Festival de Orgă Cantus Ecclesiae, Catedrala Sf. Iosif, 23-30 mai 2021[2021-06-10]În perioada 23-30 mai 2021, în Catedrala romano-catolică Sfântul Iosif din Bucureşti a avut loc prima ediţie a Festivalului de Orgă Cantus Ecclesiae. Festivalul a fost organizat de Oficiul pentru Bunuri Culturale Ecleziastice şi Patrimoniu din cadrul Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti, împreună cu Asociaţia Culturală Enarmonia, în parteneriat cu Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti şi Asociaţia Culturală Pro Contemporania. Unul din scopurile festivalului a fost şi acela de a arăta că muzica gregoriană, trecută prin filtrul literaturii organistice, rezonează şi în omul modern. Totodată, festivalul a avut ca scop motivarea tinerilor organişti, studenţi ai instituţiilor de profil din ţară, să-şi însuşească în repertoriul propriu lucrări de inspiraţie gregoriană şi, de asemenea, încurajarea acestora de a promova această muzică şi în alte concerte.Festivalul de Orgă Cantus Ecclesiae a prezentat publicului larg frumuseţea muzicii de orgă izvorâtă din imaginaţia diverşilor compozitori ce au avut ca sursă de inspiraţie teme ale muzicii gregoriene. Cu unele excepţii, numele celor care au scris pentru orgă sunt mai puţin cunoscute, ceea ce nu face ca muzica lor să fie mai puţin impresionantă. În România, orga clasică cu tuburi este, în general, prea puţin cunoscută, iar în contextul unei culturi muzicale organistice destul de fragile, o astfel de iniţiativă, deschisă unui public potenţial numeros îşi propune tocmai popularizarea muzicii pentru acest instrument. Evenimentul a avut în centru repertoriul organistic inspirat din muzica gregoriană, structura festivalului fiind fundamentată pe doi piloni principali: pe de o parte concertele, iar de cealaltă parte conferinţele. Astfel, programul festivalului a propus, în cele opt zile de evenimente, cinci concerte şi trei conferinţe, prezentate alternativ. Soliştii concertelor au fost profesori şi studenţi ai claselor de orgă din instituţiile muzicale de învăţământ superior din ţară: Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj Napoca şi Universitatea Transilvania din Braşov. Pe lângă aceştia au mai concertat Eduard Antal, organistul Catedralei Sf. Iosif, care a dat tonul festivalului, şi Alexandru Catău, invitatul special din Paris, care a încheiat seria evenimentelor. Conferenţiarii au fost profesori specializaţi în interpretare muzicală şi muzică sacră. La finalul primei ediţii a Festivalului de Orgă Cantus Ecclesiae, aducem mulţumiri organizatorilor: Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti, prin Oficiul pentru Bunuri Culturale Ecleziastice şi Patrimoniu, Asociaţia Enarmonia; partenerilor: Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, Asociaţia Pro Contemporania; sponsorului Centrul Sfinţii Petru şi Andrei şi tuturor binefăcătorilor care au contribuit la susţinerea acestui festival. Mulţumim Excelenţei Sale, Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, pentru binecuvântare, susţinere şi încurajare; pr. Eugen Răchiteanu, rector Diana Moş şi Consiliului de Administraţie al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti pentru implicare, iar lui Oltea Şerban Pârâu îi mulţumim pentru promovare. Cu siguranţă, festivalul nu ar fi avut aceeaşi căldură şi candoare dacă nu ar fi existat gazda concertelor, carismaticul prezentator Bogdan Chenciu, căruia îi mulţumim pe această cale. Mulţumim pr. Ioan Ciobanu, parohul Catedralei Sf. Iosif din Bucureşti, pentru că ne-a găzduit pentru cele cinci concerte. Mulţumim conferenţiarilor: pr. Matteo Feraldeschi, OFM – Roma, pr. Giuseppe Magrino OFMconv – Assisi, pr. Ciprian Antălucă, pr. Cristian Dumea, pr. Robert Râtan, pr. Eduard Soare; mulţumim moderatorilor: pr. Emanuel Chiricheş, OFMconv – Assisi, Alin Costea – Iaşi; le mulţumim traducătorilor conferinţelor: Teofil Cernică, Alexandru Duma SJ şi Eduard Mărtinaş SJ care ne-au ajutat să înţelegem conţinutul discuţiilor. Mulţumim profesorilor: lect. univ. dr. Amalia Erdős, conf. univ. dr. Erich Türk, conf. univ. dr. Dan Racoveanu, dr. Steffen Markus Schlandt şi invitatului de la Paris, Alexandru Catău. Mulţumim studenţilor Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca: Szintia Kulcsár – anul I, Cosmina Barna – anul II, Sámuel Sógor – anul II, Róland Réman – anul IV, Szilvia Szabo – master I; studenţilor Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti: Maria Luisa Andrici – anul III, Daniel Ciobanu – anul I; studenţilor Universităţii Transilvania din Braşov: Iulia Reitu – anul IV, Geanina Sălăgean – master II. Mulţumim artiştilor lirici: Török Orsolya – mezzo soprană şi Alin Costea – bariton. Mulţumim registranţilor: Maria Luisa Andrici şi Ioan Paul Păuleţ Mulţumirile şi aprecierile noastre se îndreaptă şi către partenerii media: Signis România şi casa de producţie Symphonie 9 Production. Mulţumim de asemenea membrilor echipelor tehnice: Adriana Răcăşan, Maria Puşcaş, Pr. Francisc Ungureanu, Toni Stoian, Narcis Cozmiuc, Cristian Panaitescu. Timpul nu va reuşi să aştearnă uitarea peste aceste clipe minunate petrecute împreună, deoarece fotograful Zvasile Adrian a reuşit să surprindă în fotografiile sale esenţă frumuseţii festivalului. Îţi mulţumim Zvasile Adrian! Primirea călduroasă a invitaţilor este meritul responsabilei de protocol, Doina Florescu, căreia îi mulţumim pentru ospitalitate. Mulţumim voluntarilor: Georgiana Nechita, Larisa Zelenin, Ilinca Banciu; ele au vegheat la buna desfăşurare a concertelor. Mulţumim Cristinei Stoica de la Radio România pentru interviurile pe care le-a realizat cu artiştii Erich Türk şi Steffen Markus Schlandt. Nu în ultimul rând, vă mulţumim dumneavoastră, publicul nostru drag, care aţi fost alături de noi în aceste zile intense pline de activităţi culturale. (Eduard Antal, manager de proiect) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 635, Ultimul acces: 2026-09-22 20:30:05
|
Timp total: 0.03s...
[]:1