Pr. Giuseppe Forlai: În compania Duhului - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Pr. Giuseppe Forlai: În compania Duhului

[2021-05-27]
Editura Pauline din Bucureşti anunţă apariţia cărţii „În compania Duhului. Introducere în practica îndrumării spirituale”, semnată de pr. Giuseppe Forlai. Cartea a apărut în format 13×20, având 176 de pagini şi costând 15 lei. Autorul este preot din Dieceza de Roma, născut în 1972 şi hirotonit în 1998, actualmente director spiritual la Seminarul Major din Roma. La aceeaşi editură în română i-a apărut şi lucrarea „Să ne îmbrăcăm în lumină. Viaţa în Duh, o introducere practică” (168 pg, anul 2018).

Această carte se naşte din experienţa autorului ca îndrumător spiritual şi doreşte să vină în întâmpinare, într-o manieră imediată şi practică, aceluia care se simte chemat să ofere îndrumare spirituală şi tuturor celor care cred în Cristos şi care au descoperit – chiar şi pe cont propriu – că fără o călăuză se înaintează puţin şi haotic, citim pe site-ul editurii. Pr. Marius Taloş SJ scrie la rândul său în prezentarea cărţii: „În nesfârşita diversitate a darurilor spirituale, unele poartă chiar… ISBN! Aşa este cazul celei mai recente cărţi a lui Giuseppe Forlai traduse la noi: fără exagerare, În Compania Duhului poate fi considerată un adevărat Dar de Rusalii făcut Bisericii din România prin Editura Surorilor Pauline! Deja un eveniment în sine, fiind primul manual despre însoţirea spirituală apărut în româneşte, volumul de faţă reuşeşte totodată să propună această temă împotriva curentului dominant, susţinând că locul însoţirii spirituale este Biserica! Într-adevăr, spre deosebire de cei care ‘privatizează’ dimensiunea religioasă lipsind-o în cele din urmă de orice relevanţă publică, însoţirea spirituală este pentru autor, slujire eclezială, şi nu doar o dată, ci de trei ori: ‘se naşte din Biserică, se desfăşoară în Biserică şi slujeşte Bisericii’.”
„Înţeleasă ca un instrument esenţial, alături de comunitate, sacramente şi setea de Scriptură, pentru a duce la bun sfârşit ‘alergarea în credinţă’ – singura ‘problemă serioasă pe acest pământ’ – însoţirea spirituală este în fapt recunoaşterea nevoii noastre de a fi călăuziţi spre Viaţă pe drumul propriei noastre vieţi. De aceea, cartea se adresează atât aceluia care-şi caută un îndrumător spiritual cât şi creştinului care este chemat să ofere însoţire spirituală. Deşi îmbracă forma unui manual, structura acestui ‘îndrumar’ de îndrumare spirituală se mlădiază pe întrebările cele mai arzătoare ale cititorilor precum: ce înseamnă îndrumarea spirituală? Cum se spune corect: ‘îndrumare’ sau ‘însoţire’ spirituală? Care este deosebirea dintre ‘îndrumare’ şi ‘spovadă’? Cine (nu) poate fi îndrumător spiritual? Şi mai ales: cine (nu) are nevoie de aşa ceva în viaţa lui? Dacă în prima parte sunt expuse fundamentele teologice ale îndrumării/însoţirii spirituale, în acea de-a doua sunt oferite detalii practice pentru derularea concretă a acestui drum spiritual. Iar aici, detaliul care se transformă fără îndoială în esenţa călăuzirii constă tocmai rugăciunea ghidată, cercetarea cugetului şi regulile de discernământ ignaţian.”
„De remarcat în acelaşi timp felul în care cartea se străduieşte ‘să păstreze unitatea Duhului prin legătura păcii’: evitând extremele opuse ale abordării partinice şi, respectiv, ale unui irenism facil, ea scoate cu bucurie comori spirituale atât din Scriptură cât şi din Tradiţie, atât din Părinţii Bisericii de Răsărit cât şi din Învăţătorii Bisericii Apusene, atât din autorii din vechime, cât şi din cei contemporani, pentru a le pune la îndemâna tuturora, ‘spre mai marea slavă a lui Dumnezeu şi mântuirea sufletelor’. Aşadar, ‘În compania Duhului’ se adresează tuturora, deşi nu în acelaşi fel, ci pentru acelaşi ţel: să nu rămânem singuri pe drumuri, ci să mergem însoţiţi pe drumul spre Ţara oamenilor liberi!”

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 554, Ultimul acces: 2026-09-20 20:58:10