Reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române la Parlamentul European oferă perspectiva creştină cu privire la viitorul politicilor comerciale din UE[2021-06-05]de Ştefana TotorceaParlamentul European a organizat joi un seminar despre viitorul politicilor comerciale UE. Părintele George Vâlcu a vorbit din partea Comitetului Reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe pe lângă UE (CROCEU), propunând recentrarea politicilor comerciale de pe profit pe persoana umană şi nevoile ei reale. Moderaţia este cheia, nu creşterea în sine, a spus el. „Ca să folosim o expresie din Evanghelie, putem spune că nu omul a fost făcut pentru comerţ, ci comerţul pentru om”, a spus Părintele George Vâlcu. El a subliniat că actualul sistem comercial are nevoie de o schimbare fundamentală de traiectorie, din punct de vedere creştin. Părintele a vorbit despre „nevoia de a centra comerţul nu atât pe grija pentru creştere, care cel mai adesea este nesustenabilă, cât pe nevoile reale”. „Mai mult nu este neapărat şi mai bine, iar obiceiul împământenit în societate de a cumpăra de dragul consumului are nevoie de o re-echilibrare printr-un simţ al moderaţiei”, a concluzionat Părintele George Vâlcu. Evenimentul a reunit lideri politici şi funcţionari UE din domeniu, precum şi academicieni şi reprezentanţi ai comunităţilor religioase de pe continent. Gazda seminarului a fost Vice-Preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola. Evenimentul a fost organizat în sistem hibrid, o parte din invitaţi participând online. „Comerţul este un instrument puternic într-o lume aflată în schimbare. Transmite lumii ceea ce preţuim în termeni de produse şi de parteneri. Şi mai transmite la ce nu suntem dispuşi să renunţăm atunci când ne dorim un cost mai mic”, a spus Roberta Metsola. „Comerţul de permite să promovăm valorile care sunt importante pentru noi”, a adăugat ea. Margaritis Schinas, Vice-Preşedintele Comisiei Europene, a vorbit despre contribuţia importantă a comunităţilor religioase la dezbaterea în domeniu. „Comerţul nu este un scop în sine, ci mai degrabă un mod de promovare a dezvoltării durabile pentru toţi pe baza anumitor valori centrale non-negociabile precum echitatea socială şi protejarea mediului”, a declarat Margaritis Schinas. Mai multe detalii despre programul seminarului găsiţi aici. Înregistrarea integrală a evenimentului o găsiţi aici. Părintele George Vâlcu este Secretarul Biroului Permanent al Bisericii Ortodoxe Române la Bruxelles. Biroul este membru al Comitetului Reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe pe lângă UE (CROCEU). Biserica Ortodoxă Română este cea mai mare din Uniunea Europeană. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 540, Ultimul acces: 2026-09-20 23:51:53
|
Timp total: 0.03s...
[]:1