Fiţi funcţionali dar nu funcţionalişti: Papa Francisc către redactorii de la Radio Vatican[2021-05-25]Aşteptare, emoţie, bucurie. Aceasta era atmosfera din Sala Marconi, luni, 24 mai a.c., ultima etapă a vizitei Papei Francisc la Palatul Pio, unde îşi desfăşoară activitatea redactori de la Radio Vatican şi de la cotidianul „L’Osservatore Romano”, împreună cu o echipă de tehnicieni. Papa a fost întâmpinat de jurnalişti din toate continentele care îşi desfăşoară activitatea la Radio Vatican. Unii purtau costume tradiţionale, dorind să prezinte ceva din propria identitate, din propria ţară unde ajunge zilnic, pe calea undelor şi prin Internet, vocea Papei. Prefectul departamentului pentru comunicare, Paolo Ruffini, a citit numele celor prezenţi în sală, şi ţara de provenienţă, pentru a indica varietatea de realităţi pe care o reprezintă redactorii de la Radio Vatican.„Vă mulţumesc mult pentru munca voastră. Sunt bucuros ca v-am văzut aici pe toţi, împreună”, a spus Pontiful în salutul adresat redactorilor reuniţi în Sala Marconi. „Am văzut acest edificiu bine pus la punct şi aceasta îmi place”, a continuat Sfântul Părinte, evidenţiind aspectul unitar cu privire la munca jurnalistică şi spunând că problema reprezentată de o structură atât de mare şi complicată este funcţionalitatea sa. „Îmi vine în minte un obicei din Argentina; când cineva era numit într-o funcţie importantă, primul lucru pe care îl făcea era să meargă la Nordiska, o firmă pentru renovarea birourilor şi fără să se uite măcar la masa de lucru care exista şi la cum arăta biroul lui, cerea ca totul să fie făcut nou, perfect, frumos. Aceasta era prima decizie pe care o lua un anumit ministru sau funcţionar. Apoi nu funcţiona. A funcţiona înseamnă a înainta, a merge… Marele duşman al bunei funcţionări este funcţionalismul. De exemplu, eu sunt responsabilul unei secţiuni, sunt secretarul, sunt şeful. Dar am şapte sub-secretari… Spun că merge totul bine, foarte bine. Dar când cineva are o problemă, merge la subsecretar pentru a rezolva, iar acesta îi răspunde: ‘Aşteaptă un moment, apoi îţi dau un răspuns’. Şi îi telefonează secretarului. Vreau să spun că subsecretarii nu sunt necesari. Nu au capacitatea de a decide, nu au capacitatea de a interveni. Funcţionalismul este letal. Adoarme o instituţie, o ucide.” „Fiţi atenţi să nu cădeţi în funcţionalism: nu are importanţă câte locuri sunt, dacă un studio este frumos sau nu este frumos. Important este să funcţioneze, să fie funcţional, şi nu victimă a funcţionalismului. Fiţi atenţi, foarte atenţi la aceasta. Şi când ceva este funcţional ajută creativităţii. Munca voastră trebuie să fie creativă, mereu, şi trebuie mers înainte cu creativitatea. Aceasta înseamnă funcţionarea unei instituţii. Însă, dacă o muncă este prea bine organizată, până la urmă sfârşeşte prin a fi ca într-o cuşca şi aceasta nu ajută. Unicul aspect pe care simt nevoia să îl evidenţiez văzând această structură atât de bine organizată, atât de frumoasă, atât de bine pusă la punct, văzându-vă pe toţi împreună este: fiţi atenţi, evitaţi funcţionalismul. Da, să fie funcţională pentru activitatea pe care o desfăşuraţi, pentru ceea ce trebuie să faceţi din punctul de vedere al muncii. Pentru ca o structură să fie funcţională, trebuie ca fiecare să aibă suficientă libertate pentru a funcţiona. Trebuie să aibă capacitatea de a risca, fără să meargă să ceară permisiunea, permisiunea, permisiunea. Acest lucru paralizează. Să fie funcţional, nu funcţionalist. Aţi Înţeles? Înainte şi curaj. Mulţumesc.” La ieşirea Papei Francisc din Sala Marconi, o călugăriţă care lucrează la redacţia indiană de la Radio Vatican i-a dăruit pontifului o eşarfă tradiţională în semn de recunoştinţă pentru ajutorul oferit de Pontif Indiei în aceasta perioadă dificilă cauzată de pandemia de coronavirus. (Anca Mărtinaş pentru Vatican News România) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 549, Ultimul acces: 2026-09-23 21:02:54
|
Timp total: 0.05s...
[1]:1