PS Călin Bot la Cimitirul Săracilor din Sighet: Ce har de a fi urmaşi de sfinţi martiri![2021-05-11]Sâmbătă, 8 mai 2021, s-a desfăşurat, după un an de pauză provocată de pandemie, pelerinajul în cinstea martirilor şi mărturisitorilor secolului al XX-lea, la Cimitirul Săracilor din Sighetu Marmaţiei. Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost celebrată de la ora 10:30, de către Preasfinţitul Vasile Bizău, Preasfinţitul Călin Ioan Bot (Episcop auxiliar de Lugoj), Părinţii vicari generali Augustin Butica (Maramureş) şi Marius Cerghizan (Cluj-Gherla) şi numeroşi preoţi din Eparhia de Maramureş, precum şi din alte Eparhii.„Iată-ne la locul în care nu doar că celebrăm cu veneraţie memoria martirilor şi mărturisitorilor Bisericii noastre, dar ne inserăm, ne altoim la seva vieţii lui Cristos şi a vieţii lor. Cu ei şi prin ei, ne altoim la această sevă de viaţă. Eu sunt viţa, iar vor sunteţi mlădiţele, a spus Isus. Sevă de viaţă Dumnezeiască. Acum şi mai mult, după ce toţi cei şapte episcopi ai Bisericii Greco-Catolice au fost proclamaţi, în 2 iunie 2019, de către Sfântul Părinte Papa Francisc, la Blaj, fericiţi martiri, ştim că ei şi mulţi alţii sunt în Dumnezeu. Ei, sfinţii fericiţi martiri, nu sunt aici, sunt veşnic vii, cu Cel ce a Înviat a treia zi… Ce har de a fi urmaşi de sfinţi martiri!”; sunt cuvintele pline de profunzime spirituală cu care Preasfinţitul Călin Bot şi-a început cuvântul de învăţătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii. Ierarhul a continuat explicând faptul că acceptarea veştii Învierii lui Cristos a fost, atunci şi acum, un proces complex care combină câteva elemente: timpul de asimilare a veştii, acomodarea cu vestea şi conexiunile cu profeţiile făcute de Isus înainte de moarte, precum şi semnele după care ucenicii au putut să îl recunoască pe Cel Înviat. „Toate aceste elemente puse împreună, cu ajutorul harului lui Dumnezeu, ajută la acceptarea acestui fapt extraordinar, care este peste puterea minţii de a-l înţelege: Isus Cristos a Înviat!”, a afirmat PS Bot. Ierarhul a încheiat cu o frază menită parcă să deschidă inima credincioşilor spre meditare: „Precum în Evanghelii, există multe vindecări şi învieri după învierea lui Isus, dar Învierea Învierii noastre este sus”. „Mulţumim Domnului că ne-a îndreptat paşii din nou în acest an aici la Sighet… Mă bucur că ne revedem pe acest pământ sfinţit de jertfa înaintaşilor noştri, fericiţii episcopi martiri”, a afirmat PS Vasile Bizău în încheierea celebrării. Ierarhul a adus în lumină câteva pasaje din memoriile Fericitului Episcop Martir Iuliu Hossu, cuvinte pline de viaţă, de spirit prin care, explică Preasfinţitul, pot fi sintetizate atitudinile tuturor episcopilor martiri, dragostea lor pentru credincioşii Bisericii, exprimată în scrierile proprii. „Un mic gest de recunoştinţă este a veni aici la Sighet pentru a-i cinsti şi a cere, prin mijlocirea lor de la Dumnezeu, harul de care avem nevoie. Îi mulţumim lui Dumnezeu că ne dă acest har de a putea să mărturisim şi noi şi de a ne umple de dragostea Spiritului Sfânt”. La final, Preasfinţitul Vasile a adus în atenţia pelerinilor faptul că pe acest pământ sfinţit de sângele martirilor şi mărturisitorilor secolului XX se va ridica Sanctuarul închinat lor, proiect pentru care este nevoie ca toţi să participăm, mai întâi prin multă rugăciune, iar apoi cu oferta noastră, la realizarea proiectului. (Biroul de presă al Eparhiei de Maramureş) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 613, Ultimul acces: 2026-09-22 12:02:30
|
Timp total: 0.03s...
[]:1