Salonul Naţional de Literatură şi Artă a fost deschis la Râmnicu-Vâlcea. Ediţie dedicată Mitropolitului Bartolomeu Anania[2021-06-10]de Sorin IoniţeSalonul Naţional de Literatură şi Artă „Rotonda Plopilor Aprinşi” şi Festivalul Cărţii la Râmnic se desfăşoară în perioada 9–13 iunie 2021 la Râmnicu-Vâlcea. Manifestările din acest an sunt dedicate Mitropolitului Bartolomeu Valeriu Anania, strălucit cărturar, teolog, scriitor şi traducător, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naştere (18 martie 1921, Glăvile – Vâlcea) şi a 10 ani de la trecerea la cele veşnice (Cluj-Napoca, 31 ianuarie 2011). Scuarul „Mihai Eminescu” din cadrul Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului a găzduit miercuri deschiderea manifestărilor culturale şi artistice. Organizarea Salonului Naţional de Literatură şi Artă „Rotonda Plopilor Aprinşi” şi a Festivalului Cărţii la Râmnic constituie un fericit prilej pentru redescoperirea Olteniei de sub Munte drept un spaţiu cultural în a cărui istorie şi dezvoltare un rol esenţial l-a avut recunoaşterea sa drept „capitală a tipografilor”, a spus IPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului. Înaltpreasfinţia Sa a subliniat că „este nevoie de redescoperirea persoanei autorului, el însuşi purtător şi promotor al unei incomensurabile bogăţii culturale şi spirituale, fapt pentru care Ne bucură în mod deosebit că această ediţie a Salonului Naţional de Literatură şi Artă a fost dedicată Mitropolitului Bartolomeu Anania, cu prilejul centenarului naşterii sale”. Deschiderea evenimentului la Centrul Eparhial a continuat cu Gala Premiilor Salonului Naţional de Literatură şi Artă „Rotonda Plopilor Aprinşi”, ediţia a X-a. Vezi programul integral al manifestărilor. Salonul Naţional de Literatură şi Artă „Rotonda Plopilor Aprinşi” – ediţia a X-a şi Festivalul Cărţii la Râmnic – ediţia a VII-a se desfăşoară sub înaltul patronaj al Consiliului Judeţean Vâlcea şi al Arhiepiscopiei Râmnicului, Asociaţia Culturală „Curierul de Vâlcea” în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea, Uniunea Artiştilor Plastici din România, Filiala Vâlcea, Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, Filiala Vâlcea. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 612, Ultimul acces: 2026-09-22 23:26:38
|
Timp total: 0.03s...
[]:1