De ce săptămâna de după Paşti este numită Săptămâna Luminată? Răspunde PS Ignatie[2021-05-03]de Iulian DumitraşcuÎn cuvântul de la Vecernia de Paşti oficiată la Catedrala Episcopală din Huşi, Preasfinţitul Părinte Ignatie a precizat care sunt motivele pentru care săptămâna care urmează Sărbătorii Învierii Domnului este numită Săptămâna Luminată. „Pentru că fiecare zi (din această săptămână – n. red.) este ca o duminică”, a spus ierarhul. Potrivit Preasfinţiei Sale, „Pe parcursul acestei săptămâni, toţi cei care erau botezaţi în noaptea Învierii, veneau îmbrăcaţi în haine luminoase şi se împărtăşeau în fiecare zi”. „Există un canon în care se spune că creştinul este dator ca în această săptămână să se hrănească cât mai mult cu Sfintele Taine şi cu citirea din Sfintele Scripturi”. La slujba amintită, Episcopul Huşilor a îndemnat la concentrarea eforturilor în a ne despătimi de tot ceea ce ne ţine departe de Dumnezeu, pentru a şi vedea Învierea lui Hristos. „Să înviem împreună cu El. Astfel, Învierea va fi realitatea universului nostru lăuntric”. „Cât de frumos este un om cu sufletul înviat, cu sufletul biruitor asupra morţii spirituale, care este păcatul. Cât de delicat este sufletul care lasă să intre în el lumina Învierii lui Hristos”, a subliniat Părintele Episcop. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 563, Ultimul acces: 2026-09-20 01:18:42
|
Timp total: 0.04s...
[]:1