Reînfiinţarea unei mănăstiri în inima Bucovinei, după 236 de ani: La Solca a fost instalat şi stareţ şi paroh - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Reînfiinţarea unei mănăstiri în inima Bucovinei, după 236 de ani: La Solca a fost instalat şi stareţ şi paroh

[2021-03-08]
de Sorin Ioniţe

Desfiinţată în urmă cu 236 de ani de Imperiul Habsburgic, Mănăstirea Solca a funcţionat ca parohie până duminică, 07 martie 2021.
Exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a făcut duminică oficială deschiderea mănăstirii şi numirea noului stareţ. În acelaşi timp, Protopopul de Rădăuţi a instalat un nou paroh pentru credincioşii din Solca.
Iniţiativa reînfiinţării acestei mănăstiri aparţine Arhiepiscopului Calinic. Înaltpreasfinţia Sa a anunţat acest demers la câteva zile după întronizarea ca Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor.
„Una dintre multele răni ale Bucovinei se închide sub ochii noştri”, a spus Arhim. Melchisedec Velnic, Exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor şi stareţ al Mănăstirii Putna.
El a amintit că Solca este doar una din cele 21 de mănăstiri şi schituri închise de Imperiul Habsburgic după ce a ocupat Bucovina, în 1775.
Arhiepiscopia a achiziţionat în noiembrie 2020 un teren vecin cu incinta mănăstirii, care a aparţinut Solcăi şi a fost înstrăinat de-a lungul timpului. Tot atunci a încredinţat Mănăstirii Putna întemeierea unei obşti şi lucrările de reconstrucţie a ansamblului.
Şi noul stareţ al Mănăstirii Solca vine tot de la Putna. Protosinghelul Elefterie Ionesie a fost numit în această slujire de la 1 martie, iar duminică a fost prezentat în mod oficial.
Protos. Elefterie Ionesie, stareţul Mănăstirii Solca. ©Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor
La finalul Sfintei Liturghii au fost citite deciziile de înfiinţare a Mănăstirii Solca şi de numire ca stareţ a părintelui Elefterie.
La Solca a fost instalat şi stareţ şi paroh
Tot la finalul slujbei, protoiereul de Rădăuţi, Pr. Ionel Maloş, l-a prezentat credincioşilor din Solca pe noul lor paroh, preotul Sergiu Chioarţă.
Noul Paroh a spus cum va fi relaţia dintre parohia şi mănăstirea care momentan împart acelaşi lăcaş de cult.
„După 236 de ani de aşteptare, Mănăstirea Solca are parte de atenţia cuvenită şi de o repunere în cinste. Părintele Elefterie va fi de acum părintele nostru duhovnicesc. Se va stabili aici, îl vom găsi permanent rugându-se pentru noi şi trudind la refacerea mănăstirii”
„Dar nu va trudi singur, căci noi toţi îi vom veni alături şi îl vom sprijini. Fericit este creştinul care cercetează mănăstirile şi ajută după putere! Aşa să facem şi noi!”.
Pr. Sergiu Chioarţă, noul paroh din Solca. ©Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor
Solca va avea o catedrală
În paralel cu redeschiderea mănăstirii, la Solca se doreşte şi construcţia unei catedrale pentru oraş.
Până când vor avea o catedrală, dar şi după aceea, Părintele Stareţ Elefterie i-a asigurat pe credincioşi că mănăstirea le va fi deschisă:
„Ştiu că această biserică este biserica dumneavoastră de suflet. Este biserica în care dumneavoastră, străbunicii dumneavoastră au fost botezaţi, cununaţi, înmormântaţi când au trecut la Domnul. Vă asigur că, şi atunci când Solca va avea o catedrală a ei, această biserică de suflet va rămâne pe mai departe deschisă la orice solicitare din partea dumneavoastră”.
Mănăstirea Solca. ©Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor
Vezi mai multe detalii despre istoricul Mănăstirii Solca şi despre evenimentul de duminică pe site-ul oficial al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 664, Ultimul acces: 2026-09-21 10:18:04