Interviu la Radio Maria cu noul Episcop de Cluj-Gherla - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri
Ştiri de azi
Ştiri Actuale
Arhiva Ştiri 2026
Arhiva Ştiri 2025
Arhiva Ştiri 2024
Arhiva Ştiri 2023
Arhiva Ştiri 2022
Arhiva Ştiri 2021
Arhiva Ştiri 2020
Arhiva Ştiri 2019
Arhiva Ştiri 2018
Arhiva Ştiri 2017
Arhiva Ştiri 2016
Arhiva Ştiri 2015
Arhiva Ştiri 2014
Arhiva Ştiri 2013
Arhiva Ştiri 2012
Arhiva Ştiri 2011
Arhiva Ştiri 2010
Arhiva Ştiri 2009
Arhiva Ştiri 2008
Arhiva Ştiri 2007
Arhiva Ştiri 2006
Arhiva Ştiri 2005
Top Toate Ştirile
Top Ştiri Actuale
Ştiri necitite
Sugeraţi Ştiri
eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Interviu la Radio Maria cu noul Episcop de Cluj-Gherla

[2021-04-14]
– Sunt copleşit pentru moment, ştirea e aproape la fel de nouă şi pentru mine ca şi pentru voi. După cum ştiţi, luni a avut loc, la Blaj, Sinodul în care a fost ales noul Episcop de Cluj-Gherla şi, de aceea, încă nu m-am dezmeticit pe de-a-ntregul, dar aşa merg lucrurile în Biserică.

Este o slujire, şi faptul că Sinodul a decis cu o majoritate absolută să mă numească urmaş al Preasfinţitului Florentin Crihălmeanu, aceasta înseamnă voinţa lui Dumnezeu pentru mine şi sunt cu totul dispus să o accept. Văzând în această alegere voinţa lui Dumnezeu, sunt convins şi de ajutorul pe care Dumnezeu mi-l va da, pas cu pas, în noua misiune.
– Primiţi o Eparhie destul de dezvoltată, mai ales spiritual, există o efervescenţă spirituală acolo, sunt multe grupuri de rugăciune, sunt grupuri active, viaţa spirituală se desfăşoară într-un anume fel. Cum vedeţi ţinerea la un loc a acestei dezvoltări spirituale?
– Eu cred că trebuie să ne întoarcem întotdeauna la esenţial. Există o realitate complexă la Cluj, este, aşa cum spuneţi, poate, una dintre cele mai dezvoltate Episcopii, cu o prezenţă vastă a laicilor implicaţi, o bogată prezenţă a intelectualilor – vorbim de Cluj-Napoca -, cu asociaţii de laici implicaţi, ştim că au participat în mod activ în ultima perioadă la decizii, la acorduri între Biserică şi stat, cu numeroşi preoţi bine formaţi, cu o realitate mass-media bogată şi aşa mai departe.
Aceasta, pe undeva, mă linişteşte, adică există ceva care poate continua foarte uşor, dar mă gândesc că trebuie să ne întoarcem întotdeauna la esenţial, ca să nu ne pierdem şi să ne aducem aminte că dragostea lui Cristos trebuie să pătrundă toate aceste structuri. Toate lucrurile sunt bune şi frumoase, dar toate pot să meargă înspre bine sau pot să devină piedici. Şi structurile sunt gândite ca să ajute Episcopul, preoţii, Biserica, credincioşii, dar dacă se pierde această dragoste a lui Cristos care le pătrunde, pot foarte simplu să devină faţadă şi birocraţie.
Aceasta este realitatea noastră umană şi, de aceea, cred că este o bucurie să ştiu că există o realitate care trebuie întreţinută, focul iubirii, focul dragostei, trebuie întreţinut. Mă duce gândul la Apocalipsă şi la mesajul către îngerul Bisericii din Efes, Domnul îi spune: „Ştiu faptele tale bune, ştiu că vrei binele, ştiu că lupţi împotriva răului, ştiu sacrificiile tale, ştiu martiriul tău, dar întoarce-te la iubirea cea dintâi”.
Mi se pare esenţială această întoarcere continuă la iubire şi cred că acesta este gândul cu care pornesc la drum în această nouă misiune. Nimeni nu poate da ceea ce nu are. Suntem în slujba lui Cristos, suntem în Biserica lui Cristos, suntem pe urmele lui Cristos atunci când îl avem în inimă clipă de clipă, zi de zi. Nimeni nu poate da ceea ce nu are. Ori suntem aproape de Cristos şi ne hrănim cu dragostea Lui, cu exemplul Lui, cu viaţa Lui şi atunci îl putem dărui şi celorlalţi, ori, dacă nu, putem da exemplu personal dar nu valorează absolut nimic.
– Episcopul trebuie să le întreţină la cote înalte pe amândouă: şi partea practică, să fie şi pragmatic cu problemele administrative; şi partea spirituală. Mulţi cred că viaţa Episcopului este una foarte comodă. Eu, personal, aş înclina să nu cred aceasta, pentru că responsabilităţile de pe umerii unui Arhiereu cred că sunt uriaşe şi câteodată ţin lucrurile în tensiune. Cum reuşeşte Episcopul să armonizeze aceste părţi practice şi spirituale, care îi este locul în Biserică şi care îi sunt funcţiile? Probabil că ar fi mai corect să vă întreb aşa.
– Eu cred că viaţa Episcopului trebuie să fie exact ca viaţa unui creştin, fiindcă Episcopul este un creştin, sau ar fi bine să fie un creştin. Atât de frumos în Biserica noastră Episcopul, şi la Liturghie, este îndreptat în aceeaşi direcţie cu toţi credincioşii, adică înspre altar. Chiar dacă este în acest sens, în această poziţie în faţa turmei, în faţa credincioşilor, este pe drum, pe cale împreună cu ei, nu are un statut aparte. Nu e deasupra creştinilor, nu e deasupra credincioşilor şi există, aşa cum intuiţi şi cum aţi spus, o viaţă aparentă şi care e reală, e frumoasă, e făcută din vizitele pastorale, din hirotoniri, din întâlnirile cu atâţia credincioşi, din întâlnirile cu copiii care îl primesc pentru prima dată în mod solemn pe Cristos şi aşa mai departe… E o viaţă bogată şi frumoasă şi plină de împliniri, dacă o trăieşti aşa cum se cuvine. Dar există o altă parte, mai puţin vizibilă, şi din acest punct de vedere este acelaşi stil de viaţă ca şi al tuturor credincioşilor, fiindcă şi în viaţa creştinului există o parte vizibilă şi o parte de cruce, pe care, de multe ori, o ştie doar el. Şi în viaţa Episcopului e la fel, cu atât mai mult cu cât suntem în perioada Postului Mare şi răsună cu tărie în inimile noastre, în urechile noastre, îndemnul Mântuitorului: „Dacă vrea cineva să mă urmeze, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să vină după Mine”.
Partea aceasta a crucii face parte dintr-un îndemn adresat tuturor creştinilor, dar îndeosebi ucenicilor, apostolilor şi urmaşilor apostolilor. Şi, din acest punct de vedere, Episcopul este primul care trebuie să îşi ducă crucea şi să o poarte pentru şi împreună cu toţi ceilalţi creştini. Avem exemplul luminos al celor şapte Episcopi martiri care ne întăreşte, ne dăruieşte lumină şi nu avem mult de căutat, mult de improvizat, trebuie doar să privim la ei, care au privit la rândul lor către Cristos, şi înţelegem vitalitatea şi forţa Bisericii Greco-Catolice prin prisma martirilor. Şi înţelegem, de asemenea, că nu e o viaţă sfârşită în mod tragic, aşa cum s-ar putea vedea dinafară, fără o privire creştină, nu sunt persoane care au crezut în Cristos dar apoi au fost abandonaţi şi au sfârşit în puşcăriile comuniste. Dimpotrivă, dacă vedem mărturiile lor din puşcărie, toţi vorbesc de o bucurie, de prezenţa lui Cristos în mijlocul lor şi pe bună dreptate Biserica îi numeşte fericiţi acum. De aceea, pentru noi e o mare bogăţie să avem doar de puţină vreme beatificarea lor cu ocazia vizitei Sfântului Părinte în România şi în mod cu totul special la Blaj. Exemplul lor ne este lumină fiecăruia dintre noi şi cu atât mai mult Episcopilor.
– Sper să nu fiu înţeles greşit, dar mie mi se pare că trebuie să fii destul de puternic, şi de cap, şi de suflet, ca să rămâi slujitor în cea mai înaltă treaptă a slujirii preoţeşti, mai ales că este un drum destul de fără întoarcere, de aceea vă asigurăm de apropierea noastră, Preasfinţite. V-aş mai întreba despre trei sarcini pe care dumneavoastră le aveţi încă de supervizat în Biserică, în primul rând: aţi fost Episcop al Curiei Arhiepiscopale Majore. Ce a însemnat acest lucru?
– Doar o referinţă la ceea ce spuneaţi, la riscurile episcopatului. La Roma se vorbeşte de o boală, o posibilă boală: „episcopită”, care riscă să te prindă, fiindcă, dacă ne gândim bine, e cu adevărat nevoie, atunci când alegi pe cineva, să fie consensul Episcopilor, să fie acordul Romei, fiecare are un cuvânt de spus despre un viitor Episcop. Fiindcă trebuie un echilibru şi o maturitate care, desigur, continuă de-a lungul vieţii, dar tot ceea ce faci te pune, cumva, deasupra celorlalţi. De exemplu, în biserică, tu eşti îmbrăcat într-un mod solemn în faţa tuturor credincioşilor, tu eşti pe o poziţie mai înaltă în faţa tuturor credincioşilor, tu vorbeşti şi credincioşii ascultă, nu intervin, şi aşa mai departe… Sunt o mulţime de elemente care, dacă nu eşti stăpân pe tine, sigur că riscă să te ducă înspre „episcopită”.
Dar, întorcându-mă la ceea ce aţi întrebat în ultima parte, apropo de misiunea mea ca şi Episcop de Curie, şi aici a fost un moment care pe care eu îl consider un privilegiu foarte, foarte mare din partea lui Dumnezeu: acela de a fi, ca şi Episcop al Curiei, lângă Întâistătătorul Bisericii noastre, lângă Preafericitul Părinte Lucian. Pe de o parte faptul de a fi lângă el, dar în acelaşi timp faptul de a fi lângă el putând să învăţ de la el. Îmi aduc aminte multele audienţe în care se discutau probleme ale Bisericii, ale Arhiepiscopiei, ale preoţilor, ale familiilor, şi aveam privilegiul de a sta de-a dreapta lui, putând să gândesc lucrurile fără să fiu obligat să iau o decizie pe moment, putând să văd ce aş gândi eu şi cum gândeşte Preafericitul, având libertatea să văd la distanţa de o lună, de 2-3 luni poate, ce s-a întâmplat cu ceea ce gândeam eu şi cu ceea ce a decis Preafericitul şi aşa mai departe. E, pentru mine, cu adevărat un privilegiu din partea lui Dumnezeu această perioadă în care am avut ocazia să văd, să ascult, să analizez şi să nu fiu obligat să mă pronunţ de la început.
Pe de altă parte, faptul de a fi lângă Preafericitul, un om care a trecut printr-o viaţă dificilă, prin persecuţie, care a trecut la treptele episcopatului, a devenit Mitropolit, a devenit Arhiepiscop Major, a devenit Cardinal şi a rămas acelaşi om simplu. Eu, personal, în aceşti 10 ani, nu am văzut absolut nicio schimbare: culoarea hainelor sau culoarea de pe reverenda de Cardinal nu l-a schimbat cu absolut nimic. Şi atunci am înţeles că pentru el, şi am înţeles că aşa ar trebui să fie pentru noi toţi, culoarea roşie, purpurie, de Cardinal, a însemnat mult mai mult amintirea martiriului, a disponibilităţii de a-şi pierde viaţa pentru Cristos, decât demnitatea pe care o vedem la prima vedere. Şi, văzând exemplul lui, am înţeles şi mai mult misterul Bisericii noastre, fiindcă la fel s-au comportat toţi Episcopii noştri morţi în puşcăriile comuniste. Cu toţii aveau posibilitatea, oferită pe tavă, de a-şi păstra privilegiile, de a-şi păstra hainele, de a-şi păstra culorile, dar nici unul dintre ei nu a pus un moment în dubiu alegerea în favoarea credinţei.
– Aşadar, modelul lor vă stă tărie din punctul acesta de vedere. Dumneavoastră aţi fost sau sunteţi încă şi preşedinte al Comisiei pentru ecologie în Conferinţa Episcopală Catolică Română dar şi preşedinte al Comisiei pentru Comunicaţii Sociale. Despre acest lucru v-aş întreba, cât de dezvoltată este partea de comunicare socială în Biserică, cât de dezvoltată este presa catolică, dar şi cât de întreţinută sau susţinută este de Biserică.
– Partea de comunicaţii e o parte dezvoltată, dar, din păcate, deocamdată, cumva individual. Adică, fiecare Episcopie, fiecare Dieceză îşi are propria structură, dar din păcate nu există, sau nu se simte, pot să spun că nu există o reală comuniune între toate aceste structuri. Poate un detaliu de culise: în momentul în care Papa Francisc a venit în România, cei care trebuiau să comunice au întrebat: „Dar sunt trei vizite în România, sau e o singură vizită?” Adică: „Noi comunicăm cu Biserica Romano-Catolică română, cu Biserica Romano-Catolică maghiară şi cu Biserica Greco-Catolică? Nu există o unică voce?” Din păcate nu, nu există o unică voce, trebuie să o recunoaştem cu mult curaj. Aceasta este realitatea, dacă nu recunoaştem realitatea nu putem merge înainte şi aici cred că este mult de lucru. Am văzut o mare disponibilitate din partea Episcopilor, de exemplu noul Episcop de Timişoara, Înaltpreasfinţitul Aurel Percă şi toţi ceilalţi sunt dispuşi să facem ceva, să schimbăm ceva, şi, vă mărturisesc că există ceva în mers, ceva care se pregăteşte, dar, la ora actuală din păcate există o fractură între diferitele structuri. Şi la Cluj există o bună echipă mass-media şi la Bucureşti există o bună echipă mass-media, şi în alte părţi, dar, nu ştiu dacă dumneavoastră aţi auzit mai mult decât mine, nu am auzit de o coordonare, de un centru mass-media, de o voce comună la ora actuală. Deci aici cred că mai e foarte mult de lucru.
Pe partea de ecologie la fel, suntem cumva la început. Vocea Sfântului Părinte Papa Francisc ne cheamă şi ne împinge la a avea o viziune diferită asupra Creaţiei. La Blaj, peste puţine zile, va avea loc o conferinţă pe această temă, pornind de la fratele Mihai. Ştiţi că s-a încheiat etapa eparhială de beatificare, toate documentele au fost trimise la Roma, şi în acest sens va fi o conferinţă care face o apropiere şi cu Sfânta Hildegard von Bingen, care la fel e o sfântă în Biserica Catolică ce a îmbinat rugăciunea cu plantele, cu tot ceea ce Creaţia oferă şi probabil că va fi o premieră sau e o premieră această conferinţă. Dar e nevoie în acelaşi timp să gândim ecologia din punct de vedere creştin. Există multe tendinţe în această lume care marchează şi diferenţa faţă de viziunea catolică a ecologiei şi, de aceea, trebuie să înţelegem bine ceea ce vrem şi să înţelegem că protejăm Creaţia dar să nu uităm că în vârful Creaţiei stă omul.
– Trebuie să recunoaştem că nu peste tot toţi Arhiereii şi nu numai ei sunt neapărat foarte prietenoşi cu presa. Este nevoie şi de puţină carismă în a te face prieten câte puţin cu toată lumea. Deci unii nu vor să colaboreze cu presa pentru că ar fi tendenţioasă sau ostilă, fie cu instituţia Bisericii fie ostilă cu persoana care reprezintă Biserica. Cum vă propuneţi dumneavoastră, teoretic?
– Eu cred că e nevoie de un echilibru, în sensul că, probabil, nici presa nu vrea câte un Episcop în fiecare zi, vorbesc de presă în general. Sigur, Radio Maria bănuiesc că e un caz particular şi ne simţim acasă, cumva, la dumneavoastră, dar şi aici, sigur că vocea Episcopului e importantă, dar e important să fie auzită vocea preoţilor, a credincioşilor şi aşa mai departe. În ziua de astăzi, dacă nu comunici sau dacă vezi presa ca şi ostilă, atunci nu comunici deloc, fiindcă nu există alte opţiuni dacă vrei să fii prezent. Repet, cred că trebuie un echilibru, nu ai tot timpul ceva de spus important, care să necesite o largă acoperire în presă, dar în momentele importante ale Bisericii, în momentele în care Biserica are ceva de spus, cred că e important ca vocea Episcopului să fie acolo, să dea, cumva, tonul şi să fie completată după aceea de alte voci. Dar cred că Episcopii ar trebui să fie prezenţi.
– Se cunosc detalii despre intronizare?
– Foarte puţin… Din păcate, am văzut în presă multe, dar mult mai multe decât ştiam eu şi decât s-au stabilit. Singurul lucru care s-a stabilit în Sinod este data intronizării, dar nu s-a stabilit nici locul, nici modalitatea, nici alte lucruri pe care le-am văzut prin presă. Şi aici, din păcate, embargoul nu este înţeles de toţi în acelaşi fel. Dar embargoul nu e opţional. Ştirea era sub embargo până astăzi la ora 13 şi de aceea bănuiesc că m-aţi sunat la 13:01, ora României, ca să respectăm embargoul Vaticanului. Şi nu e vorba despre secretomanie aici, ci e vorba de a da precedenţă celor care au ceva de spus. E clar că aici precedenţa trebuie să o aibă Sfântul Părinte şi Arhiepiscopul Major, Întâistătătorul Bisericii Greco-Catolice din România. E normal, nu trebuie să explicăm mult de ce e normal ca ei să dea vestea în primul rând şi apoi să fie preluată. Eu înţeleg şi dorinţa tuturor de a afla cât mai repede veşti… era o aşteptare pentru Episcopia de Cluj… Dar una e una, alta e alta. Embargoul, repet, nu e opţional, e obligatoriu şi e cerut de Sfântul Scaun. Cred că trebuie să facem şi aici progrese şi să înţelegem că există o prioritate şi o ierarhie şi la acest nivel.

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 1689, Ultimul acces: 2026-09-20 17:57:26