Papa Francisc donează ventilatoare Columbiei[2021-04-22]Papa FranciscPapa Francisc a trimis patru ventilatoare la spitale din Columbia după ce ţara sud-americană a înregistrat cea mai mare rată zilnică de decese de la începutul pandemiei coronavirusului. Potrivit Ministerului columbian al Sănătăţii, ţara a raportat pe 20 aprilie 420 de decese cauzate de Covid-19 în doar 24 de ore. Mai mult de 68.700 de persoane au murit din cauza Covid-19 în Columbia din februarie 2020 încoace. Ţara are o populaţie de 50 de milioane de locuitori. Ventilatoarele donate de Papa Francisc sunt însoţite de echipamente de protecţie. Conferinţa Episcopilor Columbieni a spus că Nunţiul Apostolic a trimis echipamentele medicale la spitale din Quibdó, în vestul Columbiei. Echipamentul a fost transportat în oraş cu ajutorul Forţelor Aeriene Columbiene şi al Ordinariatului Militar din Columbia. Episcopul Juan Carlos Barreto Barreto de Quibdó a scris într-o notă: „Acest gest evidenţiază atenţia continuă a Papei Francisc faţă de Columbia în multe domenii şi exprimă grija sa faţă de toate Bisericile”. În timpul izbucnirii pandemiei, Sfântul Părinte a donat ventilatoare şi alte echipamente medicale unor ţări precum Brazilia, Spania şi România. În America de Sud, temerile sunt în creştere privitor la răspândirea variantei P.1 a Covid-19, cunoscută şi sub numele de varianta braziliană, despre care cercetările recente sugerează că este mult mai transmisibilă. În martie, ministrul sănătăţii din Peru a declarat că 40% din cazuri în capitala Lima au fost cauzate de varianta braziliană. Cazuri cu noua variantă au fost detectate şi în Uruguay, Paraguay, Bolivia, Venezuela şi Argentina. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1853, Ultimul acces: 2026-09-21 10:08:19
|
Timp total: 0.03s...
[]:1