Preasfinţia Sa Claudiu Lucian Pop, noul Episcop al Eparhiei de Cluj-Gherla - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Preasfinţia Sa Claudiu Lucian Pop, noul Episcop al Eparhiei de Cluj-Gherla

[2021-04-14]
PS Claudiu Pop
Preafericitul Părinte Lucian Cardinal Mureşan, în calitate de Arhiepiscop Major, după ce a primit consimţământul Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, reunit la Blaj pe data de 12 aprilie 2021, şi după ce a informat Sfântul Scaun Apostolic al Romei, l-a transferat pe Preasfinţia Sa Claudiu Lucian Pop, în prezent Episcop titular de Mariamme şi Episcop al Curiei Arhiepiscopiei Majore, în funcţia de Episcop eparhial al Eparhiei de Cluj-Gherla. Înscăunarea noului Episcop eparhial va avea loc sâmbătă, 24 aprilie 2021. Ulterioare detalii legate de acest eveniment vor fi anunţate în zilele următoare. (Biroul Arhieparhial de Presă)

Preasfinţia Sa Claudiu Lucian POP s-a născut în data de 22 iulie 1972, în localitatea Pişcolt, din judeţul Satu-Mare. A urmat Şcoala Generală în oraşul Jibou, fiind apoi absolvent al Liceului din localitate, cu profilul chimie-biologie. În anul 1990 a fost admis la Facultatea de Chimie din Bucureşti. După un an în capitală, vocaţia la preoţie se concretizează în mod definitiv. Abandonează chimia pentru a începe pregătirea teologică. În anul 1991 a obţinut o bursă de studii la Roma.
Între anii 1991-1999 a fost student al Colegiului Pontifical Pio Romeno din Roma. A studiat Filozofia la Universitatea Pontificala Urbaniana, iar apoi Teologia la Universitatea Pontificală Gregoriana, obţinând Licenţa în Teologie Spirituală (1998) şi Doctoratul în anul 2006. A fost hirotonit preot la 23 iulie 1995; între anii 1997-1999 a fost responsabil al bisericii greco-catolice române din Roma, Santissimo Salvatore alle Coppelle. Între anii 1999-2001 a fost vicerector la Misiunea Greco-Catolică Română din Paris, iar între 2001 şi decembrie 2007, rector al aceleiaşi instituţii. În 12 decembrie 2007, a fost numit rector al Colegiului Pontifical „Pio Romeno” din Roma.
În şedinţa sinodală ordinară din 8-10 iunie 2011, Sinodul Episcopilor Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, l-a ales Episcop al Curiei Arhiepiscopiei Majore, iar Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea şi Preafericirea Sa Lucian Cardinal Mureşan l-au proclamat Episcop al Bisericii Catolice, titular de Mariamme, la 21 noiembrie 2011. În iunie 2016 a fost ales membru al Sinodului Permanent. Tot atunci a fost ales în funcţia de Secretar al Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică.
Cu binecuvântarea Preafericirii Sale Lucian Cardinal Mureşan, a coordonat organizarea vizitei Sfântului Părinte Papa Francisc la Blaj din 2 iunie 2019, ocazie cu care la Sfânta Liturghie de pe Câmpia Libertăţii a avut loc beatificarea celor şapte Episcopi greco-catolici martiri. Tot atunci a avut bucuria de a-l primi la sediul Curiei Arhiepiscopiei Majore pe Suveranul Pontif, iar apoi de a-l însoţi la biserica comunităţii de etnie romă din cartierul Barbu Lăutaru, din Blaj. În cadrul Conferinţei Episcopale Române, Preasfinţia Sa Claudiu-Lucian Pop îndeplineşte funcţiile de Preşedinte al Comisiei pentru Ecologie şi al Comisiei pentru Comunicaţii Sociale.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1694, Ultimul acces: 2026-09-22 19:45:05