Papa Francisc: Domnul ne vorbeşte prin ceilalţi şi prin situaţiile vieţii - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Papa Francisc: Domnul ne vorbeşte prin ceilalţi şi prin situaţiile vieţii

[2021-05-24]
„Vă binecuvântez din inimă pentru ca acest an să fie cu adevărat o inspiraţie pentru a merge în lume şi a ajuta sufletele, văzând toate lucrurile noi în Cristos”, a spus Papa Francisc în mesajul video transmis cu ocazia iniţiativei de rugăciune online, desfăşurat în seara de duminică, 23 mai 2021, pentru a marca la nivel internaţional începutul Anului Ignaţian. Manifestarea este cuprinsă sub genericul „Pelerin cu Ignaţiu” şi marchează cinci sute de ani de la convertirea neaşteptată, la Pamplona, a bătăiosului Ignaţiu de Loyola, cel care avea să întemeieze mai târziu ordinul iezuit (Societatea lui Isus). În acel moment, remarcă Sfântul Părinte în mesajul său, „toate visele mundane ale lui Ignaţiu s-au făcut ţăndări într-o singură clipă”, iar ghiuleaua de tun care l-a rănit „a schimbat cursul vieţii sale şi cursul lumii”.

„Lucrurile aparent mărunte pot fi importante. Acea ghiulea de tun a însemnat şi faptul că Ignaţiu a eşuat în visele pe care el le avea pentru viaţa lui. Dar Dumnezeu avea un vis mai mare pentru el. Visul lui Dumnezeu pentru Ignaţiu nu îl avea în centru pe Ignaţiu: era vorba de a ajuta sufletele. Era un vis de răscumpărare, un vis de ieşire în lumea întreagă, însoţit de Isus cel smerit şi sărac.” În viaţa creştină, convertirea este o chestiune de fiecare zi, căci rareori este făcută o dată pentru totdeauna. Pentru Ignaţiu, a spus Papa mai departe, convertirea a început la Pamplona, dar nu s-a încheiat acolo. „El s-a convertit în timpul întregii sale vieţi, zi după zi. Aceasta înseamnă că pentru întreaga sa viaţă l-a pus pe Cristos în centru. A făcut aceasta prin intermediul discernământului. Discernământul nu constă în a reuşi întotdeauna din prima, ci în a naviga şi în a avea o busolă pentru a putea întreprinde ruta care are multe curbe şi cotituri, dar lăsându-se întotdeauna călăuzit de Duhul Sfânt, care ne conduce la întâlnirea cu Domnul.”
În acest pelerinaj pe pământ, a spus în continuare Pontiful, care a făcut parte din ordinul iezuit, ne întâlnim cu ceilalţi, după cum a făcut Ignaţiu în decursul vieţii. „Ceilalţi sunt semnale care ne ajută să menţinem ruta şi care ne invită să ne convertim de fiecare dată din nou. Sunt fraţi, sunt situaţii, iar Dumnezeu ne vorbeşte şi prin intermediul lor. Să îi ascultăm pe ceilalţi. Să citim situaţiile. Suntem, la rândul nostru, indicatoare rutiere pentru ceilalţi, arătând calea lui Dumnezeu. Convertirea se face întotdeauna în dialog, în dialog cu Dumnezeu, în dialog cu ceilalţi, în dialog cu lumea. […] Mă rog pentru ca toţi cei care se inspiră din spiritualitatea ignaţiană să poată realiza această călătorie împreună cu Familia ignaţiană. Mă rog, de asemenea, pentru ca mulţi alţii să ajungă să descopere bogăţia acestei spiritualităţi pe care Dumnezeu i-a dat-o lui Ignaţiu.”
„Vă binecuvântez din inimă”, a spus Papa în mesajul video înainte de binecuvântarea finală, „pentru ca acest an să fie cu adevărat o inspiraţie pentru a merge în lume, a ajuta sufletele, văzând toate lucrurile noi în Cristos, dar şi o inspiraţie pentru a ne lăsa ajutaţi. Nimeni nu se salvează de unul singur: ori ne salvăm în comunitate ori nu ne salvăm. Nimeni nu arată celuilalt calea, numai Isus ne-a arătat calea. Noi ne ajutăm unii pe alţii să găsim această cale şi să o urmăm.” (pr. Adrian Dancă pentru Vatican News România)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 582, Ultimul acces: 2026-09-23 14:16:49