Arhiepiscopul Calinic a inaugurat o troiţă în incinta Aeroportului din Suceava[2021-04-28]de Gheorghe AnghelÎnaltpreasfinţitul Părinte Calinic a sfinţit miercuri troiţa amplasată în incinta Aeroportului Internaţional din Suceava. Troiţa a fost construită în memoria evenimentului din anul 2009, când pentru prima dată Sfânta Lumină a fost adusă credincioşilor din Nordul Moldovei pe aeroportul internaţional „Ştefan cel Mare”. Troiţa care prezintă scena Învierii Domnului a fost pictată manual, fiind realizată din sticlă topită şi mozaic. La finalul slujbei, ierarhul a vorbit despre dovezile care atestă Învierea Domnului. „Învierea de unii a fost crezută, de alţii a fost contestată. În susţinerea Învierii a fost nevoie de argumente vii şi de argumente mute. Printre argumentele vii se numără toţi cei care L-au văzut pe Mântuitorul Iisus Hristos înviat, nu înviind. „Printre argumentele mute se numără, în ordine, Giulgiul de la Torino, Mahrama Veronicăi, Ştergarul de la Oviedo şi Sfânta Lumină de la Ierusalim. Giulgiul, Mahrama şi Ştergarul sunt documente, relicve şi icoane.” Lumina Sfântă constituie un alt argument al Învierii, a spus Înaltpreasfinţia Sa. „Sfânta Lumină a intrat în tradiţie pe baza argumentelor scripturistice, pentru că a fost văzută de femeile mironosiţe, de apostoli, de Toma; sigur, Sfânta Lumină a Învierii a fost văzută de toţi cei care s-au bucurat de prezenţa lui Hristos până la plinirea vremii. (…) Sfânta Lumină este un argument al Învierii lui Hristos care face parte integrantă din Hristos. Nu se poate vorbi despre Sfânta Lumină fără de Hristos.” La eveniment au participat autorităţi locale, clerici şi angajaţi ai instituţiei. Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, a amintit că în anul 2009 domnia sa a venit cu propunerea construirii troiţei, loc de închinare pentru călătorii care sosesc pe acest aeroport. „În 2009, pentru prima dată, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor, s-a adus Lumina Sfântă aici, la Suceava. (…) Îmi aduc aminte, în primul an şi apoi ani la rând plecau delegaţii spre Nordul Bucovinei, la Cernăuţi, spre Basarabia, spre Ardeal, în Dobrogea şi în alte părţi. Veneau avioane mici ca să ia Sfânta Lumină.” Primele curse aeriene au operat pe Aeroportul „Stefan cel Mare” – Suceava începând cu anul 1962. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 551, Ultimul acces: 2026-09-23 22:42:34
|
Timp total: 0.03s...
[]:1