Muzeul Mitropoliei Clujului a vernisat o expoziţie de icoane pe sticlă dedicată sfinţilor ierarhi români[2021-04-27]de Ştefana TotorceaO expoziţie de icoane dedicată sfinţilor ierarhi români a fost vernisată săptămâna trecută la Cluj, în prezenţa Preasfinţitul Părinte Benedict Bistriţeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, şi a Arhim. Teofil Tia, Decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Cele 21 de icoane, pictate de artistul plastic Maria Mera din Reghin, „înfăţişează ierarhi români care, prin misiunea lor, prin martirajul unora dintre ei, prin apărarea dreptei credinţe s-au arătat modele de slujire şi dragoste faţă de Biserică şi neam”, menţionează un anunţ de pe pagina de Facebook a muzeului. Expoziţia este găzduită de Muzeul Mitropoliei Clujului, aflat la demisolul Catedralei Mitropolitane din Piaţa Avram Iancu. Instituţia găzduieşte numeroase obiecte de patrimoniu, printre care icoane, obiecte de cult şi manuscrise din secolele XV-XIX. Expoziţia de icoane pe sticlă „Sfinţi ierarhi români” este deschisă până în data de 23 mai. Programul de vizitare este între orele 10:00 şi 17:00 de marţi până vineri. Lunea muzeul este închis. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1072, Ultimul acces: 2026-09-23 10:06:31
|
Timp total: 0.03s...
[]:1