© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.03s...
Papa Francisc: Perseverenţa în iubire[2021-06-09]Papa Francisc a ajuns la penultima cateheză din lunga serie de cateheze susţinută la audienţele generale de miercuri pe tema rugăciunii. Şi a pomenit încă o dată cartea „Pelerinul rus”, eroul confruntându-se cu întrebarea: cum poţi să te rogi neîncetat? „De la această întrebare începe căutarea sa, care îl va conduce la descoperirea a ceea ce este numită rugăciunea inimii. Ea constă în a repeta cu credinţă: ‘Doamne Isuse Cristoase, Fiul lui Dumnezeu, ai milă de mine păcătosul!’ O rugăciune simplă, dar foarte frumoasă. O rugăciune care, puţin câte puţin, se adaptează la ritmul respiraţiei şi se extinde la toată ziua. De fapt, respiraţia nu încetează niciodată, nici măcar în timp ce dormim; şi rugăciunea este respiraţia vieţii.”Sfântul Părinte a apelat la Catehismul Bisericii Catolice pentru a vorbi despre rugăciunea continuă. „Afirmă călugărul Evagrie Ponticul: ‘Nu ni s-a poruncit să muncim, să veghem şi să postim fără încetare – nu, nu asta ni s-a cerut -, în vreme ce a ne ruga neîncetat este lege pentru noi’ (CBC 2742). Inima în rugăciune. Aşadar, există o ardoare în viaţa creştină, care nu trebuie să dispară niciodată. Este cam ca acel foc sacru care se păstra în templele antice, care ardea fără încetare şi pe care preoţii aveau misiunea de a-l ţine alimentat. Iată: trebuie să există un foc sacru şi în noi, care să ardă încontinuu şi pe care nimic să nu-l poată stinge. Şi nu este uşor, dar aşa trebuie să fie.” Pontiful a continuat cu un alt citat din CBC, din Sf. Ioan Gură de Aur, subliniind că rugăciunea trebuie să fie parte a vieţii de zi cu zi: rugăciunea „nu este în contrast cu activitatea zilnică, nu intră în contradicţie cu multele mici obligaţii şi întâlniri, dimpotrivă este locul în care fiecare acţiune îşi regăseşte sensul său, motivaţia sa, pacea sa”. A admis că practicarea rugăciunii poate fi dificilă în familie. „Un tată şi o mamă, cuprinşi de mii de treburi, pot simţi nostalgia după o perioadă a vieţii lor în care era uşor să găsească timpi ritmaţi şi spaţii de rugăciune. După aceea, copiii, munca, treburile vieţii familiale, părinţii care devin bătrâni… Apare impresia că nu reuşeşti niciodată să ajungi la capăt.” Papa a ţinut să sublinieze că munca nu trebuie blamată, ea fiind ţinută la mare cinste de călugărie. „Munca ne ajută să rămânem în contact cu realitatea. Mâinile întinse ale călugărului poartă bătăturile celui care mânuieşte lopata şi sapa. […] În fiinţa umană totul este ‘binar’: trupul nostru este simetric, avem două braţe, doi ochi, două mâini… Tot aşa şi munca şi rugăciunea sunt complementare. Rugăciunea – care este ‘respiraţie’ a toate – rămâne ca fundal vital al muncii, chiar şi în momentele în care nu este explicată. Este inuman să fim atât de absorbiţi de muncă încât să nu mai găsim timpul pentru rugăciune.” La final, Sfântul Părinte a atras atenţia că rugăciunea nu trebuie să înstrăineze de viaţă. „O rugăciune care ne înstrăinează de concreteţea vieţii devine spiritualism, sau, mai rău, ritualism”, a spus el. A dat exemplul lui Isus care pe muntele Tabol i-a făcut martori ai gloriei sale, după care „nu a dorit să prelungească acel moment de extaz, ci a coborât cu ei de pe munte şi a reluat drumul zilnic.” Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 598, Ultimul acces: 2026-09-22 21:49:14
|
Timp total: 0.03s...
[]:1
