Maica Ierusalima Grigor a fost înmormântată / 75 de ani în monahism, 50 de ani stareţă - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Maica Ierusalima Grigor a fost înmormântată / 75 de ani în monahism, 50 de ani stareţă

[2021-04-26]
de Gheorghe Anghel

Stavrofora Ierusalima Grigor a trecut la cele veşnice după o viaţă închinată lui Dumnezeu şi semenilor: şaptezeci şi cinci de ani i-a petrecut în monahism, iar mai bine de cincizeci de ani a fost stareţă a Mănăstirii Tismana. A fost prohodită şi înhumată sâmbătă, la aşezământul monahal pe care l-a condus mai bine de jumătate de secol, în perioada 26 decembrie 1958 – 21 mai 2010.
Slujba a fost oficiată de Episcopul Nicodim al Severinului şi Strehaiei. Ierarhul a reamintit că maica Ierusalima a împlinit cu mult drag şi cu toată dăruirea toate ascultările ce i-au fost încredinţate.
„A fost o pildă de viaţă călugărească, de smerenie şi de dragoste, dar şi de grijă faţă de obştea mănăstiri, pentru că s-a străduit, necontenit, să primească cununa celor aleşi în Împărăţia lui Dumnezeu, împreună cu toată obştea de la lavra Sfântului Nicodim. Faţă de Biserică şi faţă de obştea monahală şi-a făcut pe deplin datoria, fiind un bun administrator şi gospodar desăvârşit, iubitoare de slujbă şi de bună rânduială, reuşind să poarte cârma Mănăstirii Tismana în cele mai grele timpuri, vreme de peste cinci zeci de ani”.
Eclesiarhul Catedralei din Craiova, părintele Arhimandrit Vladimir Dărângă, a evidenţiat rolul important pe care stavrofora Ierusalima l-a avut pentru viaţa monahicească din Oltenia şi nu numai:
„Maica Ierusalima a trimis uceniţe care au deschis şi redeschis mănăstiri din Mitropolia Olteniei, dintre care amintim: Cârcea, Orşova, Strâmba şi altele, purtând pentru toate de grijă ca o mamă, fiind o grijă părintească.[…] Maica Ierusalima a fost o maică aspră, dură, care a aplicat canoanele întocmai, aşa cum le citise la Sfântul Teodor Studitul astfel, a umplut cimitirul mănăstirii de sfinţi, care vor alcătui probabil în viitor un Matericon al Tismanei, matericon ce va cuprinde numele tuturor stareţilor, vieţuitorilor şi ostenitorilor acestei sfinte mănăstiri”, a spus părintele Arhimandrit Vladimir Dărângă.
Părintele Constantin Necula a transmis un cuvânt de binecuvântare din partea Mitropolitul Laurenţiu al Ardealului, deoarece maica era originară din Ocna Sibiului.
„În timpul cântărilor duhovniceşti de la înmormântare, m-am gândit că maica este astăzi în cea mai fericită zi a ei, fiindcă o văd bucuroasă că şi-a împlinit misiunea, pregătindu-şi toată viaţa ei pentru clipa morţii sale. Toată lumea din jur se pregăteşte să se realizeze pe plan profesional şi material, însă maica s-a încăpăţânat să-şi facă misiunea pe cale cu Hristos”.
„Astăzi suntem la înmormântarea unei fericite, unei femei care a ştiut din toată inima ei şi din toată dragostea ei să-şi pună moartea înaintea ochilor şi să nu facă din funcţia ei de stareţă, rană nimănui”, a prezentat părintele Constantin Necula, prodecanul Facultăţii de Teologie din Sibiu.
Stavrofora Ierusalima Gligor
Maica stavroforă Ierusalima s-a născut la data de 7 iunie 1929 în Ocna Sibiului. A intrat în monahism la mănăstirea Bistriţa (Vâlcea), în anul 1946. În anul 1951 a fost transferată, împreună cu un grup de maici, la Mănăstirea Tismana.
În data de 26 decembrie 1958 a fost numită stareţă de Mitropolitul Firmilian al Olteniei, în urmă arestării Consiliului de Conducere al mănăstirii, pe motive înscenate. A condus obştea monahală de la Mănăstirea Tismana peste 50 de ani, până în anul 2010.
Maica stavroforă Ierusalima Gligor rămâne în amintirea tuturor, atât pentru faptul că s-a implicat în mod deosebit în păstrarea candelei aprinse la ctitoria Sfântului Nicodim, dar şi pentru activitatea filantropică şi gospodărească, reuşind să facă numeroase lucrări de restaurare şi conservare a întregului aşezământ mănăstiresc.
A murit în data de 21 aprilie 2021, în urma unei suferinţe îndelungate

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 950, Ultimul acces: 2026-09-22 09:08:27