Ziua Şcolii „Ep. Dr. Alexandru Rusu”[2021-05-11]Luni, 10 mai, a fost sărbătorită cu mult fast Ziua Şcolii „Ep. Dr. Alexandru Rusu”, la 58 de ani de la trecerea în veşnicie a patronului şcolii, Fericitul Episcop Alexandru Rusu, primul Episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Maramureş. Ziua a cuprins activităţi dintre cele mai variate, dedicate copiilor şi prezentate invitaţilor de copiii grădiniţei şi şcolii, care sunt înscrişi în unitatea de învăţământ: momente artistice (recital pian şi chitară, recital coral), jocuri sportive (ştafete, concursuri, jocuri pe echipe, campionat de fotbal, jocuri distractive pe grupe de vârstă), olărit, dans, muzică, baloane de săpun. Cadrele didactice au păstrat totuşi structura zilei obişnuite de grădiniţă şi şcoală, şi după ce au luat prânzul împreună, copiii s-au bucurat de orele dedicate somnului de la mijlocul zilei, iar după-masa au urmat alte activităţi şi gustarea luată împreună.Preasfinţitul Vasile, care a fost prezent pe parcursul zilei, a transmis copiilor apropierea şi afectivitatea sa, exprimându-şi bucuria de a fi cu ei în această zi de sărbătoare. A urat un călduros „La mulţi ani!” tuturor celor angajaţi în programul educaţional al şcolii şi s-a declarat convins de faptul că în şcoala Alexandru Rusu sunt copii frumoşi, harnici, talentaţi şi dornici să înveţe. A luat cuvântul inspector general Anca Minodora Costin Hendea, care a apreciat diversitatea programului şi a momentului artistic, observând că, în şcoală, este valorificat potenţialul elevilor. „Am trăit ziua cu multă emoţie, cu bucurie, cu drag. Am observat încântarea copiilor în pregătirea acestei zile: de la plivitul florilor şi adunatul ierbii cosite, până la alegerea şi interpretarea melodiilor. Chiar a fost o sărbătoare!”, a declarat la finalul zilei director Nicoleta Rozalia Petran. (Talida Trifoi – Biroul de presă al Eparhiei de Maramureş) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 605, Ultimul acces: 2026-09-20 17:14:18
|
Timp total: 0.04s...
[]:1