Cum convieţuiesc românii cu italienii: Realitatea la zi, prin ochii Episcopului Siluan

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Cum convieţuiesc românii cu italienii: Realitatea la zi, prin ochii Episcopului Siluan

[2021-06-02]

de Sorin Ioniţe

De Ziua Naţională a Italiei sau Ziua Republicii, 2 iunie, l-am rugat pe Preasfinţitul Părinte Siluan să ne spună cum s-a dezvoltat de-a lungul timpului relaţia Bisericii noastre cu statul italian şi cu Biserica Romano-Catolică. Totodată, dorind să aflăm cum convieţuiesc azi românii cu italienii am fost plăcut surprinşi să purtăm un dialog despre respect, integrare, solidaritate şi frăţietate.
Basilica.ro: Care au fost începuturile ortodoxiei româneşti pe meleagurile italiene?
PS Siluan al Italiei: Comunitatea românească din Italia a constituit pentru multă vreme, în trecut, mai ales o prezenţă legată de studii. La universităţile din Italia, încă din Evul Mediu găsim fii de boieri sau ai domnitorilor români.
Ajungând în perioada modernă, a început puţin câte puţin formarea unor familii mixte italo-române.
Acestea s-au fondat, pe de o parte în Italia – prin prezenţa celor care veneau la studii sau eventual pentru comerţ, iar pe de altă parte s-au format în România, mai ales în perioada interbelică. Atunci a existat o emigraţie dinspre Italia înspre România, mai ales din zona Puglia (sudul Italiei) şi din zona Friuli (în nord-est). Din acele zone au venit în ţara noastră mai ales lucrători care s-au angajat fie la extragerea şi prelucrarea pietrei, fie la prelucrarea lemnului, dar şi în alte domenii. Cu ocazia aceasta s-au format multe familii mixte. Familii care, după instalarea comunismului în 1948, s-au reîntors în Italia. Şi de acolo au pornit primele iniţiative.
În perioada interbelică, şi apoi în perioada Războiului, au mai fost sporadic preoţi care au venit în Italia pentru a sluji punctual la anumite cereri, solicitări. Au venit chiar şi în perioada Primului Război Mondial când au fost câteva campusuri, lagăre cu prizonieri din Transilvania, majoritatea de origine română. Şi chiar în Abruzzo au fost, dar şi în partea de nord a Italiei. Din ei s-a format la un moment dat, în 1915, o legiune română, un corp de armată român în cadrul armatei italiene.
De exemplu, oraşul Avezzano, care a trecut printr-un mare cutremur în 1915, a fost curăţat de dărâmături de legiunea română, de soldaţii români care în perioada aceea erau în lagăr. Deci, şi dintre aceia e posibil ca după 1918 să fi rămas în Italia. Şi acolo şi pe partea Adriaticii, la Fano, au fost asemenea lagăre. La cel de la Avezzano se vorbeşte de aproximativ 900 de soldaţi români.
Unii, din câte am văzut într-o listă a celor care erau acolo, pe care am putut-o obţine prin bunăvoinţa celor de la municipalitatea din Avezzano, erau cu nume maghiar, dar, marea majoritate erau cu nume româneşti, în special nume din partea Ardealului sau din partea Bucovinei.
Deci, realitatea românească, prezenţa românească pe teritoriul Italiei nu este aşa de recentă.
Prima parohie
Înainte de 89, în special familiile care s-au întors din România sau care erau deja formate aici – mixte – au constituit comunitatea românească, dar nu s-a organizat o parohie. De-abia în 1975, la Milano, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire patriarh Justinian, a fost numit un tânăr preot şi doctorand trimis la studii la Milano, Părintele Traian Valdman. Şi aşa s-a întemeiat prima parohie românească aici.
Relaţiile cu statul italian, cu autorităţile italiene să zicem, încep chiar de atunci. Parohiile erau organizate atunci, într-o primă fază, sub formă asociativă de recunoaştere.
Înainte de 89 erau doar 4 parohii în Italia. În 1990 au început să mai vină români şi aşa s-au constituit încă 4 parohii până în 1998.
În Spania, de exemplu, era o singură parohie, în Marea Britanie, la fel, în Benelux erau 2. Şi în Italia, deci, cele 8 păreau multe faţă de restul. Şi în Elveţia erau câteva parohii, 4 sau 5.
Emigraţia ia amploare
Emigraţia românilor în Italia a crescut repede astfel încât, în 2001, comunitatea crescuse deja şi parohiile depăşeau 12-14. Veniseră studenţi români ortodocşi la studii doctorale, fie în Nordul Italiei – în special la Padova şi în zona Milano – Firenze, fie la Roma. Astfel s-au născut noi parohii cu aceşti preoţi, pe modelul celor dinainte. În 2004, comunitatea românească din Italia deja număra 34 de parohii.
Cu aprobarea Sf. Sinod, la cererea Mitropolitului Iosif, atribuţiile ca episcop vicar pentru mine s-au modificat. Am fost transferat – cu atribuţiile – din urmărirea pastoraţiei în cadrul Mitropoliei Europei Occidentale şi Meridionale pentru comunităţile din Spania şi Portugalia şi în Sudul Franţei, spre Italia, exclusiv – cu îndatorirea şi sarcina de a urmări recunoaşterea juridică a comunităţii noastre de aici.
Îndată după venirea în Italia, mai ales începând cu 2005, am căutat să stabilim un raport la nivel central.
Pentru că, până atunci, comunităţile, desigur, prin preoţii lor, stabiliseră în toate parohiile noastre un raport cu primăria lor şi cu prefectura din zona în care se aflau.
La început se acopereau regiuni mari: Lombardia avea un singur preot, apoi Piemonte alt preot, Puglia-Basilicata alt preot şi Toscana alt preot – regiuni foarte mari. Însă la nivel central nu se făcuse un demers pentru recunoaşterea Bisericii. Şi am început, oficial, în 2006.
Doar că creşterea comunităţii noastre a fost de aşa natură încât ei ne-au spus că ar fi mai bine să se stabilizeze puţin numărul parohiilor şi să începem demersul de cercetare.
S-a făcut o formă de cercetare administrativo-financiară a comunităţilor noastre înainte de a fi recunoscute şi o anchetă – cu care au fost însărcinate prefectura şi respectiv chestura. Aceştia au trebuit să dea un raport către Ministerul de Interne, în cadrul Departamentului pentru libertăţi religioase care are o secţiune pentru cultele necatolice. În 2011 s-a încheiat această anchetă.
Se începuse ancheta şi între timp s-au mai format încă 30 sau 40 de parohii.
Apare Episcopia Οrtodoxă Română a Italiei
Înfiinţarea episcopiei noastre a fost aprobată în ultima sesiune prezidată de vrednicul de pomenire părinte patriarh Teoctist, în iunie 2007, şi a devenit efectivă prin înscăunarea episcopului chiriarh în 2008, în mai. De atunci se împlinesc treisprezece ani. Şi deja, ca eparhie, am avut o şansă mai mare. Până atunci eram vicariat în cadrul Mitropoliei, iar acum, devenind eparhie, statul italian s-a raportat diferit la acest demers. Însă, deja în 2008, am terminat anul cu 80 sau 90 de parohii. Şi în 2011 erau 120 sau mai multe.
Şi a fost recunoscută Episcopia noastră prin decret prezidenţial. Ministerul de interne a instrumentalizat cererea noastră, a avansat-o Guvernului, care a aprobat-o, apoi a trimis-o preşedintelui şi preşedintele dă un decret – care s-a dat în septembrie 2011.
Prin acest decret, Episcopia Ortodoxă Română a Italiei cu sediul la Roma era recunoscută juridic.
Şi acest lucru, dintr-o dată, ne-a dat posibilitatea să ne înscriem în registrul de persoane juridice cu destinaţie de cult în Italia şi oriunde ne ducem, orice demers pe care-l facem ne prezentăm ca o entitate care este recunoscută prin decret prezidenţial.
Recunoaşterea drept cult oficial în aşteptare
De atunci s-a făcut demersul, şi iată au trecut 10 ani, pentru recunoaşterea deplină drept cult în Italia prin intesa cu statul italian. (Intesa înseamnă înţelegere, un protocol sau contract, practic, între episcopie şi statul italian).
În 2013, Guvernul a desemnat o comisie interministerială – cu reprezentanţi de la diferite ministere care au în vedere realitatea de cult în Italia şi o delegaţie din partea episcopiei cu specialişti pe diferite domenii prin care noi am negociat.
Au fost mai multe şedinţe de negociere cu această comisie. S-a întrerupt totul din cauza situaţiei politice şi schimbărilor care au urmat, apoi s-a reluat negocierea şi, în cele din urmă, s-a încheiat în 2016.
S-a definitivat textul respectiv cu toate detaliile lui şi s-a publicat forma finală pe care am acceptat-o şi noi ca episcopie, dar şi comisia interministerială. De atunci aşteptăm ca, la iniţiativa guvernului, să se treacă la semnarea acestei înţelegeri, acestui contract între primul ministru şi reprezentantul legal al episcopiei, în cazul de faţă episcopul.
Basilica.ro: Practic, amploarea migraţiei a împins cumva autorităţile să facă această înţelegere?
PS Siluan al Italiei: Sigur. Realitatea românească aici dacă era de ordinul poate a 100.000 în ’98, a ajuns în 2004 când am venit se vorbea de 300.000 de români. Apoi s-a ajuns la 600.000, iar la ora actuală se vorbeşte, în mod oficial de aproximativ 1.200.000 români.
Chiar dacă există o fluctuaţie destul de amplă a prezenţei românilor aici, în sensul că în jur de 100.000 se mişcă: unii au plecat spre Marea Britanie, spre Ţările de Nord, spre America, spre alte ţări. Dar alţii au venit din România, unii au plecat spre România şi au revenit. Şi atunci realitatea asta face că statul, desigur, a căutat să integreze, să dea un cadru clar acestor persoane. La început era mai complicat şi se obţinea un titlu de sejur. Din 2007, ca membri ai comunităţii europene, lucrurile au devenit mult mai simple şi sunt multe familii care s-au stabilit pe deplin aici.
Basilica.ro: Dar la nivel social, interuman, s-au schimbat lucrurile în ultimul deceniu?
PS Siluan al Italiei: Condiţiile în care s-a întâmplat arătarea cu degetul către comunitatea românească au avut o origine politică. Au fost determinate de o politică în vederea alegerilor care a pus accentul pe securitate, pe siguranţă. Şi atunci a fost vizată comunitatea cea mai mare şi care, totuşi, avea un nivel de delicvenţă destul de vizibil, dar nu mai vizibil decât cel italian. Proporţional cu prezenţa în Italia, numărul românilor din închisorile italiene nu este mai mare decât numărul italienilor din închisori.
Dar s-a instrumentalizat acest lucru şi s-au dat pe posturile de televiziune sau în ziare două-trei cazuri din care s-a făcut un întreg tam-tam.
Cazul Mailat, de exemplu, de care se auzise prin 2008-2009 a luat o foarte mare amploare, dar concluzia finală a fost că el nu a agresat persoana respectivă. Persoana respectivă a făcut infarct pentru că s-a speriat de el, care nu era un răufăcător ş.a.m.d., ci era cineva care încerca să mai fure o poşetă ceva. Nu-l disculpăm, nu minimalizăm lucrurile. Că persoana respectivă din acea cauză şi-a pierdut viaţa. Dar de la asta şi până la a spune că s-a ajuns la nişte fapte mult mai grave care s-au vehiculat atunci…
Răul pe care l-a făcut s-a publicat peste tot şi concluzia judecăţii cazului lui s-a pus într-un mic chenar undeva pierdut într-un ziar. Ceea ce creează aşa o discrepanţă.
”Vorbeau elogios despre români, despre hărnicia şi credinţa lor
Însă, atmosfera, aşa după cât înţeleg eu – totuşi în ultimii 17 ani am petrecut în acest ambient – atmosfera faţă de români şi atunci, şi până atunci, şi după, ea, în general, a fost pozitivă.
Eu primeam remarce pozitive de la primari, de la prefecţi, de la episcopii sau preoţii catolici pe care îi întâlneam. Vorbeau elogios şi în mod pozitiv despre prezenţa românilor, despre hărnicia lor, despre credinţa lor şi despre dorinţa de a se integra în realitatea italiană.
Pentru că una este să se integreze cineva care vine dintr-un background a cărui limbă de exemplu nu are nimic a face cu italiana şi cu totul altceva să vină un român care înţelege deja minimul necesar fără să vorbească limba italiană.
Şi copiii sunt integraţi în realitatea italiană. Avem foarte mulţi copii care sunt primii în clasă, deşi sunt români. Şi la şcolile gimnaziale şi la licee şi în universităţi.
”Italianul este un om generos
Basilica.ro: Majoritatea românilor ortodocşi din Italia se roagă în spaţii liturgice puse la dispoziţie de catolici. Este acesta un semn al frăţietăţii? În ce constă relaţia cu Biserica Romano-Catolică?
PS Siluan al Italiei: Italianul este un om generos. Italianul, de bază, să zicem aşa, italianul luat în general – că sunt excepţii, în principiu, italianul este creştin, este rugător la Maica Domnului şi este binevoitor şi sare să ajute pe celălalt, spontan.
Da, există şi reacţii, din cauza unui rău pe care îl face unul din confraţii noştri, reacţii negative care se abat asupra celorlalţi care nu au vină. Însă este un popor care a avut capacitatea să primească nu numai 1 milion şi ceva de români, ci alte milioane de emigranţi care vin din Africa, din partea Orientului Mijlociu, mai ales refugiaţii care au venit în ultimii ani cu sutele de mii; un popor care primeşte emigranţi din lumea asiatică ş.a.m.d. şi pe care îi integrează deşi nu sunt neapărat creştini.
Deci, integrarea noastră ca şi creştini, mai ales pe o filieră pe care italianul catolic o percepe apropiată de mentalitatea lor, e mai uşoară decât integrarea unui om care vine cu o cu totul altă religie.
”Când nu s-a putut prin Biserică, s-a putut prin Primărie
Şi bisericile catolice, acolo unde a existat disponibilitate şi posibilitate efectivă au dat o mână de ajutor de îndată ce s-a solicitat o capelă sau un spaţiu sau chiar o biserică pentru a se desfăşura acolo slujbele noastre, o cateheză pentru copii, un parastas, un botez sau să se facă un prohod pentru o persoană care a decedat şi, când nu s-a putut prin Biserică, s-a putut prin Primărie.
Şi primăriile şi-au dat disponibilitatea şi până astăzi numărul locurilor unde am primit terenul de la primării tot creşte. Au dat, fie cu comodat gratuit, fie pe 99 de ani, câte o suprafaţă de multe ori foarte generoasă 4.000 mp sau cel puţin 2.000 mp. de teren pentru a se construi o biserică sau au pus săli la dispoziţie acolo unde Biserica Catolică nu a avut dispoziţie – sunt localităţi unde nu sunt suficiente bisericile catolice pentru populaţia locală. Dar totdeauna s-a căutat să se găsească o soluţie.
Puţine sunt cazurile – nu cred că sunt 20 de parohii sau poate să fie 20 – nu am exact cifra – care să fi fost nevoite să plătească chirie – pe care nu le-a putut ajuta cu spaţiu sau cu teren nici Biserica Catolică nici Primăria. Dar, în rest, până la 280 de parohii – câte funcţionează, plus încă 10 în formare în Italia, plus 130 de filii – unde se slujeşte joi sau sâmbătă după-masă sau vineri ori duminică seara – sunt 400 şi ceva de locuri de slujire în care – în majoritatea cazurilor s-a primit fie un spaţiu – un comodat gratuit de la parohia catolică sau de la episcopia catolică, fie s-a primit un teren – un comodat gratuit şi s-a adus acolo biserică.
Sunt peste 40 de proprietăţi ale Bisericii noastre aici. Dar, în rest, se slujeşte cu comodat gratuit, deci nu se plăteşte chirie. Se plătesc doar utilităţile şi se întreţine bunul respectiv pe baza unui comodat. Sunt şi locuri unde se slujeşte pe bună înţelegere, numai pe cuvânt. Dar unde comunităţile noastre stau poate de 10-15 ani şi unde sunt găzduite cu bunăvoire şi cu un raport de frăţietate şi de bună înţelegere omenească şi creştinească.
Basilica.ro: Ultimul an a fost dificil pentru toată lumea. Cum au fost relaţiile dintre români şi italieni în pandemie?
Perioada asta ne-o pus la încercare pe toţi şi ne-o găsit nepregătiţi pe toţi. Dar solidaritatea umană a lăsat la o parte în multe cazuri identitatea etnică sau confesională şi parohiile care ne găzduiesc de multe ori au întins o mână de ajutor şi prin Caritas-ul catolic (episcopiile catolice au organizate aceste fundaţii Caritas care strâng haine, încălţăminte, alimente – ceea ce oamenii aduc de bunăvoie şi distribuie la cei lipsiţi).
Şi de multe ori cei lipsiţi sunt de-ai noştri. Şi nu se face diferenţă în a se distribui şi bon de mâncare şi o haină şi o încălţăminte sau a se ajuta persoana respectivă să se integreze, să găsească un loc unde să facă un stagiu pentru muncă sau să găsească de lucru să nu se pună într-o situaţie neplăcută de exploatare ş.a.m.d.
”Preotul mergea cu motiv umanitar, dar avea şi Împărtăşania cu el
Noi am creat raporturi de colaborare între parohie şi Departamentele sociale ale primăriilor. Preoţii noştri şi credincioşi de la noi au devenit voluntari în cadrul acestor departamente care ne-au facilitat, de exemplu, la Paşti să ducem Lumina, să ajungem la casele oamenilor şi preotul să poată să meargă să spovedească.
El mergea cu motiv umanitar, dar avea şi împărtăşania cu el şi epitrahilul şi spovedea şi stătea la vorbă şi binecuvânta casa ş.a.m.d. Aşa s-a întâmplat şi cu alte asociaţii caritative cum sunt „Caritas” şi Fundaţia „Migrantes”.
Acelaşi lucru a fost facilitat şi prin colaborarea noastră cu Ambasada şi prin Consulatele României în Italia. S-a organizat o campanie de voluntariat şi s-a oferit acest titlu de voluntar la cei care şi-au propus această slujire şi asta ne-a ajutat, la fel, prin parohii, să putem să stăm aproape de ai noştri într-o formă legală pentru că altfel nu aveai voie să te deplasezi.
Basilica.ro: Veţi participa la evenimente publice de Ziua Naţională a Italiei?
Nu se fac manifestări publice, decât într-un cadru restrâns, din cauza pandemiei. Se vor oficia slujbe de Te Deum la Centrul Eparhial şi în parohii, după posibilitate.
Trimitem felicitări autorităţilor şi aprecieri pentru ceea ce fac. Pentru că ăsta este adevărul: românii noştri sunt tutelaţi de autoritatea italiană, de către comunele, oraşele italiene care lucrează la integrarea comunităţii noastre. N-o marginalizează, ba dimpotrivă.
Chiar de puţin timp, s-a inaugurat o biserică românească de lemn în stil maramureşean, la Rieti, în regiunea Lazio şi primarul a fost foarte elogios la adresa românilor de acolo.
A început în discursul lui să vorbească despre mari personalităţi ca Mircea Eliade şi George Enescu, Petrache Poenaru, Emil Cioran şi Eugen Ionescu… Şi zice: Iată comunitatea românească de aici ne aduce un giuvaer, o bijuterie în mijlocul oraşului nostru – o biserică de lemn în stil maramureşean.
Au oferit un spaţiu de 2500 mp pe care s-a construit această biserică de 180 mp. Şi acolo – se minuna primarul să vadă – copiii noştri zburdau prin curtea bisericii bucuroşi că sunt la ei acolo şi e biserica lor şi curtea lor.
Preoţii catolici: Noi vrem să dăm câte un salariu pentru biserica românească din Pescara
La Pescara, un exemplu care merită evocat: s-a primit teren de biserică. Şi au venit la punerea pietrei de temelie Arhiepiscopul de Pescara cu mai mulţi preoţi. Şi preoţii, după aceea, s-au adresat Arhiepiscopului lor şi au zis aşa: Noi vrem să dăm câte un salariu pentru a ajutora comunitatea românească din Pescara care nu e chiar aşa de mare şi pentru a sprijini un frate de-al nostru care, uite, e păstor ca şi noi. Noi avem tot ce ne trebuie aici, dar el nu are.
Şi au dat câte un salariu – care e în jur de 1000 euro – preoţii catolici din Arhiepiscopia de Pescara – cei care au dorit. Dar s-au strâns zeci de mii de euro. S-a ajuns, cred, la vreo 70-80 mii de euro numai din partea preoţilor catolici din Arhiepiscopia de Pescara. Fără ca ei să aştepte ceva în schimb. Că de multe ori noi ne temem că cine-ştie-ce aşteaptă. Ei au făcut un gest creştinesc, în felul în care ei înţeleg frăţietatea. Şi nu vor avea pretenţii, nu ştiu, la ceva întâietăţi sau ceva privilegii în biserica respectivă, care acum funcţionează.
Comunitatea de acolo a avansat mult mai repede cu lucrările având această susţinere, la care se adaugă, desigur, sprijinul venit prin Secretariatul de Stat pentru Culte – prin implicarea Patriarhiei noastre şi sprijin de la credincioşii care au muncit acolo – unii au pus un bănuţ, alţii au pus umărul.. Şi asta ca să vorbim de istoria uneia dintre bisericuţele, dintre parohiile noastre.
Paradoxal, anul trecut, comunitatea noastră din Italia a trimis la Catedrala Mântuirii Neamului un ajutor mai mare decât în anii precedenţi. Aproape dublu faţă de anii trecuţi. Aşa s-a potrivit, am rămas surprins. Nu zic asta ca să avem nu ştiu ce laude sau publicizări.
Zic că atunci când e vorba de solidarizare şi de ajutorare a celuilalt, inimile oamenilor se deschid şi devin foarte generoase.

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 547, Ultimul acces: 2026-09-23 02:49:02

Timp total: 0.04s...

[]:1