Prima Sfânta Împărtăşanie în parohia „Sfânta Tereza a Pruncului Isus” - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Prima Sfânta Împărtăşanie în parohia „Sfânta Tereza a Pruncului Isus”

[2021-06-01]
Duminică, 30 mai 2021, în parohia „Sfânta Tereza a Pruncului Isus” din Iaşi, 27 de candidaţi au avut marea bucurie de a-l primi pentru prima oară în inima lor pe Isus prezent în Sacramentul Sfintei Euharistii. După o lungă perioadă de pregătire, în ciuda pandemiei, aceştia au reuşit să îşi însuşească cu succes tainele credinţei creştine, ajutaţi fiind de cei patru animatori dornici de a le împărtăşi secretele prieteniei cu Isus, dar şi de cei doi preoţi vicari şi sora Tereza. Cu o zi înainte au păşit plini de emoţie şi cu nerăbdare pentru prima dată în scaunul de Spovadă, unde au trăit pe deplin milostivirea şi iertarea lui Dumnezeu.

Iar acum, pregătiţi pentru a primi cel de-al treilea Sacrament în viaţa lor, Sfânta Euharistie, şi aşezaţi pe scăunelele special pregătite, frumoşi fiind atât în interior, cât şi în exterior, aşteptau cu nerăbdare începerea Liturghiei celebrate de părintele paroh Petru Sescu. În cuvântul de învăţătură părintele paroh le-a spus că Isus din tabernacol îi priveşte bucuros deoarece au răspuns impecabil la întrebările adresate. De asemenea, a urmat explicarea lecturilor care ne vorbesc despre misterul Sfintei Treimi. „Unde s-a mai pomenit vreodată ca un Dumnezeu atât de mare să vă cheme pe fiecare prin Botez, devenind astfel copiii lui, iar mai apoi, astăzi, să îl primiţi prin taina Sfintei Împărtăşanii?!?”, acesta fiind motoul zilei”. De asemenea, au fost îndemnaţi să se mândrească că sunt copiii Domnului, iar astăzi să se bucure alături de părinţi, prieteni şi rude în casa lui, pentru că au un motiv destul de important: primirea lui Isus pentru prima dată în suflet.
A urmat mult aşteptatul moment al primirii Sfintei Împărtăşanii. Candidaţii s-au aşezat în rând, nerăbdători să primească cu adevărat Trupul şi Sângele lui Isus Cristos. La sfârşit un reprezentant al copiilor a mulţumit tuturor persoanelor care au ajutat la pregătirea acestei frumoase sărbători, iar după Sfânta Liturghie au primit cadouri şi un mic dar ca să îşi poată aminti peste ani de această frumoasă sărbătoare. Mulţumim lui Dumnezeu pentru marele dar al Sfintei Euharistii pe care ni-l dăruieşte tuturor, implorăm binecuvântarea lui asupra copiilor, care începând de astăzi, vor fi mai aproape de Isus, prietenul lor. (Mirela Teodora Petrovici pentru Ercis.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 646, Ultimul acces: 2026-09-23 18:43:12