Oficialităţi în vizită la Centrul eparhial din Roman | „Recunosc meritele Bisericii în pandemie” - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Oficialităţi în vizită la Centrul eparhial din Roman | „Recunosc meritele Bisericii în pandemie”

[2021-04-22]
de Gheorghe Anghel

Ambasadorii la Bucureşti ai statelor Belarus, Palestina şi Maroc, şi consilieri economici ai ambasadelor Olandei şi Federaţiei Ruse au vizitat miercuri Centrul Eparhial de la Roman. Oaspeţii au fost primiţi de Arhiepiscopul Ioachim.
În mesajele transmise cu prilejul vizitei, oficialii au fost apreciativi la adresa Bisericii.
Marchal Wunand, Consilierul economic al Ambasadei Olandei, a apreciat eforturile depuse în perioada pandemiei. „Aş vrea să recunosc meritele Bisericii Ortodoxe Române în această perioadă de pandemie. Este o piatră a speranţei pentru foarte mulţi dintre cetăţenii acestei ţări şi sunt sigur că oferiţi mult ajutor celor care suferă în această perioadă”, a subliniat domnia sa.
Delegaţia a fost formată din: ES Andrei Grinkevich, Ambasadorul Belarusului în România, ES Hassan Abouyoub, Ambasadorul Marocului în România, ES Fuad Kokaly, Ambasadorul Palestinei în România, ES Alexander Tuyrin, consilier economic al Ambasadei Federaţiei Ruse, Tudor Afanasov, Preşedintele Camerei de Comerţ Rusia-România, Marchal Wunand, Consilier economic al Ambasadei Olandei şi alte oficialităţi.
Ambasadorul Belarusului şi-a arătat recunoştinţa faţă de Arhiepiscopul Ioachim cu care s-a întâlnit şi în alte rânduri.
„Este o plăcere şi o onoare pentru mine să vizitez frumoasa dumneavoastră biserică şi sediul Arhiepiscopal. Nu sunt pentru prima dată aici şi mereu profit de fiecare ocazie care mi se oferă pentru a vizita Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului”, a spus ES Andrei Grinkevich.
Delegaţia a vizitat Catedrala arhiepiscopală „Sf. Cuv. Parascheva”, Muzeul eparhial, Grădiniţa, Centrul de zi şi Capela din Parcul Melchisedec – Fundaţia „Episcop Melchisedec Ştefănesc”.
„Mă bucur să mă aflu aici, în această regiune frumoasă. Nu este prima dată când vin aici, deoarece prima dată am fost la Roman acum 35 de ani, iar ultima dată am fost în anul 2019, când am petrecut momente minunate. Vă mulţumesc pentru ospitalitate şi vă doresc sărbători pascale fericite! ”, a precizat ES Hassan Abouyoub.
Ambasadorul Palestinei a evidenţiat legăturile bune existente între popoarele român şi palestinian.
„Mii de români vizitează Palestina în fiecare an bucurându-se de vestigiile religioase de la Locurile Sfinte. Doresc tuturor românilor sărbători frumoase şi Paşte fericit!”, a spus ES Fuad Kokaly.
„Pacea nu cade singură din cer, ci trebuie să luptăm pentru ea. Este o diferenţă între pacea lui Dumnezeu şi pacea diplomatică”.
Arhiepiscopul Ioachim l-a oferit pe Sfântul Ştefan cel Mare drept exemplu de conducător care a luptat pentru pacea europeană sub semnul Crucii. Este un simbol al României şi al românismului, a spus ierarhul.
„El apăra Poarta Creştinătăţii, care pe atunci era Moldova. Chiar şi astăzi, între spiritualitatea slavă şi cea greacă, România este ca o placă turnantă pe unde gravitează toate ideile şi culturile popoarelor care pendulează într-o parte sau alta a lumii. Dacă tragem o linie de la Gibraltar la Urali, România apare în centru, deci am putea spune că ea nu este la marginea Uniunii Europene, ci chiar în centrul ei. Nu ştiu dacă Sfântul Ştefan cel Mare a reuşit în demersul său, însă ceea ce ştiu este că dacă vom căuta pacea lui Dumnezeu, toate celelalte se vor adăuga nouă”.
Vizita a fost organizată la iniţiativa dlui Marian Ovidiu Stănică, Preşedinte al Federaţiei Europene a Camerelor de Comerţ Bilaterale.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1837, Ultimul acces: 2026-09-22 17:19:47