La Paraclisul Catedralei Naţionale, oamenii bolnavi de cancer nu primesc doar sfaturi: Bucuria vindecării - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

La Paraclisul Catedralei Naţionale, oamenii bolnavi de cancer nu primesc doar sfaturi: Bucuria vindecării

[2021-04-28]
de Sorin Ioniţe

Emisiunea „Realitatea spirituală” prezintă modul în care sunt ajutate la Paraclisul Catedralei Naţionale persoanele bolnave de cancer. Invitaţii juranlistului George Grigoriu au fost Părintele arhimandrit Ciprian Grădinaru şi Cătălina Liţu, coordonatorul proiectului „Bucuria vindecării”.
Părintele Ciprian Grădinaru spune că întâlneşte până la zece cazuri de cancer pe zi în scaunul de spovedanie la Paraclisul Catedralei Naţionale şi „omului nu este suficient să-i dai sfaturi, trebuie să-l şi ajuţi”.
În cei zece ani de când există paraclisul, sute de mii de oameni i-au trecut pragul. „Paraclisul este o biserică ce a stat mai mult cu uşile deschise decât închise”, a subliniat părintele Ciprian la „Realitatea spirituală”, duminică, 18 aprilie.
„Ca duhovnic, ascultându-i, am întâmpinat tot ce înseamnă bucurii sau traume din universul uman. Acesta a fost începutul tuturor acţiunilor social-filantropice pe care le desfăşurăm”.
De aici a pornit şi Campania „Bucuria vindecării” care, în doar un an de zile, a venit în sprijinul a 200 de persoane. Cătălina Niţu i-a propus acest proiectul duhovnicului ei, părintele Ciprian, după ce ea însăşi a trecut prin cancer. Sunt implicaţi medici oncologi, psihoterapeuţi, specialişti în nutriţie şi duhovnici.
Părintele arhimandrit consideră „Bucuria vindecării” o încununare a tuturor tuturor celorlalte proiecte.
„Nu este un proiect de mare anvergură, dar este un proiect nobil şi sensibil. Este un proiect care se implică cel mai profund în suferinţa şi în sufletul omului şi are o destinaţie cu totul aparte”.
„Ca nicio altă boală, cancerul aduce în suflet o traumă, frica, psihoza bolii, obsesia bolii. Chiar dacă te-ai vindecat de cancer, frica de boală rămâne în subconştient. Acest proiect, ‹Bucuria vindecării›, nu face altceva decât o continuare a ceea ce a făcut spitalul. Prin ‹Bucuria vindecării› s-a continuat şi vindecarea sufletească. Pentru că chiar dacă clinic sau patologic pacientul s-a vindecat, prin acest proiect îl ajutăm să-şi recapete bucuria sufletească, bucuria reintegrării sociale şi familiale, bucuria revenirii la normalitate”.
Din calitatea de duhovnic, Arhim. Ciprian creează puntea dintre suferinţa omului şi actul medical, a sesizat jurnalistul George Grigoriu.
„Căutăm după inspiraţie şi după cum ne luminează Maica Domnului să-i ajutăm şi să ne implicăm. Apelăm la medici, care fac şi ei parte din Biserica lui Hristos”, a spus duhovnicul, subliniind că marea majoritate a doctorilor sunt oameni credincioşi care încep actul medical cu o rugăciune în gând.
Boala ca binecuvântare
Cătălina Niţu a subliniat că unul dintre cele mai dificile momente pentru pacienţi este cel al primirii diagnosticului şi că este important ca oamenii să primească boala ca pe o binecuvântare. Părintele Ciprian a lămurit acest lucru:
„Normal că boala aduce suferinţă, traumă, dezechilibru, pe mulţi îi scoate din uzul vieţii, la mulţi le împuţinează credinţa, la foarte mulţi le întăreşte credinţa”, a explicat Arhim. Ciprian.
„Dumnezeu îngăduie în atotştiinţa şi pedagogia Lui la fiecare ce îi este de folos spre mântuire. De multe ori suferinţa îl apropie pe om de Dumnezeu mult mai profund. Ascultându-i pe cei care sunt bolnavi, oncologic, dar nu numai, am văzut că devin mult mai sensibili, mai umani, mult mai profunzi, mult mai apropiaţi de Dumnezeu şi mult mai apropiaţi de ei înşişi. De multe ori vâltoarea vieţii ne face să ne pierdem pe noi, să ne împrăştiem în lucruri lumeşti, să ne detaşăm de ce este esenţial”.
„Dumnezeu are forme de mântuire pentru fiecare. Boala nu trebuie primită ca o pedeapsă de la Dumnezeu, ci, din contră, ca o binecuvântare. Tot ce ni se întâmplă este cu voia şi ştirea Lui”, a încurajat părintele arhimandrit.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 925, Ultimul acces: 2026-09-21 20:17:06