Cum putem face curăţenie în sufletele noastre: Mitropolitul Teofan[2021-04-26]de Gheorghe AnghelMitropolitul Teofan a vorbit duminică despre modalităţile prin care putem face curăţenie în propriile suflete, la începutul Săptămânii Sfintelor Pătimiri, astfel încât să fim pregătiţi pentru sărbătoarea Învierii Domnului. „Suntem în ajunul Săptămânii Mari, o săptămâna binecuvântată, în care cu toată murdăria din noi putem îndrăzni a face ceva curăţenie prin post, prin rugăciune, prin spovedanie, prin împărtăşirea cu Sfintele Taine, pentru ca noaptea de Paşti să nu găsească viaţa noastră zăvorâtă cu mii de lacăte, nepermiţând luminii Învierii să pătrundă chiar şi în ungherele vieţii noastre, cele mai pline poate de păcate, de îndoieli, de frământări”, a precizat ierarhul. De sărbătoare a Intrării Domnului în Ierusalim, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a oficiat Sfânta Liturghie pe podiumul amenajat în faţa Catedralei Mitropolitane. „Nădăjduim că Dumnezeu, dinafara porţilor, şi noi, cu cheia în mână, în interiorul cetăţii, să facem împreună, El în mod special – noi doar să nu ne opunem, ca porţile să se deschidă, lumina Învierii să pătrundă în noi, iar Domnul să se aşeze cu noi la masă şi să cinăm împreună cu El”, a precizat Înaltpreasfinţia Sa. Conform tradiţiei, clericii şi credincioşii au purtat ramuri de salcie, iar veşmintele slujitorilor au fost de culoare verde, în amintirea momentului în care mulţimea din Ierusalim l-a întâmpinat pe Mântuitorul Hristos strigând: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului!”. În cadrul slujbei, părintele ieromonah Diodor Prelucă, slujitor la Catedrala Mitropolitană, a primit rangul de protosinghel din partea Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1006, Ultimul acces: 2026-09-23 10:07:42
|
Timp total: 0.03s...
[]:1