sa. Fragmentul evanghelic al acestei sărbători (Lc 24,36-53), se adresează direct fiecărui om, pentru că, spune PS Claudiu: „împreună cu ucenicii şi noi am fost îmbrăcaţi în Spiritul Sfânt, deci, am dobândit o nouă identitate. (…) «Toată grija cea lumească de la noi să o lepădăm» – cântăm în timpul Sfintei Jertfe Liturgice, la imnul de la ieşirea cu Darurile. Venim la Sfânta Liturghie, pentru a ne readuce aminte de haina primită la Botez, pentru a ne readuce aminte că suntem temple, biserici ale Spiritului Sfânt, că am fost îmbrăcaţi cu putere de sus. Acesta este un lucru esenţial pentru noi ca indivizi, pentru noi ca şi comunitate. După darul Spiritului Sfânt, Biserica nu mai este doar o sumă, o mulţime de oameni, ci este Trupul mistic al lui Isus. Şi, de aceea îngerii le spun ucenicilor şi nouă: să nu privim Cerul, noi avem o misiune aici, pe pământ. Suntem Trupul mistic al lui Isus, suntem datori să continuăm, prin viaţa noastră, misiunea Lui. Ce dar minunat ne face Isus! Binecuvântarea pe care Isus o dă ucenicilor atunci când se înalţă, simbolizează acest dar.” Preasfinţia Sa a subliniat că această binecuvântare, prin ucenici, Isus o dă de fapt fiecărui credincios creştin: „ne binecuvântează pe noi, ne dă moştenirea de a continua misiunea Lui. Prin ceea ce facem, prin mâinile noastre, suntem datori să suplinim mâinile Domnului. Prin picioarele noastre, prin calea noastră, suntem datori să indicăm calea Domnului fraţilor noştri. Prin ceea ce spunem, suntem datori să dăruim Cuvântul lui Dumnezeu”. Acest mare dar asumă, însă, o mare responsabilitate: „Atunci când lumea ne priveşte, trebuie să înţeleagă că suntem creştini, ucenici ai Mântuitorului, că facem ceea ce El face. De aceea, Biserica ne invită ca la fiecare mare sărbătoare, în fiecare duminică sau în fiecare zi să fim prezenţi în Cetatea lui Dumnezeu, în Casa lui Dumnezeu, să stăruim împreună în rugăciune, împreună cu Maica Domnului, şi să aşteptăm, de fiecare dată, darul Spiritului Sfânt care se coboară peste noi la fiecare Sfântă Liturghie, prin Sfintele Sacramente. Şi, când suntem îmbrăcaţi cu această putere de sus putem vorbi în numele Domnului, atunci suntem cu adevărat Biserica.” Mai mult, Dumnezeu ne oferă darul iertării, putinţa de a reprimi, dacă cumva am pierdut, haina Spiritului Sfânt. „Atunci când ieşim de la Spovadă, când mărturisim cu modestie greşelile noastre, păcatele noastre, suntem din nou îmbrăcaţi în haina Sfântului Spirit”, a subliniat PS Claudiu, citând cuvintele unui mistic: „Dumnezeu ne înnoieşte încontinuu în Taina iertării păcatelor, până când vom fi noi cu totul”. „De aceea, iubiţi credincioşi”, a continuat, „Sfânta Scriptură ne vorbeşte fiecăruia în parte şi vorbeşte despre noi. Nu ne aducem aminte de lucrurile care s-au întâmplat, ca noi să ne putem bucura pentru ucenici că au fost prezenţi, ci, Isus vorbeşte despre noi, ne binecuvântează pe noi, ne îmbracă pe noi cu putere de sus.” Mesajul Ierarhului de Cluj-Gherla la sărbătoarea Înălţării Domnului a adus în faţa ochilor sufletelor, a conştientizat asupra darului minunat primit şi a misiunii sfinte la care este chemat fiecare ucenic al lui Isus din lumea de azi. A încheiat PS Claudiu predica, spunând cu fermitate: „Isus ne trimite în lume, nu doar să privim cerul, nu doar să aşteptăm momentul în care ne vom reîntâlni cu El, ci, până atunci, să fim «semnul» Lui, «sacramentul» Lui pe acest pământ; să încercăm să dăm această mărturie fiecare dintre noi şi toţi împreună, ca lumea să vadă că suntem ucenici ai Mântuitorului, că suntem Biserica lui Cristos, că suntem Trupul Lui mistic. Cristos s-a Înălţat!” Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 646, Ultimul acces: 2026-09-24 04:30:29
|
Timp total: 0.03s...
[]:1